Atelier de Idei, Tineri

Perechi de sneakers și hanorace, filmele anilor 90 și trenduri în fashion

Jurnal de Bord 20.10.2023

Au trecut 64 de ore de când am plecat din BARCELONA și mai sunt câteva ore până când voi depăși strâmtoarea Gibraltar în drum spre Londra. În tot acest timp mi-am dat seama de două lucruri. Ca habar n-am despre stilul vestimentar masculin și cum să asortez perechi de sneakers la ținuta mea și că sunt bărbați care sunt intransigenți când vine vorba de anumite aspecte ale vieții. Cum am ajuns la această concluzie? Stăteam de vorbă cu un tip în port care vinde momeală de cauciuc sau derivate din cauciuc pentru pești și mi-am dat seama cât de diferiți suntem ca oameni, ca indivizi, ca bărbați.

Sursa foto: pixabay.com

Ce vreau să spun este că fiecare are partea lui de dreptate, suntem până la urmă peste 8 miliarde de oameni pe planetă. Fiecare cu propria versiune despre realitate și concepte de viață. Iar legat de rigori, de topică, de sintaxă, ar trebui să primeze întotdeauna corectitudinea, oricare ar fi ea, oriunde ar fi ea. Pentru că vanitatea te poate face să te crezi Eminescu și să spui că ai folosit licențe poetice sau artistice, dar realitatea e departe de acest adevăr.

Pe scurt, m-am gândit că dacă tot sunt în larg și mai am de navigat multe mile, să povestesc despre trei filme din anii 90 care m-au schimbat și m-au transformat, dar nu la modul clasic ci…creativ. Cum voi face asta? O să înlocuiesc actorii din câteva capturi foto cu perechi de sneakerși pentru bărbați de pe PRM și voi modifica 3 replici iconice din acele filme într-un stil inedit. Să înceapă aventura!

Citește în continuare „Perechi de sneakers și hanorace, filmele anilor 90 și trenduri în fashion”

Fără categorie

Povesti cu pantofi sport – adidasi, tenisi, sneakers si converse

yasr_overall_rating size=”large”]

➡ WineTasting in tenisi

Indiferent ca vorbim de evenimente la inaltime de tipul WineTasting Rooftop sau de evenimente cu buchet de vin, Bogdan are stilul sau smart casual si la toate degustarile de vin alege sa mearga in tenisi. De ce ne alege mereu? Pentru ca suntem comozi si pentru ca, dupa degustarile de vin, are nevoie sa stea relaxat pe picioarele sale. Talpa usoara, cu siret, Bogdan stie de ce ne poarta pe unde ne poarta si am umblat, nu gluma 🙂

Citește în continuare „Povesti cu pantofi sport – adidasi, tenisi, sneakers si converse”

Fără categorie

Cum sa evadezi din Bucuresti in Bucuresti si sa faci si Shopping fara compromisuri la calitate, dar cu preturi spintecate!

[yasr_overall_rating size=”large”]

Am avut sansa sa vizitez WEST PARK si am luat contact la modul direct si personal cu noua viziune de business Liebrecht & WooD, o companie europeană care operează pe piața imobiliară din România din anul 2001. West Park, parcul de retail cu o suprafață de 74.500 metri pătrați care include primul și singurul outlet de specialitate din România și trei alte unități de mari dimensiuni, își consolidează poziția de destinație atractivă de shopping și lifestyle din Capitala României. Proiectul deservește o populație de 2.7 milioane de persoane, populatie care nu i-a in calcul si locuitorii din zonele limitrofe.

omggif

Si cand ma gandesc ca mai e atat de putin pana la Black Friday? Nu stiu voi dar eu deja am inceput sa caut pe net site-uri specializate in oferte speciale precum http://www.blackfridayoferte.ro/

O sa ma intrebati ce e asa special la acest Outlet ? Pai sa o iau cu inceputul. Cu totii suntem tulburati si intram in fibrilatii cand auzim de Black friday, si avem motive, logic. Pentru ca de Black Friday te poti apropia de branduri precum PUMA, Nike, Converse, Hugo Boss si lista continua…

Citește în continuare „Cum sa evadezi din Bucuresti in Bucuresti si sa faci si Shopping fara compromisuri la calitate, dar cu preturi spintecate!”

Atelier de Idei

Pe urmele lui Winnetou si ale cowboy-ilor americani! Incaltati adecvat si pe cai!

dan mosescuExperienta proiectelor derulate prin ONG din 2006 pana in prezent l-a calificat si il califica pe Dan Mosescu in activitati educative cu copii si tineri pentru echitatie. De-a lungul timpului, Dan Mosescu a colaborat cu organizatii de tineri din tari precum Polonia, Ungaria, Georgia, Bulgaria, Italia, Franta, Ukraina.

Pe langa traseele salbatice cu cei 7 cai pe muntii din zona localitatilor Namaesti, Campuluns Muscel si Voinesti, periodic, Dan Mosescu organizeaza ateliere de icoane pe sticla, impletituri, cusaturi, tesaturi, teatru si sesiuni interactive cu animale domestice. Dar povestea unui vis american trait in Romania in randurile ce urmeaza…

Citește în continuare „Pe urmele lui Winnetou si ale cowboy-ilor americani! Incaltati adecvat si pe cai!”

Fără categorie

Pentru rockeri si nu numai: Pantofi METALLICA si AC/DC

con3Trupele rock Metallica şi AC/DC îşi împrumută imaginea pantofilor Converse, pentru colecţia de toamnă a mărcii, care va include imprimeuri cu simboluri ale trupelor, pentru ca ” pantofii să fie pe placul tuturor metaliştilor”, potrivit unui comunicat al companiei.

După colaborări cu nume precum Pink Floyd, Ozzy Ozbourne, Kurt Cobain şi The Who, Converse adoptă o atitudine hard rock, în colecţia dedicată acestei toamne. Seria dedicată AC/DC este inspirată din albumele trupei şi de grafica pentru concerte şi va conţine o versiune monocromă a pantofilor sport, neagră, cu un tribut simplu adus albumului „Back to Black” şi una de piele, cu numele albumului în relief. Modelele au preţuri cuprinse între 50 şi 80 de dolari.
Versiunea dedicată trupei Metallica va fi ilustrată prin coperta albumului „Ride the Lightning”, o alegere bizară a companiei, deoarece acesta nu se numără printre cele mai cunoscute albume ale trupei. Reprezentanţii mărcii explică această alegere prin faptul că, în era digitală, tinerii se interesează din ce în ce mai mult de clasic.

Brandul Converse, lansat în 1908, şi-a construit reputaţia ca „America’s Original Sports Company” şi a fost asociat cu o gamă largă de pantofi legendari precum Chuck Taylor All Star, Jack Purcell şi One Star. Produsele mărcii americane sunt vândute în peste 160 de ţări.

SURSA: NewsIn