Muzica

A.F.R.O.N.T, o perspectivă colectivă asupra culturii Hip Hop

A.F.R.O.N.T: o perspectivă colectivă asupra culturii Hip Hop din România din ‘90 până în prezent

În 2023, mișcarea internațională Hip Hop a celebrat 50 de ani de existență. În 2024, Rezidența9 propune o aniversare de 30 de ani a acestui fenomen cultural în România, cu o expoziție colectivă dedicată Hip Hop-ului autohton. Între 15 aprilie și 19 mai, expoziția A.F.R.O.N.T. propune publicului larg o explorare pe viu a Hip Hop-ului, așa cum a fost ea concepută și realizată de un colectiv de artiști și teoreticieni cu rădăcini în Hip Hop: Omu Gnom, DJ Undoo, Robert OBERT, Alin Boeru, G.P.Volceanov, Cristian Eduard Drăgan, Cătălin Soto, Pisica Pătrată, JR și John Dot S. Pariul expoziției A.F.R.O.N.T. este de a reda cultura Hip Hop în complexitatea ei estetică, una care îmbină vizualul, sunetele, mișcarea și cuvântul sub un spirit unificator al improvizației libere (freestyle). Expoziția se deschide luni, 15 aprilie, ora 19:00, în prezența colectivului curatorial, cu un DJ set PussyCutz.

A.F.R.O.N.T. aduce împreună, în premieră pentru România, toate cele 4 elemente definitorii ale culturii Hip Hop: cuvântul (rapping sau MC-ing), muzica (DJ-ing sau Turntablism), dansul (breaking sau B-Boy-ing) și arta urbană (graffiti), atât în interiorul expoziției cât și în afara ei, printr-o serie de evenimente care vor anima timp de o lună Rezidența9.

Programul live va permite vizitatorilor să aibă o experiență interactivă atât cu ce a însemnat cultura străzii pentru anii ‘90 și 2000 din România, dar și cu reprezentările ei actuale. Discuțiile prilejuite de Arhiva de sunet, de echipa filmului „De ce scriu ăștia pe pereți?” și de autorul cărții „Rapul este poezie”, G.P.Volceanov, propun inclusiv perspective critice asupra prezentului și viitorului culturii, care se află acum într-un context foarte diferit decât cel în care a luat naștere. În fiecare sâmbătă din expoziție publicul poate participa la un tur ghidat împreună cu unul din curatori, parte din programul de mediere culturală al Rezidenței9, „Care-i faza cu arta contemporană?”. Weekendul 27-28 aprilie deschide larg porțile Rezidenței9 pentru o desfășurare live de forțe și de elemente ale culturii Hip Hop.

PROGRAM EVENIMENTE A.F.R.O.N.T

15 aprilie, ora 19: Vernisaj în prezența colectivului curatorial, DJ set PussyCutz

19 aprilie, ora 19:30: Discuție moderată de Alin Boeru, cu Pisica Pătrată, John Dot S și Robert OBERT, urmată de proiecția „PROFESIUNE:RAPPERS” (r. Mario Ovidio Grasso, 12′), cu sprijinul UNATC și proiecția „De ce scriu ăștia pe pereți?” (r. Alin Boeru, 85′)

20 aprilie, ora 16: tur ghidat Care-i faza cu Hip Hop-ul?, cu G.P. Volceanov, autorul cărții „Rapul e​ste poezie”

25 aprilie, ora 19: Discuție Arhiva de Sunet, pe tema reprezentării feminine în ​H​ip Hop

27-28 aprilie, între orele 14 și 21: BLOC PARTY

 

Sâmbătă, 27 aprilie
Live drawing Maria Bălan, Robert OBERT, Pisica Pătrată, John Dot S

14:00: atelier de scratch cu DJ Undoo

16:00: tur ghidat Care-i faza cu Hip Hop-ul? cu DJ Undoo

Ora 17: DJ set D​OX

Ora 19: Fubuki & Co & DJ DOX – Demonstrație freestyle​; Omu Gnom, DJ Undoo – Mini recital Hrana

 

Duminică, 28 aprilie
Live drawing Maria Bălan, Robert OBERT, Pisica Pătrată, John Dot S

Ora 15: Discuție „Rapul e​ste poezie”, cu Omu Gmon și Michelle Cypher aka Gani, moderată de G.P.Volceanov

Ora 16: atelier de b-boy (street dance), JR și Cătălin Soto

Ora 17: DJ set AL*BU

Ora 19: Proto & Anto & DJ AL*BU – Mini recital​; Michelle Cypher aka Gani – Mini recital

 

11 mai, ora 16: tur ghidat Care-i faza cu Hip Hop-ul? cu JR

15 mai, ora 19: Discuție Arhiva de Sunet, despre începuturile culturii ​H​ip Hop în România

18 mai, ora 16:  tur ghidat Care-i faza cu Hip Hop-ul?, cu Robert OBERT

19 mai, ora 18: Breakin’ Battle – Only Romanian Bboys

 

DESPRE

A.F.R.O.N.T  este un acronim găsit de colectivul expoziției, de la Artă Freestyle Revoltă Originalitate Nume Tehnică. „Titlul cuprinde esenţa acestei culturi care a «deranjat» autoritățile române pe parcursul a trei decenii, luând partea claselor marginalizate și taxând fiecare demers politic care a afectat omul de rând. Însă cultura Hip Hop nu se rezumă la spiritul contestatar și revoltă și nu este nici doar o formă de expresie artistică, ci un mod de viață care influențează și modelează orașele noastre contemporane.”, spune G.P.Golceanov, care semnează și textul curatorial al expoziției.

A.F.R.O.N.T. este o expoziție colectivă, concepută și realizată de Rezidența9, împreună cu publicația Scena9. Curatorii expoziției sunt Daniel Secătureanu (Omu Gnom), Alexandru Damian (DJ Undoo), Cătălin Soto, G.P. Volceanov, Cristian Eduard Drăgan, John Dot S, Robert OBERT, Alexandru Ciubotariu (Pisica Pătrată), JR și Alin Boeru.

Contribuitori: Cătălin Dumitrescu, KRIPS, Urban Collectors, Suzana Dan

Artiști invitați: ERPS, Mser, KRIPS, Michelle Cypher aka Gani, DJ DOX, Fubuki, DJ Al*BU

Parteneri: We are Basca, UNATC, Arhiva de sunet

 

Expoziția se înscrie în demersul curatorial al Rezidenței9 de a radiografia mișcări culturale locale și influența lor asupra culturii contemporane, început cu expozițiile Post-Punk și Timpuri Noi: Xenogeneze ale SF-ului din 2021.

Care-i faza cu Hip Hop-ul? face parte din programul de mediere culturală „Care-i faza cu arta contemporană?” dezvoltat de Rezidența9 pentru a apropia publicul nespecializat de artă de conținutul expozițiilor sau al proiectelor sale. Adresat în mod special tinerilor, „Care-i faza cu arta contemporană?” încearcă să creeze o experiență culturală interactivă și să contribuie la formarea unui nou public, curajos, reflexiv și cu spiritul critic alert.

Scena9 și Rezidența9 sunt programe culturale desfășurate de Fundația9, înființată și susținută de BRD Groupe Société Générale.

……………………………………………………………………………………..

Robert OBERT e un artist urban cu formare de grafician care se folosește de stilul său cyberpunk unic pentru a evidenția teme postmoderniste și a oglindi mediul social și politic, invitând publicul la introspecție, gândire critică și ieșirea din zona de  confort.

John Dot S este un artist care a trecut prin mai multe forme de exprimare artistică, de la pictură/desen la fotografie, teatru, ilustrație, graphic design, manipulare și editare foto, la arta urbană (mural) fiind unul dintre muraliștii cei mai profilici din România.

 

Recunoscut pentru rigoarea și complexitatea scrisului, Omu’ Gnom este unul dintre cei mai prolifici și longevivi reprezentanți ai underground-ului românesc, având peste 20 albume cu tâlc în palmares, multe dintre ele devenind clasice. Se fac patru ani anul acesta de când Omu Gnom produce și prezintă în fiecare joi, la Radio Guerrilla, Muzică de pus pe gânduri – singura emisiune de conscious and lyrical rap din FM-ul românesc.

DJ, turntablist, producător, DJ Undoo este un artist hip-hop român recunoscut pentru versatilitatea sa muzicală, atât că producție, cât și ca performance – live act și DJ sets. Cu o convingere puternică în puterea colaborării, DJ Undoo a lucrat cu unele dintre cele mai mari nume din industria muzicală românească, în studio sau pe scenă: B.U.G. Mafia, R.A.C.L.A., Subcarpați, Vița de Vie, Vama, Coma, Connect-R, CTC, Deceneu, Grasu XXL, Guess Who, Gojira, K-Gula, Nane, Bitză, Omu Gnom, Puya, Phunk B, Specii, Spike, SIMPLU, Silent Strike.

 

Cristian Eduard Drăgan (n. 1992) este regizor și cercetător specializat în film-eseu. În prezent este doctorand în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (Universitatea din București), unde ține laboratoare de lucru pentru masteranzi. În cadrul practicii sale artistice utilizează metode psihogeografice. În cadrul expoziției prezintă o selecție extinsă dintr-un proiect fotografic mai amplu, Intervenții, prin care documentează înscrisurile urbane.

Alin Boeru este un scenarist şi regizor român, născut în 1987, în Ploieşti. Este unul dintre fondatorii grupului independent de producţie cinematografică Baia Băieților, alături de Răzvan Oprescu și Vlad Ghinea. Din 2020 colaborează cu Wearebasca, casa de producție care i-a și produs documentarul de debut – De Ce Scriu Ăștia Pe Pereți? – primul din România despre graffiti și street-art. Din 2015 este directorul artistic și coordonatorul Short Film Breaks Film Festival – singurul festival ce are loc în companii private, ONG-uri, spații remote și
biblioteci. În 2022 a renunțat la viața de corporație pe care o avea de peste 10 ani, pentru a se dedica total realizării de filme.

Alexandru Ciubotariu este un artist care trăiește și lucrează în București. Este cunoscut pentru creațiile de bandă desenată dar și pentru proiectul Muzeul Benzii Desenate. Creația de street-art l-a făcut cunoscut ca Pisica Pătrată. Albumul „Pisic apat rata” este primul album de street-art din Romania, apărut la editura Vellant în 2010.

G.P.Volceanov este poet, prozator și lexicograf, pasionat de arta urbană și de cultura hip-hop. Disertația lui de master Rapul românesc între licențios și liric, a devenit peste ani cartea RAPUL ESTE POEZIE. O incursiune în cultura hip-hop românească (Ed. Tracus Arte, 2022). Este co-autor al „Noului dicționar de argou al limbii române” (Ed. Litera, 2019) și colaborează cu Dilema Veche unde publică interviuri cu artiști din sfera hip-hop (DOC, Btiză, Gani, Phunk B).

JR a început să danseze din adolescență în diverse locuri din oraș, unde a întâlnit alți tineri pasionați de dans, muzica, rime și graffiti. De atunci au trecut 25 de ani și această gașcă s-a făcut remarcată la nivel local și internațional, prin dans cu proiecte precum Breakin’ Battle, Bucharest Underground Cocktail sau Freakquency, prin desen, producții video sau prestații muzicale pe scenele festivalurilor. JR este coordonator de competiții de breakdance, graphic designer și director creativ pentru proiecte muzicale underground, unele dintre care ulterior au ajuns către publicul larg. Prietenii îl strigă Junior, iar pe Google îl găsești ca Jon Rullz.

Cătălin Soto, membru al crew-ului D.L.T., breakboy și organizator pe scena de breaking, Cătălin Mihociu, cunoscut și ca SOTO, este un fotograf de bază al Hip Hop-ului românesc, și în special al dansului Hip Hop, pentru o bună perioadă de timp. Abilitatea sa de a surprinde momentele potrivite în mișcare s-a concretizat în lansarea unei cărți în 2022, „Breaking Attitude”, care cuprinde o selecție de fotografii de la evenimente de dans.

Fără categorie

Ziua Limbii ROMANE la Bucuresti si Chisinau in acelasi timp!

Institutul Cultural Roman, prin Directia Romani din Afara Tarii, in parteneriat cu Platforma civica Actiunea 2012 organizeaza o serie de evenimente menite sa marcheze Ziua Limbii Romane pe ambele maluri ale Prutului.

Miercuri, 31 august 2011, incepand cu ora 18.00, trupe si artisti consacrati vor concerta, pro bono, in Parcul Coltea din Piata Universitatii (Bucuresti). Invitati: Grigore Lese, IRIS, Maria Raducanu, Alexandrina Hristov, El Negro, Trei Parale, Subcarpati, Nimeni Altu’, Morometzii, Butch&Keri, Bitza si Norzeatic.

Sub acelasi generic, se vor derula caravane ale cartilor care vor fi oferite bibliotecilor scolare si liceale din localitati ale Republicii Moldova: Aluatu (raionul Taraclia), Cojusna (raionul Straseni), Magdacesti (raionul Criuleni), Cioresti (raionul Nisporeni) si Gotesti (raionul Cantemir). Vor fi donate peste 600 de titluri din colectia Biblioteca pentru Toti, oferite de Jurnalul National.

Incepand cu 31 august 1989, data la care a fost legiferata revenirea la scrierea in grafie latina, in Basarabia se sarbatoreste anual Ziua Limbii Romane, ca sarbatoare nationala, printr-o serie de evenimente culturale (concerte, expozitii de fotografii, conferinte etc.). La Bucuresti, in 2006 si 2007, cu acelasi prilej, a fost organizat „Concertul Limbii Romane“. Anul acesta, 166 de parlamentari din Romania au depus la Senat un proiect de lege in care solicita proclamarea zilei de 31 august drept Ziua Limbii Romane, care ar urma sa fie marcata de catre autoritatile publice din Romania si de catre reprezentantele diplomatice din strainatate prin organizarea unor programe si manifestari cultural-educative si artistice cu caracter evocator sau stiintific, consacrate limbii romane.

Platforma Civica ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de organizații non-guvernamentale si grupuri de inițiativa care susțin regasirea romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului. Pe parcursul anilor 2011 si 2012, Platforma Civica ACTIUNEA 2012 va desfasura manifestari publice de informare a intregii populații din Romania si Republica Moldova (http://actiunea2012.ro/ )
Fără categorie

SUPER MEGA PARTY by ADIDAS featuring Shurubel Radio 21, GRASU XXL, SUIE Paparude&BITZA!

Pasiunea porneste de oriunde: din muzica pe care o asculti, din sportul pe care il practici, din stilul tau vestimentar sau felul in care alegi sa te exprimi.

Ziua: Joi, 24 martie
Ora: 19.30
Locatie: Hala Automatica (Calea Floreasca nr 159)

Aduna-ti toti prietenii si vino la all adidas party, locul unde pasiunile tuturor se intalnesc pe muzica lui Grasu XXL, Bitza si Suie Paparude. Arata-ti talentul la streedance, breakdance, skate sau role sau ia parte la demonstratii de freestyle football & basketball, hacky sack si BMX.

Ne vedem la hala Automatica de pe Calea Floreasca nr.159!