Atelier de Idei

Social Media Live – prima conferință audio din România

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 2 Average: 3]

Pe măsură ce apar noi platforme de social media, iar cele existente introduc noi opțiuni de comunicare între utilizatori, oamenii de comunicare și marketing trebuie să își actualizeze în permanență strategiile și să integreze noi tipuri de conținut și tactici inedite în campaniile lor.

E un lucru deja bine știut că pandemia a accelerat o multitudine de schimbări de comportament și consum atât în societate, cât și la nivel personal. Folosim mai multă tehnologie, lucrăm frecvent de la distanță, cumpărăm online mai mult, interacționăm prin platforme video așa cum pe vremuri o făceam față în față.

Pandemia a adus totodată și noi tendințe în comunicare. Dacă 2020 a adus în prim plan fenomenul Group Video Chat, oamenii petrecând multe ore online în camere de discuții pe aplicații precum Zoom, Teams, Meet sau Skype, începutul anului 2021 a conturat un trend nou: Social Audio.

Susținut de cultura podcasturilor, noul fenomen subliniază puterea conținutului audio. Oamenii au redescoperit plăcerea de a asculta, după un an de live-uri și zoom-uri, prin intermediul Clubhouse, cea mai promovată rețea de social audio în acest moment.

De ce se bucură Clubhouse de o așa mare popularitate? A oferit utilizatorilor de social media o nouă cale de socializare, o anumită libertate de a asculta sau vorbi de oriunde s-ar afla, fără să își bată capul că sunt într-un loc nepotrivit sau îmbrăcați neadecvat. Succesul Clubhouse se datorează și unor nume cunoscute, precum Jared Leto, MC Hammer, Oprah și Ashton Kutcher, care au purtat sau inițiat discuții pe platformă.

În România, comunitatea oamenilor de marketing și comunicare s-a activat încă din luna ianuarie, aplicația având, conform agenției Starcom, aproape 75.000 de utilizatori la finalul lunii februarie.

Prima conferință audio din România și probabil din lume

Urmând trend-ul social audio și răspunzând nevoilor de informare ale comunității marcom locale, Eventive organizează în parteneriat cu Pepsi Social Media Live 2021, prima conferință audio din România și probabil din lume. Evenimentul va aduce o doză de noutăți din social media, livrate de specialiști recunoscuți din marcom și creatori de conținut, prin discuții și prezentări exclusiv audio.

Evenimentul va avea loc pe 21 aprilie, între orele 17:00 și 22:00, pe parcursul a 5 sesiuni gândite ca niște camere de discuții pe Clubhouse. În plus, discuțiile vor fi difuzate simultan pe platforma de streaming online IM.CITY.

„Pentru brandurile de băuturi din portofoliul PepsiCo, comunicarea în zona de digital ține seamă doar de nevoile consumatorilor. În același spirit, Pepsi a dat startul conversațiilor pe Clubhouse prin intermediul unui nou tip de conținut, al cărui obiectiv e să genereze discuții libere cu și despre oameni. Așa că ne bucurăm, cu atât mai mult, să fim alături de Social Media Live, conferință în cadrul căreia vom da startul celei de-a treia camere de conversații facilitată de Pepsi.” — Laurențiu Ion, Sr. Media and Digital Manager Beverages, PepsiCo

Între vorbitorii anunțați se numără: Lucian Mîndruță (Founder MediaReady.net), Corina Băcanu Călărașu (Content Creator), Dragoș Stanca (Managing Partner, Thinkdigital), Andreea Lupu (Strategy & Innovation Director, Starcom România), Călin Buzea (Managing Director, Digitas România) Alexandra Caciur (Head of Data & Business Intelligence, Digitas România), Florin Grozea (Founder, Mocapp.net), Simina Ignat (Senior PR Executive, Conan PR), Costin Cocioabă (Owner, Cefaci.online), Ana-Maria Udriște (Founder, Avocatoo), Alin Pândaru (Content Creator).

Conferința Social Media Live este organizată de Eventive în parteneriat cu Pepsi și cu sprijinul Dacia, IM.CITY, FOMO și NewStage Technology.

Ani de zile am deschis noi orizonturi în video communication, cu transmisiuni live complexe și producții inedite. Acum ducem inovația în social audio, cel mai nou trend al anului 2021. Prin IM.CITY reușim să oferim brand-urilor și organizațiilor o platformă de comunicare audio disponibilă tuturor celor are au o conexiune la Internet, fără să fie nevoie de o aplicație specială. Astfel, conținutul audio dedicat și cel din aplicații, precum Clubhouse sau Zoom, poate crea interacțiuni și poate fi audiat live pe Internet prin simpla accesare a unei pagini web” — Clement Nicolaescu, Managing Partner, New Stage Tehnology

Participarea la eveniment este gratuită. Pentru a fi la curent cu noutățile și a primi ulterior înregistrările, este recomandată înregistrarea pe site (www.socialmedialive.ro).

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *