CONTEXT #weareNATO
Credit photo: Iulia Matache
Gradul de dezvoltare al regiunilor din România este influențat, fără îndoială, de situația lor socio-economică, unde tinerii care trăiesc în regiunile din estul și nord-estul țării (în special în zonele rurale și în orașele mici) se confruntă cu un acces limitat la un mediu care să stimuleze participarea și implicare lor în activități ce vizează relațiile internaționale (numărul limitat de evenimente sau conferințe, numărul redus de organizații neguvernamentale și, în general, lipsa activităților nonformale pentru tineri).
În lipsa unui cadru adecvat și în contextul participării reduse la programe de tineret sau traininguri în domeniul afacerilor internaționale, persoanele care provin din aceste regiuni sunt mai vulnerabile în fața fenomenelor de tip fake news, half-truths sau propagandistice care, de cele mai multe ori, vizează UE, NATO sau alte instituții internaționale.
Prin urmare, proiectul #WEareNATO urmărește să dilueze aceste decalaje prin orientarea activităților în regiunile mai puțin dezvoltate, cu scopul de a implica tinerii și de a le expune într-un mod adaptat vârstei lor care este rolul NATO în contextul internațional actual, scopul și obiectivele sale, precum și mecanismele de cooperare și impactul asupra vieții cotidiene. Este important ca generatia Z, indiferent de mediul de provenienta, sa fie conectata la adevar si sa inteleaga importanta structurilor de aparare.