Actualitate, Economic, Tineri

Litoralulromanesc.ro: Hotelurile deschise în minivacanța de 1 Mai, ocupate aproape 80%. Marea te cheama!

Operatorii din turism de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea sezonului estival 2022, cu peste 100 de unități de cazare gata să-și primească oaspeții în weekendul de 1 Mai, arată datele centralizate de turoperatorul Litoralulromanesc.ro, nr. 1 pe acest segment de vacanțe. Potrivit rezervărilor făcute până în acest moment, gradul de ocupare a hotelurilor care au lansat pachete speciale pentru minivacanța de 1 Mai este, în medie, de 80%, stațiunile Mamaia și Costinești urmând să fie cele mai aglomerate la finalul acestei săptămâni.

Evenimentele anunțate pe litoral, precum și faptul că pretrecerile din cluburi vor fi, după doi ani de pandemie, fără restricții, explică cel mai bine preferințele turiștilor în acest an în materie de cazare pentru că localizarea hotelului a contat foarte mult în momentul rezervării. Astfel, vedem că în zona de nord a stațiunii Mamaia, polul distracției de pe litoral, hotelurile sunt aproape pline față de sudul stațiunii, unde există un grad de ocupare de aproximativ 60%. De asemenea, hotelurile din Costinești se apropie de un grad de ocupare de 90%, în contextul în care acolo se va desfășura prima ediție a Festivalului <<Beach, Please>> dedicat muzicii hip-hop & trap”, declară Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Citește în continuare „Litoralulromanesc.ro: Hotelurile deschise în minivacanța de 1 Mai, ocupate aproape 80%. Marea te cheama!”

Divertisment, Tineri

Vacantă de Paște, 3 zile pe litoral de la 258 de ron. Mai scump e să stai acasă!

Unitățile de cazare din stațiunile autohtone de la Marea Neagră se pregătesc pentru deschiderea oficială a sezonului estival la data de 1 Mai, care, în acest an, coincide cu sărbătorile pascale, peste 100 de hoteluri urmând să primească primii turiști în această minivacanță, anunță Litoralulromanesc.ro, cel mai mare turoperator pe segmentul de sejururi la mare. Hotelurile se vor redeschide cu respectarea restricțiilor în vigoare care prevăd funcționarea la o capacitate de cazare de 70%, servirea meselor pe terase, dezinfectarea și igienizarea tuturor spațiilor, purtarea măștilor.

Photo credit: Georgiana Nastase

“În această perioadă, atât hotelierii, cât și proprietarii de terase și magazine de pe litoral lucrează intens și se pregătesc de deschidere: spațiile verzi sunt amenajate, se fac lucrări de cosmetizare, curățenie și igienizare. E un entuziasm general și toată lumea așteaptă cu bucurie și nerăbdare primii turiști din sezon cu atât mai mult cu cât anul trecut litoralul a fost închis pe perioada sărbătorilor de Paște și 1 Mai”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Citește în continuare „Vacantă de Paște, 3 zile pe litoral de la 258 de ron. Mai scump e să stai acasă!”

Fără categorie

1MAI “aproape moca” la mare sau munte

Zilele pana la marea ieseala sunt numarate. Nici nu stiu cand a trecut timpul dar mai sunt cateva zile si 1 MAI vine cu oferte studentesti. Si pentru ca vb de un an de zile pe limba voastra, va invitam sa cititi cele mai  “moca” oferte de mers la munte sau mare! Mai multe tips and tricks aici!