Ce poate fi mai relaxant cât și distractiv decât să petreci câteva ore cu prietenii sau cu familia la spa? Fie că vorbim de o zi de naștere sau onomastică, de petreceri de burlaci sau burlăcițe, de un babyshower sau pur și simplu de o ieșire fără cravată cu colegii de la birou, la Shinzo Spa te ajutăm să celebrezi evenimentul tău special într-un mod inedit.
➡ De ce să alegi un Spa Party la Shinzo Spa?
O petrecere la spa este modalitatea perfectă prin care sărbătorile se transformă în momente de răsfăț și bucurie, creând o experiență de neuitat într-un ambient rafinat. Știm că există nenumărate ocazii care merită sărbătorite și ce modalitate mai bună de a face acest lucru decât prin a te răsfăța împreună cu cei dragi? Pachetul nostru de închiriere privată vă oferă posibilitatea de a personaliza experiența petrecerii spa în funcție de preferințele dumneavoastră.
De la ritualuri complete de rejuvenare, atât pentru corp cât și pentru ten, ritualuri de exfoliere, masaj corporal, tratamente faciale, masaj cu ierburi și ceai verde, masaj cu pietre de jad, pana la sesiuni de saună uscată, Shinzo Spa devine sanctuarul tău privat de relaxare si bunăstare.
Veți găsi aici doar ingrediente premium de origine Asiatică precum: bețe de bambus, scruburi din orez negru și cocos, creme, loțiuni și serumuri îmbogățite cu un complex activ din patru tipuri de ceai, alături de o experiență bazată pe principiul japonez OMOTENASHI, ce reprezintă reputația ospitalității asiatice, în fuziune cu politețea și respectul față de oaspete. În plus veți putea testa o gamă variată de facilități: o saună uscată, produse spa THÉMAÉ unice în România, spa boutique, scrub bar (fiecare oaspete își poate personaliza terapia prin alegerea ingredientelor) și tea bar.