Imi place sa merg pe bicicleta. Nu mai e un secret pentru nimeni. Dar astazi nu va scriu ca sa va vorbesc de prezent, de bicicleta din prezent, va scriu despre cum a inceput totul in copilaria mea, despre bunicul meu Tica Daradan, despre dealurile din Rucar, despre Bran, Piatra Craiului, Satic si apoi ajungem la Brasov să descoperim ceva inedit – un loc inspirat din filmele de la Hollywood cu nume de cod – photohotel brasov.
O sa povestim despre lucruri precum photo hotel, job de fotograf photohotel, fotograf turistic si alte idei creative. Dar sa incepem cu inceputul, zic!
➡ INCEPUTURI
In urma cu patru ani am scris povestea asta si, din fericire, ea este la fel de vie si astazi pentru ca vorbeste de copilaria mea, copilarie care, chiar daca nu s-a nascut pe bicicleta, a crescut pe bicicleta :D. Copilaria mea pe doua roti a colindat prin locuri precum Campulung-Muscel, Bughea de Jos, Leresti, Mateias, Dragoslavele, Rucar, Dambovicioara, Satic, Bran, Zarnesti si BRASOV. Acum incercati sa va imaginati tot ce v-am povestit intr-un video.
➡ Cum incepe povestea mea!? Cu inceputul, fireste!
Asa cum educatia nu se naste de la sine, asa cum noi, copii fiind, suntem “tabula rasa” in ceea ce privesc pasiunile si dorintele viitoare, tot asa si eu, copil fiind, am avut nevoie de o anumita contextualizare ca sa invat sa iubesc bicicleta si implicit, mersul pe bicicleta. Bunicul meu, Tica (ion), cum ii spuneau rucarenii, a fost veterinar la vremea lui si cum a fi doctor intr-o comuna regateana nu e lucru usor, bunicul meu avea o bicicleta de 20 de kg, cu ajutorul careia si-a exercitat meseria.
Zilnic, mergea cam 15 km dus intors intre diferitele locatii din comuna Rucar, judetul Arges si satul Dragoslavele, judetul Arges. Nu pot sa uit verile cand eram la bunicii mei din partea mamei din zona Lunca si il vedeam trecand pe drum cu bicicleta verde, un verde care nu mai era verde din cauza anilor si ruginei, cu un portofel pentru scule ponosit, fara ochi de pisica sau alte dotari moderne, desi l-am vazut mergand cu acea bicicleta pana spre finele anilor 90. Nu am mers niciodata cu bicicleta lui, nu am urcat pe ea niciodata, dar, pentru ca viata si Universul se intrepatrund in cele mai nebanuite moduri, ca doar atomi suntem cu totii, cand eram prin clasa a –ii-a, tatal meu, tot Ion si el, a intrat pe usa cu o matahala de bicicleta, tot de 20 de kg, rosie ca focul, cu frane pe saboti improvizate, cu ochi de pisica si un cos de tabla de marimea cosurilor de plastic din orice supermarket.
Nu o sa uit niciodata zilele cand il vedeam plecand la piata si la intoarcere, il zaream de pe balcon cum cara pe bicicleta SACI de cartofi. La inceput m-a speriat acea bicicleta, iar o imagine cu mine in care sa ma sui pe ea mi se parea fantezista la vremea aceea cand nu aveam nici 9 ani. Vedeam copii de varsta mea cum conduceau un fel de masinute cu pedale sau biciclete mai mici dar eu nu am avut niciodata bicicleta cu roti ajutatoare sau fara…De fapt, pana la aceasta ora, eu nu am avut o bicicleta care sa fie doar a mea…
Dar, prin clasa a-IV-A, imediat dupa vacanta de vara, furios ca tata nu dorea sa ma invete sa merg pe bicicleta pentru ca nu avea timp si oricum bicicleta lui era prea grea pentru mine am apelat la vecinul meu Gabriel, om alaturi de care si astazi ma mai leaga amintiri si experiente memorabile, cele mai multe au legatura cu trasee pe Piatra Craiului.
Am fost vecini de mici, colegi de clasa din clasa I pana in clasa a-XII-a, colegi de facultate dar profile diferite si am stat impreuna la Pitesti patru ani in chirie…. Dar sa lasam melancolia si sa va spun cum a fost prima oara pe bicicleta!
Desi in viata, expresia “a porni cu stangul” exprima o actiune inceputa prost, la mine a fost invers. Odata ce am pornit cu stangul am reusit sa imi mentin echilibrul cateva secunde, dar am pornit. Am exersat din greu pe platoul din Cartierul Grui pana cand am reusit sa invat sa merg cum trebuie pe bicicleta.
Am exersat de atatea ori pornirea cu stangul si frana incat, la un moment dat, pedala din stanga a cedat, dar cu ajutorul unei chei de biciclete si cu ajutorul lui Gabi am reusit.
Anii au inceput sa se scurga precum berea pe tricou si eu eram din ce in ce mai legat de aventuri pe bicicleta. Roger Hodgson are o piesa superba – Take The Long Way Home…
➡ PRINTRE RANDURI
Recent am fost intr-o vacanta de 5 zile in sudul Spaniei, in Marbella.
Este impropriu spus „vacanta” pentru ca a fost mai mult un training, un training pe teren.
Unul dintre cei mai mari colaboratori ai mei, PhotoHotel – leader european in fotografie
hoteliera, m-a invitat sa petrec cateva zile intr-o regiune in care ei activeaza pentru a putea
vedea cum se intampla lucrurile pe teren.
Eu stiam in mod intuitiv ce fac. Din experientele trecute cu compania am inteles un pic ce
activitati desfasoara… numai ca atunci cand vezi lucrurile de pe teren, se schimba complet
perspectiva.
Am avut 5 zile in care sa invat cum se intampla lucrurile.
Ce face concret un fotograf si un consilier foto
Care sunt acele abilitati necesare succesului in aceasta meserie
Ce conteaza mai mult si ce conteaza mai putin
Desi nu am fost fotograf pe parcursul acestei experiente, vreau sa impartasesc cu tine 7 idei
cheie pe care le-am invatat din meseria de fotograf.
S-ar putea sa nu fii de acord cu ele. Nu este nici o problema :).
Sunt parerile si impresiile mele.
1. Atitudinea este totul
2. Motivatia este cea care te face sa continui
3. Este un joc al numerelor
4. Apreciezi atunci cand ai trecut prin greu
5. Barierele sunt cele pe care ti le stabilesti singur
6. Respecta procedurile
7. Zambetul iti creste sansele de succes cu peste 30%
Related articles across the web
