Recunosc, imi era dor sa scriu pur si simplu. Nu e neaparat o poezie, nu e neaparat un text, o anecdota, un preambul la o piesa de teatru, o didascalie la un roman nescris…E ceva un pic mai adanc. Si nu, nu incerc sa vorbesc ezoteric, nu e un text cu conotatii sexuale, nu scriu din frustrare, de stres sau de tristete…E pur si simplu un sentiment mai adanc.
E acel gen de sentiment care amesteca in el mai multe stari, trairi, idei… E atat de adanc incat ma intreb daca il gandesc eu, intrinsec sau ma gandeste el pe mine din strafundul mintii mele. As vrea uneori sa nu mai fiu atat de complex, atat de receptiv emotional, dar aceasta premisa e idioata din start pentru ca toate gandurile care incep cu …as vrea sa fiu altfel, as vrea sa fii facut altfel, as vrea sa fii gandit altfel, chiar nu e despre mine pentru ca in momentul in care schimb ceva in paradigma existentiala clar nu mai e vorba despre mine, nici nu ar avea cum.