Divertisment

,,Cod Roşu în Serviciile Secrete” pentru rezultate excepţionale în box office-ul românesc

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

Cel mai nou film care îl are protagonist pe Gerard Butler, ,,Cod Roşu în Serviciile Secrete” conduce box office-ul românesc, cu încasări în valoare de 764.717 lei, după ce în primele sale zile petrecute pe marile ecrane a fost vizionat de 35.755 de spectatori.


De această dată Gerard Butler este protagonistul unei noi misiuni aparent imposibile în filmul de acţiune ,,Cod Roșu în Serviciile Secrete”, unde îl interpretează pe agentul secret Mike Banning (Gerard Butler), al cărui obiectiv este acela de a-l menţine în siguranţă pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, portretizat de legendarul actor Morgan Freeman.
,,Morgan generează o atmosferă electrizantă pe set, unde se bucură de un respect absolut din partea tuturor, chiar şi fără să îl ceară. Este foarte relaxat şi sociabil, glumeşte cu toată lumea. Ador să lucrez cu el. Este un actor incredibil care aduce rolului său un mix reusit de patos, gravitate şi caldură, ceea ce îl transformă în genul de persoană cu care Mike, personajul meu poate empatiza cu uşurinţă”, a declarat Gerard Butler despre colaborarea sa cu Morgan Freeman în timpul filmărilor pentru ,,Cod Roşu în Serviciile Secrete”.
În urma unui atentat asupra Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Banning devine suspectul principal şi are de înfruntat atât autorităţile care l-au dat în urmărire generală, cât şi propria lui agenţie. Disperat să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați. Mereu cu un pas înaintea FBI-ului, agentul este de neoprit şi dispus să facă orice pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.
Alături de Morgan Freeman, Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de Securitate în acțiunea „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, un film distribuit de Vertical Entertainment din 30 august, pe marile ecrane.

Divertisment

Cod roșu în Serviciile Secrete, cu Gerard Butler și Morgan Freeman, din 30 august în cinematografe

Our Score
Our Reader Score
[Total: 1 Average: 5]

În urma unui atentat asupra președintelui Statelor Unite (Morgan Freeman), acuzat de incident este garda lui de corp, agentul serviciilor secrete Mike Banning (Gerard Butler). După ce reușește să scape de autorități, agentul este dat în urmărire generală, astfel că trebuie să evite propria lui agenție și să fie cu un pas înaintea FBI-ului pentru a demasca adevărații autori ai atacului.

Disperat să își dovedească nevinovăția, Banning se bazează pe ajutorul unor aliați neașteptați pentru a-și proteja familia și a salva țara de pericolul iminent.

Gerard Butler revine pentru a treia oară în rolul celui mai eficient agent de Securitate în acțiunea „Cod Roșu în Serviciile Secrete”, din 30 august, pe marile ecrane.