[yasr_overall_rating size=”large”]
După ce anul trecut a investit peste un million de lei în dezvoltarea unui departament de vânzări dedicat segmentului horeca high, acum, Alexandrion Grup România se află în discuţii pentru a-şi extinde portofoliul şi a adăuga, pentru prima oară în istoria companiei, o varietate de produse non-alcoolice, cu adresabilitate, în primul rând, pentru sectorul horeca high, dar şi pentru lanţurile de retail. Astfel, principalele produse vizate sunt apa, sucurile şi cafeaua.
„După 21 de ani, a venit momentul să facem acest pas, pe care îl pregătim de ceva vreme, însă ne-am dorit să facem totul ca la carte şi să studiem foarte bine piaţa în prealabil. Am început deja discuţiile cu posibili parteneri cu care am putea colabora în acest sens. Deocamdată nu am bătut palma cu nimeni şi rămânem deschişi discuţiilor. Ne dorim însă să aducem alături de noi o serie de parteneri solizi, de încredere, cu prezenţă şi produse confirmate în piaţă, astfel încât, împreună, să obţinem, rapid, o cotă importantă de piaţă pe segmentele targetate. Este o decizie istorică pentru grupul nostru şi avem încredere că vom reuşi să atingem rezultate similare precum cele pe care le avem pe piaţa de băuturi spirtoase”, a declarat Răzvan Vasile, director comercial Alexandrion Grup România.