Actualitate, Creatii, Economic, Social

Stefan Caraman – Teatrul este arta nu productie de maieuri

Spread the love

Pe Stefan Caraman nu l-am cunoscut personal, nici nu l-am citit sub pseudonimul de Kaos MOON, dar urmeaza, in schimb l-am descoperit in urmat cu 7 ani in piesa Scrisori catre Rita, piesa care m-a tulburat profund iar azi, dupa ani in care i-am savurat si celelalte piese am descoperit Aeroport tot la Teatru in Culise tot in regia lui Cristian Bajora si am zis ca e timpul sa fac un interviu cu el.

Las textul sa curga asa cum l-am primit. Daca Eminescu a fost contemporan cu un Caragiale, eu, un poet amator din Fabrica de Poezie sunt contemporan cu Stefan Caraman.

Bogdan m-a rugat ca inainte sa raspund la intrebari sa-mi fac un soi de prezentare cu lucruri relevante pentru mine. Am ras si am scris., Asadar, ma numesc Stefan Caraman, am 55 de ani, sunt scriitor, autor dramatic si, printr-o gramada de adiacente, poet. Scriu de 25 de ani, am primit o multime de premii literare sau in teatru, dar niciunul mai important decat fiecare ins care a intrat in contact cu arta mea si a numit acel moment ca fiind unul de gratie.
Am doi copii (cu mama lor desigur), niciunul interesat de a produce arta lucru pentru care ii felicit. Am studiat specializarea de stiinte economice la A.S.E., am lucrat in diferite pozitii de management in sistemul bancar pe care l-am parasit in  2018 fara regrete. 
Pana acum doi ani aveam o pasiune pentru pescuit, acum n-o mai am, dar am ramas cu pasiunea de a colectiona muzica buna si arta plastica (ma rog, cand am bani, acum n-am 🙂
Locuiesc de o viata la Tulcea, un oras cu care, desi am incercat de cateva ori, nu am gasit o chimie sa ne apropie, sau macar cateva puncte comune – ma simt exilat in localitate si gasesc  ca e cel mai onest gest acela de a (re)deveni indiferent fata de oamenii de aici, geografia, aspiratiile, elita prafuita si limitata si ce-o mai insemna punctul asta neinsemnat de pe harta.
In schimb privesc cu incredere in viitor, mai ales cand dorm si nu am vise, iar cand am, le alung pentru ca ma obosesc. Cand sunt treaz privesc neincrezator spre trecut si uneori ma intreb, e al meu, al meu e oare? Celelalte lucruri relevante despre mine sunt ascunse in cartile pe care le-am scris si in special cele care nu se mai gasesc.Bogdan, ai legatura

Salut Stefan. Scriitor si de cel putin 7 ani te stiu ca dramaturg pentru ca te-am descoperit prin prisma pieselor regizate de Cristian Bajora la Teatru in Culise. Care e povestea din spatele pieselor de teatru? El te-a cautat sau tu ai descoperit proiectul lui?

Povestea e mai intinsa decat colaborarea cu teatrul IN CULISE, adica as putea spune ca ”mariajul” asta e chiar de data recenta. Eu am debutat ca autor dramatic in 1997 cu piesa ZAPP, la teatrul Andrei Muresanu din Sfantu Gheorghe si pana la intalnirea cu Cristi Bajora piesele mele s-au tot jucat la : Teatrul Mic, Teatrul Nord din Satu Mare, Odeon, teatrul radiofonic Resita, teatrul de stat Ioan Slavici din Arad, Nationalul de la Timisoara, prin Serbia, Spania, Cehia si tot asa.
Revenind la Cristi ne-am cunoscut in urma unei initiative proprii de a le scrie mesaje regizorilor tineri in cautare de drama romaneasca noua (ceea ce la scoala nu primesc), apoi ne-am vazut la La Scena unde functiona la un moment dat, clubul fiind pe atunci in proprietatea lui Dan Hornoiu un un prieten de-al meu, tulcean si el.
Apoi Cristi a facut Scrisori catre Rita, dupa mine cea mai nebuna productie independenta romaneasca, iar dupa asta o gramada : MM (Couture a Porter), Povesti despre tine, A Fucking Trully Nice Love Story, Antilove Story, Inger in Chiloti, Aeroport si cred ca mai sunt. imi place sa cred ca toti regizorii cu care am lucrat au avut cu mine si cu scrisul meu un soi de magie, Cristi insa mers mai departe, drept pentru care ii multumesc.

➡ Iți mai aduci aminte prima ta piesa de teatru la care ai fost spectator? Erai la liceu, la facultate?

Prima piesa de teatru pe care am vazut-o a fost o Coana Chirita, la Tulcea prin clasele primare. Am fost adusi cu autocarul de la tara ca sa o vizionam. Apoi, urmatoarea a fost in facultate. Greu de crezut, nu? 🙂 desi, tot in clasele primare, impreuna cu cu coleg de atunci am scris o piesa pe care profa noastra de romana a regizat-o.
Trebuia sa participam cu ea la Tulcea la o finala de Cantarea Romaniei. Din cauza ca altii inaintea noastra s-au intins, n-am mai ajuns sa o reprezentam si am ramas cu amintirea trista a imaginii cu noi in culise, mancand dintr-un tort (trebuia sa il taiem pe scena, in actul final).

➡ Pentru că ai multe pagini/conturi de Facebook, unde te pot gasi cititorii tai sau oamenii care te-au descoperit prin teatru?

Pe oricare dintre ele, unde apare si poza mea acolo. Sunt mai multe din cauza algoritmilor aplicatiei. Esti mai vizibil pe 3 conturi cu cate 3 mii de oameni decat pe unul cu 9 mii, ca sa rezum. Oamenii azi sunt isteti sau daca nu sunt isteti, este facebook istet si pentru ei. Are fratele meu o vorba, noua tehnologie este astfel facuta incat sa fie accesibila oricarui idiot, avand in vedere numarul de telefoane mobile vandute, inclin sa ii dau dreptate.

➡ Ca tot am vorbit de scris, in prezent ce carti mai ai la vanzare si cum se pot cumpara?

Am scris peste 25 de carti (proza scurta, roman, teatru, poezie chiar), nu ca numarul lor ar fi vreo informatie relevanta, ideea ca mai toate sunt acum istorie. In schimb mai pot fi gasite: SCRISORI CATRE RITA si BLUES (ambele aparute la editura Tracus Arte, o foarte buna editura din Bucuresti). Pot fi cumparate de la mine (in cazul in care cineva mai considera valoroasa semnatura autorului), de la editura sau ceva librarii virtuale, nu le cunosc exact. Eu pot fi gasit pe Facebook, evident, citesc toate mesajele private.

➡  De unde iti alegi subiectele si cum iti gasesti inspiratia? Cum te-ai simtit sa vezi actorii cum dau viata personajelor tale? Ai vazut pana in prezent toate piesele bazate pe textele tale?

Subiectele ma aleg de regula pe mine si sper sa nu comit vreun stereotip spunand asta. Nu alerg dupa subiecte, nu ma dau de ceasul mortii daca nu scriu la nimic (cum e acum, s-au facut deja doi ani de cand nu am mai scris ceva nou), nu am proiecte dramatice sau literare (si detest colegii care folosesc expresia asta, teatrul fiind arta si nu productie de maieuri), la mine totul se intampla instant.
Imi vine o idee, o tin in mine cateva zile, daca nu pleaca in aceste cateva zile inseamna ca e buna si, pe cale de consecinta, o pun pe hartie. Subiectele mele nu au de-a face cu evenimentele zilei, sunt indiferente la trendurile politice sau la temele care se platesc (cum cer mai toate festivalurile azi, prostite cu totul de neo-marxismul asta de duzina), nu judeca, nu moralizeaza, nu scot ochii cu cine stie ce mesaje savante, nimic din toate acestea. Piesele mele sunt cum vor ele, sunt povesti.
La primele mele spectacole eram extrem de emotionat. Stateam in ultimul rand (asa ceream) si plangeam. Penibil (rade) 🙂 Apoi m-am obisnuit. Am de fiecare data, emotii, evident, dar intr-o masura suportabila. Am vazut majoritatea pieselor, fireste. Pe unele chiar de cateva ori. in cei 25 de ani de cand scriu teatru, cred ca am ratat maxim trei.

➡ Care consideri că a fost de până acum cea mai mare provocare de cand scrii?

Cea mai mare provocare a fost sa scriu prima piesa, ZAPP, un text mic si plin de venin, ura, si tot bestiarul de sentimente. Am scris-o influentat de moartea tatalui meu. Mi-am inchipuit ca mor lent si sub imperiul acestei senzatii am scris-o. Stiu ca un regizor clujean a regizat-o pentru licenta lui si a luat nota 9 🙂 apoi a fost productia de la Andrei Muresanu din 1997, a aceluiasi ZAPP, in care spectatorii erau inchisi in custi si ”uitati” acolo cateva ore.
Premiera a fost la Dramafest la Targu Mures in acelasi an. Bizara optiune regizorala, extrem de bizara. Rezultatul e ca si acum, dupa 25 de ani, se vorbeste in mediile teatrale de acolo de spectacolul lui Stermin (asa il cheama pe regizor, acum traieste undeva in Spania).
Da, aceea a fost o mostra despre cat de departe poate merge arta, iar teatrul Andrei Muresanu era pe atunci campionul productiilor neconventionale. Nu reusesc independentii azi ce reusea pe atunci teatrul acela. Mi-e dor de anii ’90, greu gaseai stifturi in stagiunile ordinare. Azi e cam invers…

➡ Dacă ar fi să alegi TOP 3 actori din România care ar fi ei? Și argumentează alegerile făcute

E usor sa livrezi un top insa e greu sa argumentezi de ce. Asa ca am sa fac altceva, o sa iti scriu 10 actori care au jucat in spectacolele scrise de mine si care m-au convins si 10 actrite, dar fara a-i clasifica si fara argumente, caci nu am:) mi-au placut si gata.
Actori : Alexandru Repan, Romeo Ioan (Timisoara), Cristi Iacob, Constantin Cojocaru, Razvan Vasilescu, Radu Catana, Alex Vlad, Corneliu Dan Borcia, Ciprian Vultur (Satu Mare), Radu Botar
Actrite : Carmen Vlaga (Arad), Izabela Neamtu, Alina Ilea (Timisoara), Irina Caramizaru,  Nora Covali (Piatra Neamt), Elena Popa, Ina Andriuca (Baia Mare), Letitia Vladescu, Giorgiana Coman (Oradea), Alina Misoc (Cluj Napoca)

➡ La final, ultima intrebare. Un mesaj pentru cititorii tai care ajung si aici pe blog

Le voi spune ceea ce spun oricui. Toti sunteti conectati online, toti aveti acces la portaluri, conturi, aplicatii, presa; faceti ce fac si eu in fiecare zi, pentru macar o ora. Mai intai puneti-va castile pe urechi si dati drumul la ceva muzica, adica muzica: rock, classic sau jazz, poate fi uneori si pop dar pana in 1990.
Iar, in timp ce ascultati, in functie de zi si de cum va vine, cititi dintr-o carte sau urmariti o galerie de arta virtuala, apoi cand opriti muzica, puneti pe youtube un spectacol de dans contemporan, sau urmariti short movies premiate, sau un film de lung metraj. Prieteni, daca nu cedati macar o ora din viata voastra pentru arta, adica pentru spirit, va dau o veste proasta, muriti lent…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *