Scrisori pentru Moș Crăciun, în decembrie la Warner TV
Warner TV oferă, în spiritul sărbătorilor de iarnă, comedii romantice reconfortante, astfel că duminicile de decembrie dinaintea Crăciunului stau sub semnul noilor iubiri.
Seria poloneză „Letters to Santa”, lansată în 2011, portretizează personaje care descoperă în Ajun de Crăciun că tot ceea ce li se întâmplă este dragoste. Pe parcursul unei singure zile, în Varșovia, cinci femei și cinci bărbați au parte de întâlniri și peripeții care îi fac să își dea seama că nu pot scăpa de iubire. Personajele sunt, pe cât de diferite, pe atât de atrase unele de altele – de la familiști convinși la seducători în serie, de la workoholici la echilibrați.
Comediile romantice din franciză au fost unele dintre filmele cu cel mai mare succes de public în Polonia ultimelor două decenii.
Al doilea film din serie, supranumit „Love Actually polonez”, a fost apreciat ca „fantastic” chiar de Duncan Kenworthy, producător al filmelor „Notting Hill” și „Love Actually”: „Ca spectator, cred că este atât amuzant, cât și emoționant. M-a făcut să simt o dorință bruscă pentru Crăciun”.
Warner TV difuzează primele trei lungmetraje din franciză începând cu ora 20:00.
În plus, în luna decembrie, are premiera la Warner TV „Supraviețuitorul” („Last Man Standing”), cu Bruce Willis în rol principal, fiind difuzat pe 13 decembrie, la ora 22:55.
O altă premieră este programată la Warner TV pe 17 decembrie, de la ora 20:30. Este vorba despre „Ziua Independenței” („Independence Day”) (1996), film științifico-fantastic cu Will Smith, Bill Pullman și Jeff Goldblum în distribuție.
Pe 20 decembrie, de la aceeași oră, va fi difuzată pentru prima dată la Warner TV drama biografică „Noi suntem Marshall” („We Are Marshall”) (2006), cu Matthew McConaughey în rol principal, film care prezintă urmările accidentului aviatic din 1970 în care au murit 75 de persoane, între care jucătorii echipei de fotbal american Marshall University Thundering Herd.