Atelier de Idei

ABCDart by Royal Art Muzzyk, pentru ca arta avea nevoie de un refresh

Royal Art Muzzyk (R.A.M.) este o asociație fondată de către muzicieni profesioniști, cu scopul de a descoperi și dezvolta talente. Se axează pe studiul cântului vocal (canto clasic) și pe studiul pianului, ambele materii presupunând, pe lângă partea practică, cea de teorie muzicală. Royal Art Muzzyk are deja o tradiție de 11 ani. În 2008 a fost prezentat primul spectacol bazat pe conceptul de hybrid opera, concept ce stă la baza întregii activități spectaculare a asociației. Pe scurt și în termeni familiari, hybrid opera este încercarea de a aduce acest gen muzical, considerat de multe ori elitist, mai aproape de publicul larg, este încercarea de a găsi corespondențe pentru personajele și poveștile din opere clasice în realitatea imediată. Acest proces nu înseamnă însă nicidecum trivializarea tehnicilor de punere în scenă a unui spectacol sau scăderea calității interpretării vocale.

Citește în continuare „ABCDart by Royal Art Muzzyk, pentru ca arta avea nevoie de un refresh”

Atelier de Idei, Creatii, Idei cu emotii, Tineri

ABSOLUT Urban Gallery – galeria de artă digitală în care artistul ești tu

În ABSOLUT Urban Gallery, tu devii artistul! Dă frâu liber creativității pe www.100absolutartists.ro și lasă-te inspirat de una dintre temele ABSOLUT pentru a-ți crea propriul design. Acesta îți poate aduce bilete la Untold și șansa de a-ți vedea creația la spațiul ABSOLUT Urban Gallery de la festival.

Încă din anii 80′, ABSOLUT și-a folosit forma emblematică a sticlei pe post de canvas și a colaborat cu artiști contemporani consacrați precum Andy Warhol, Keith Haring sau Ed Ruscha. În prezent, ABSOLUT își continuă misiunea creativă atât la nivel internațional, prin concursul de design ABSOLUT Global Creative Competition, cât și la nivel local, prin platforma 100 Absolut Artists. Lansată anul trecut, aceasta este prima platforma de curatoriat din România care reunește 100 de artiști cu potențial din film, muzică, design vestimentar, artă vizuală și literatură.

Citește în continuare „ABSOLUT Urban Gallery – galeria de artă digitală în care artistul ești tu”

Atelier de Idei, Divertisment, Tineri

Te simti inteligent? CLUB 99 te premiaza in bani daca ai curaj si cultura generala

Competitia „QUIZ 99” este un concept nou de eveniment cultural-educational interactiv, fiind bazat pe intrebari de cultura generala (in limba romana) si este organizat de CLUB 99 in colaborare cu TriviaCafe.ro si se desfasoara in conformitate cu prevederile Regulamentului de mai jos.

Citește în continuare „Te simti inteligent? CLUB 99 te premiaza in bani daca ai curaj si cultura generala”

Creatii

Picturi si tehnologie, totul intr-un singur loc – Qreator

Miercuri, 27 septembrie, arta si tehnologia si-au dat intalnire in cea mai recenta expozitie de pictura a artistei Eglantina von Becheru:
The Esthetics of Time.
Gazduita de Qreator by IQOS, noul spatiu destinat comunitatilor creative din Bucuresti, colectia de tablouri poate fi vizitata pana pe 14 octombrie.

Citește în continuare „Picturi si tehnologie, totul intr-un singur loc – Qreator”

Fără categorie

3 semne clare care spun ca traiesti perpetuu in trecut…

[yasr_overall_rating size=”large”]

Te uiti mereu in urma, peste umar,

Si daca ploua, nu te ascunzi dupa umbrele, dupa colturi de casa,

te arunci in mijlocul cerului si te lasi stropit,

ca sa plangi linistit si lumea sa nu te vada.

Albrecht_DÜRer_-_Melencolia_I_-_Google_Art_Project

Te visezi inconjurat de jucarii,

Dar sufletul e motorizat si tu stai sters,

precum o pata pe un perete vopsit cu gri lavabil.

Citește în continuare „3 semne clare care spun ca traiesti perpetuu in trecut…”

Atelier de Idei, Creatii, Idei cu emotii

EXCLUSIVITATE! Interviu cu Oana Pellea – Un suflet de actor, deschis intr-un OM cu mare suflet

Recent, am avut şansa să vorbesc cu Oana Pellea. A fost invitată într-o emisiune la Realitatea TV, iar după emisiune am reuşit să leg câteva cuvinte şi sa fac schimb de numere de telefon. Azi, vă prezint un interviu cu un OM extraordinar, un actor de excepţie şi un suflet care merită îndrăgit, ascultat, citit, urmărit, privit.

Nu vreau să înşir aici date şi cifre biografice. Sunt şi aşa puţine cuvinte de spus în plus când ai şansa să cunoşti un OM ca Oana Pellea. Pentru cei interesaţi de biografii, puteţi accesa o superbă galerie foto şi video la adresa www.oanapellea.com

Eu, în schimb, am să vă înşir o poveste, un portret ca o poveste…O poveste cu un început firav şi fără final după punct.

➡ Cum trăieşte astăzi un artist ca Oana Pellea, într-o ţară în care umorul a fost înlocuit cu promiscuitate, arta a fost înlocuită cu kitch, iar iubirea a fost înlocuită cu ură?

Oana Pellea: Care tara? Nu exista doar Romania – generic vorbind. Fiecare are Romania lui. Personalizata. Depinde din ce unghi  te uiti la realitate, depinde si cum iti construiesti realitatea. Realitatea si viata ti-o construiesti tu. Nu e ceva dat. Date pot fi anumite conditii sociale, politice, etc. De aici mai departe, depinde de fiecare dintre noi ce alegeri facem. De bun simt sau nu. Alegem vulgaritatea sau profunzimea. Iubirea sau ura. E simplu. Ce alegi si ce oferi de asta ai parte. Oferi iubire, iubirea se intoarce. Oferi ura – asta iti vine inapoi. Ii judeci pe ceilalti, vei fi judecat. Dar a spus-o Altcineva mult mai bine decit mine.

➡ Dintre actorul de teatru şi actorul de film, în care dintre cele două moduri de exprimare artistică Oana Pellea simte că se poate deschide mai mult faţă de public?

Oana Pellea: Fiecare dintre noi ne manifestam intr-o infinitate de moduri. Nu stiu sa raspund la intrebare altfel. Ma exprim de dimineata pana seara in x moduri. Eu nu sunt impartita intre actorul de teatru sau film, eu sunt un simplu muritor, un spirit ce cauta sa inteleaga de ce eu pe aceasta planeta ciudata si albastra. Iubesc, ma bucur, sufar ca fiecare. Sint un om banal, care ma exprim cum pot: prin teatru,  film, scris, zimbet, lacrima, taceri.

➡ Intr-un interviu acordat Oanei Stancu la Realitatea TV, ai afirmat ca randurile pe care le-ai scris in cartea „Jurnal” sunt franturi din tine, iar cartea ai intitulat-o metaforic ca fiind „O bucata de carne”. Nu iti e teama ca randurile tale de suflet, scrise din suflet pentru suflet, nu vor patrunde la sufletul celor care le vor citi si nu vor intelege, simti si trai ce ai trait tu?

Oana Pellea: Nu mi-e teama de nimic in viata asta. Cartea este scrisa inspre ”nemurirea” parintilor mei, oamenilor pe care i-am iubit si numai sunt pe Pamant. Mai vorbesc cinstit despre Romania. Cum ma doare Romania. Despre intilniri, turnee, insingurari, bucurii. De ce sa mi fie frica? Fiecare va intelege din carte cat va vrea el sa inteleaga. Cei care ma judeca sau care nu ma plac. O sa ma injure in continuare. Toatea lumea e libera sa faca orice judeca. Eu nu am publicat jurnalul sa demonstrez ceva. E o bucata  de carne, de suflet, e adevarat. Fiecare e liber sa judece dupa puteri.

➡ Am remarcat că ai curajul să vorbeşti despre Divinitate, despre Dumnezeu, iar recent ai afirmat ca „umpli golul din tine cu Dumnezeu”. Unde iti gasesti tu resurse pentru credinta?

Oana Pellea: E un curaj sa vorbesti despre Dumnezeu? Eu credeam ca e un privilegiu. Nu s-a pierdut nimeni de Dumnezeu. Nu poti pierde ceva in care esti inclus si care  este inclus in fiinta ta. Poti sa-L uiti, sa Il negi, sa Il cauti, sa incerci sa Il explici, pana intr-o zi cand intelegi ca nu poti decit sa Il Iubesti. E simplu. Regasirea lui Dumnezeu nu trebuie fortata, impusa. Ea se intampla cind trebuie sa se intample. Fiecare are timpul lui. E normal ca tanar sa te iei la tranta cu Viata inclusiv cu Dumnezeu. Face parte din procesul de Regasire. Si eu am fost la fel. Absolut firesc. Eu nu pot decat sa le doresc tuturor sa-L regaseasca cat mai repede. Cu alte cuvinte le doresc tuturor sa fie cat mai repede fericiti!

➡ Dacă ai avea ocazia să dai timpul inapoi, care sunt lucrurile pe care ai vrea sa le faci din nou si care sunt lucrurile pe care ai vrea sa nu le mai repeti, sau care ai vrea sa nu fi avut loc deloc?

Oana Pellea: As vrea sa nu fi fumat niciodata. E cea mai mare timpenie din viata mea. As vrea sa nu fi fost atat de incapatanata si sa fi ascultat mai mult de sfaturile date de cei care ma iubeau cu adevarat. Cistigam timp. Dar degeaba. Va spun eu aici sa nu faceti asta si asta, caci voi veti face tot ce vreti voi si veti spune: lasa-ma sa ma dau cu capul de pragul de sus, sa inteleg eu din greselile mele, asa este! Aveti dreptate. Drum bun spre greseli, doar ca daca ati mai asculta in stinga si dreapta ati cistiga timp. Adica Viata.

Ce este minunat este ca Absolut toate intrebarile esentiale pe care si le pun tinerii azi, toata agresivitatea, toata negarea, toata cautarea, toata „superioritatea”, absolut toate au fost parcurse de parintii lor, de bunicii lor, de strabunicii lor.

Nu e frumos, nu e senzational!? Toate au fost traite, gandite, simtite de toti inaintea noastra.

”Originalitatea – este lipsa de informatie “ spunea cineva intelept! Eu cred foarte tare in tineret. Dar Eugen Ionescu spune un mare adevar: ”Ar fi o prostie sa crezi ca tineretea are toate virtutiile”. Nu, tineretea nu are toate virtutiile! Am cunoscut oameni tineri batrani si batrani foarte tineri spirituali. Pe de alta parte nu in cutele de pe fata se ascunde valoarea. Valoarea nu tine cont de varsta.

N-are nici o legatura cu varsta. Picasso spunea: ”Iti trebuie mult timp ca sa ajungi tanar”.

Cu cat esti mai deschis fata de Viata, de Lume, de Dumnezeu, de Viu, nu conteaza cum il numesti, deci cu cat esti mai deschis cu cat iubesti mai mult, cu atat ai mari sanse sa intelegi ceva, sa nu treci degeaba pe pamant. Radu Beligan spune superb: Important in viata e sa iubesti. Atat

Autor: Bogdan DARADAN

 

Fără categorie

Andreea Mihalache – Un suflet captiv şi captivant de frumos…

palat-002Andreea Mihalache este o tanara de aproape 18 ani, eleva la Liceul Teoretic Constantin Brancoveanu din Capitala. Nascuta sub semnul zodiacal al Leului, Andreea se considera o persoana usor irascibila dar si foarte transanta, care joaca totul cu toate cartile pe fata. Atitudinea e punctul ei forte.

Cat despre punctul ei slab, Andreea spune urmatoarele: „sufletul…pentru ca el poate fi manipulat foarte usor de cine ma cunoaste cu adevarat

* De ce modellingul?

andreea75**M-am hotarat sa incep o cariera in modelling acum 3 ani……Tin minte ca ma uitam mereu la tv la prezentari, fashion tv si ma gandeam ca vreau sa fiu si eu acolo pe podium si sa vada lumea (imi place sa fiu in centrul atentiei)…ce rochite frumoase port eu si ce mandra sunt cand le imbrac…
* La ce evenimente ai participat pana in prezent?

** Am avut tot felul de evenimente: hostess, prezentari de haine, coafuri, sedinte foto pentru diferite reviste…

*Ce alte hobby-uri mai ai?

** Imi place sa fac poze, sa ma uit la filme, sa dansez…

* Ce planuri ai, ce dorinte ascunse?

andreea80** As vrea sa plec in strainatate…sa mi continui „cariera”…sa imi extind orizonturile…sa capat mai multa experienta in modelling…

* Am inteles ca recent ai optat pentru Modulul de Jurnalism din cadrul ASD. De ce acest modul?

** De ce acest modul? Pentru k m-a atrage lumea mass-mediei si pentru ca simt k am ceva din carisma pentru meseria asta:)

* Dintre presa pe print si presa online ce alegi?

** Prefer presa online…e mai usor de accesat.

*  Emisiuni preferate?

**Pe primul loc ar fi „Neatza cu Razvan si Dani”. Ma binedispun in fiecare dimineata, iar pe locul II  „IN GURA PRESEI”…normal:))..Imi place sa-l vad pe Mircea cand face „misto”….ca sa zic asa….de cineva care merita..;)

lic-042*Un mesaj tinerilor de varsta ta…

** Capul sus orice s-ar intampla si sa nu va fie teama sa va impuneti punctul de vedere. Fiti voi pentru ca veti avea numai de castigat

Bogdan DARADAN


Atelier de Idei

Arta sau nebunie! Expozitie socanta in Germania, unde mai multe cadavre au fost expuse in pozitii erotice

image_124955525260851900_1Expertul german Gunther von Hagens – care plastinează cadavrele pentru a realiza opere de artă, stârneşte din nou controverse. După ce a pus în scenă spectacole în cadrul cărora realizează autopsii în direct, Gunther von Hagens a vrut să-şi îmbogăţească expoziţia de cadavre cu mulaje care înfăţisează mai multe cupluri în timpul actului sexual. Însă autorităţile din Augsburg s-au scandalizat şi au interzis expoziţia Body Worlds semnată de artist.image_124955525618749700_3

Între timp, Hagens oferă spectacole zilnice, sub numele Teatrul Anatomic, în Berlin, Germania. Spectatorii privesc cum sunt disecate corpurile, iar organele şi bolile de care au suferit le sunt arătate şi explicate pe larg. Von Hagen, în vârstă de 64 de ani, a spus: „Asemenea demonstraţii nu aduc nimic nou, erau organizate în epoca medievală în pieţele publice. Dar astăzi, doar studenţii la medicină au acces la ele. Eu le ofer tuturor posibilitatea de a vedea o autopsie. Nu există un mod mai bun de a explica corpul omenesc.”

Câteva zeci de preoţi pretestanţi au organizat o demonstraţie în faţa teatrului care găzduieşte aşa-zisele spectacole.

Sursa: www.realitatea.net

image_124955526425010700_5

Fără categorie

Anca Suiugan – Un artist complex intr-o lume incompletă

Anca Suiugan are 30 de ani şi pictează de foarte mulţi ani. La 18 ani obţinea locul II la un concurs de pictura si tot la 18 ani primeste premiul special pentru cel mai bun desen la Olimpiada pe judet din Bihor. La 22 de ani, Anca participă la mai multe expoziţii internaţionale de vară, iar la 24 de ani a participat la pictarea capelei din cadrul Seminarului Teologic din Zalau. Anca este preocupată de fotografie, design vestimentar, studierea comunicarii non verbale si calatoriile. Vorbeste fluent limba engleză si limba maghiara si are cunostinte de Adobe photoshop si Corel. Pentru alte informaţii si pentru mai multe lucrari si comenzi accesati AICI

ancaanca1