Uncategorized

Lucian Iliescu – la 20 de ani prezentator TV cu bursa COSMOTE

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Desi are doar 20 de ani, Lucian Iliescu se poate mandri cu o experienta profesionala ca prezentator de emisiuni TV. Pasionat de ciclism, calatorii si numismatica, Lucian a reusit sa adjudece o bursa COSMOTE in 2010 convingand jurul cu mai multe premii si diplome dintre care spicuim: premii si mentiuni la concursurile si olimpiadele nationale de geografie (perioada liceului); premii la olimpiadele judetene de economie; premiul II – Sesiunea de Comunicari Stiintifice Studentesti 2011; premii concursuri de cultura generala; atestat Cambridge; diplome pentru merite in organizarea diverselor activitati scolare si extrascolare, plus diplome la mai multe editii ale concursului “Cangurul”. Dar sa aflam povestea completa…

REPORTER: Ce te-a determinat sa aplici pentru Bursele COSMOTE?

Lucian: Faptul ca nu aveam nimic de pierdut. Ca orice student, mi-a suras ideea de a avea niste bani castigati de mine insumi, cu un pret inexistent – cateva hartii de completat si de pregatit. Stiam din experientele altor prieteni castigatori de burse private ca o asemenea sansa nu trebuie ratata, asa ca am aplicat cu toata increderea.

REPORTER: Cum ti-a schimbat viata faptul ca ai fost unul dintre beneficiarii programului oferit de COSMOTE Romania?

Lucian: Sigur ca nu a fost vorba de o schimbare radicala, de ceva neobisnuit, dar clar a insemnat diferenta intre ,,rezonabil” (in cazul in care nu as fi avut bursa) si ,,bine” din punct de vedere material. Nu doar suma de bani in sine a fost o miza, ci mai ales faptul ca am obtinut-o prin fortele proprii, faptul ca am simtit ca ma intretin din efortul meu si faptul ca eram unul din putinii castigatori, in conditiile in care se inscrisesera cateva sute de studenti. Toate acestea au contribuit la o stare de spirit pozitiva, care trebuie sa spun ca m-a ajutat pe parcursul anului universitar sa indeplinesc aproape tot ce mi-am propus.  

REPORTER: Ce planuri de cariera ai pentru urmatorii ani?

Lucian: Evident ca vreau sa termin cele doua facultati – Finante si Geografie, sa ma inscriu la un program de master si sa lucrez in timpul acestuia (poate chiar si mai devreme), cel mai probabil in domeniul bancar. Totusi, in cazul in care voi considera necesar, ma voi gandi la orice schimbare a planurilor de viitor, oricat de radicala ar parea in prezent.

Interviul complet pe onlinestudent.ro!

Uncategorized

Magda Ursulean – Bursa castigata intre eseuri si programare

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Magda Ursulean are 20 de ani si este studenta in anul al doilea la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei  (Universitatea Tehnica „Gh. Asachi”) si la Facultatea de Litere (Universitatea „Al. I. Cuza”) din Iasi, specializarea Engleza-Germana. Pasiunile sale se impart intre crearea de eseuri si limbajul de programare. A participat la numeroase concursuri si olimpiade in timpul liceului, activitate care i-a adus premii si mentiuni la matematica, fizica, limba si literatura romana, limba engleza, informatica si filosofie. Eseurile si articolele sale au fost publicate in suplimentul „Academia de Gashca” a Academiei Catavencu, in suplimentul „Gashka ta” al ziarului Ieseanul,  in revista „Corolar” a colegiului „C. Negruzzi” din Iasi si pe site-ul Radio Romania Cultural. Magda detine un certificat Cambridge – Certificate of Proficiency in English (Grade A) si certificarea Microsoft 70-536 – Application Development Foundation (C#).

REPORTER: Ce te-a determinat sa aplici pentru Bursele COSMOTE?

MagdaCu siguranta frustrarea a fost unul dintre principalele motive. Am participat la nenumarate concursuri si olimpiade scolare in timpul liceului, ale caror rezultate nu-i puneau intotdeauna in valoare pe cei care se straduisera cel mai mult, fiind influentate de anumiti profesori. Dorinta de a demonstra ca „monoculturile” (cei care se specializeaza prematur, alegand sa studieze exhaustiv un singur obiect pentru a participa la olimpiada) nu sunt singurul tip de elev performant posibil m-a determinat sa arat unui juriu din afara sistemului de invatamant ceea ce am realizat, sperand ca voi fi rasplatita pentru efortul depus.

REPORTER: Cum ti-a schimbat viata faptul ca ai fost una dintre beneficiarele programului oferit de COSMOTE Romania?

Magda: Faptul ca am obtinut una dintre Bursele COSMOTE mi-a dat incredere ca voi putea termina si Facultatea de Litere, banii fiindu-mi necesari pentru finantarea studiilor la aceasta facultate. Intr-un fel, mi s-a confirmat ca nu trebuie sa renunt la niciuna dintre pasiunile mele in favoarea celeilalte. Interviul complet in onlinestudent.ro!