Saruta marea,
la Constanta,
pe tarm, aproape de far,
langa dunele ascunse de nisip,
pe langa pietrele spalate de spuma dintre valuri…
Saruta marea,
lasa nisipul sa-ti mangaie pielea,
lasa Soarele sa-ti topeasca indoielile,
lasa vantul sa te imbrace in emotii si cantece de sirena…
Saruta marea,
simte-i gustul sarat si adanc,
spala-ti amintirile printre valuri,
lasa pescarusii sa zboare deasupra ta…
Saruta marea,
ea te imbratiseaza sincer, te priveste din spatele unor ochi calzi,
te strange la pieptul ei,
si chiar daca nu te lasa sa te joci cu ce ascunde
asa cum scoica isi strange perla peste timp,
da-i timp si lasa-i spatiu sa respire,
pentru ca valurile marii tot la tarm se vor intoarce,
si te vor gasi in picioare,
iti vor spala degetele,
iar tu vei privi rasaritul sarutand-o patimas.
Saruta marea,
e timpul sa lasi fericirea sa te ude 🙂
