Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, deținute de The Iconic Estate, parte din Alexandrion Group, vor avea un nou concept care va ilustra spiritul regal și va reflecta longevitatea și istoria de aproape 130 de ani a locației. Conceptul va reda farmecul și rafinamentul pe care acest complex, dezvoltat de către familia Rhein la solicitarea Regelui Carol I, proprietarul moşiei Azuga- Predeal, îl avea la finalul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, punând în valoare moștenirea sa culturală și istorică și conexiunea puternică și îndelungată cu Casa Regală a României.
Produs la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892, fară întrerupere, de peste un secol, spumantul Rhein a fost pentru prima oară Furnizor Oficial al Casei Regale a României în 1904 și continuă să aibă acest rol, fiind prezent la unele dintre cele mai importante evenimente organizate de Casa Regală a României, de-a lungul anilor.
“Vom face o călătorie în trecut și vom reînvia imaginea și spiritul, eleganţa și distincția pe care acest loc le avea în urmă cu aproape 130 de ani. Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892 sunt, poate, unicul loc din Europa în care se produce fără întrerupere, de mai bine de un secol, vin spumant prin metoda tradițională.
Ne dorim să onorăm memoria fondatorilor Pivnițelor Rhein: Regele Carol I, care a solicitat și încurajat ridicarea acestui loc pe terenul pe care ȋl deţinea și frații Rhein, oameni de afaceri de succes la finalul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, care au construit, dezvoltat și au început producția de vin spumant la Pivnițele Rhein. Totodată, ne dorim să le aducem un omagiu și să le mulțumim tuturor celor care au depus eforturi deosebite și au făcut posibil ca Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892 să rămână deschise și producția să continue fară întrerupere după Primul Război Mondial.
Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892 nu vor mai fi doar un obiectiv turistic, vor deveni un obiectiv istoric, pe care oamenii îl vor vizita pentru tradiția sa în producția de vinuri spumante, prin metoda tradițională, cu fermentație secundară în sticlă, un proces foarte meticulos și complex, foarte bine controlat, în care vinul care constituie baza, timpul și temperatura de fermentare sunt esenţiali.
Vor face un tur al cramei și li se va explica cum se produce acest spumant, vor vizita muzeul și vor savura noul meniu regal, care este o reintrepretare a preparatelor pe care le savura Familia Regală a României. Nu vom mai avea un simplu restaurant aici, ci un concept unic în România, cu cel mai înalt nivel de calitate.
În tot acest proces, ne bucurăm de susţinerea Casei Regale a României, descendenții Regelui Carol I, reprezentați de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, cărora le mulțumim pentru întregul suport oferit.
În semn de prețuire pentru relația îndelungată și solidă pe care o avem cu Casa Regală a României, vom avea bucuria și onoare de a lansa în curând spumantul Regina Margareta, care va fi produs aici, la Pivniţele Rhein & CIE Azuga 1892. Va fi un spumant produs în ediție limitată. Eu însumi voi coordona comercializarea sa și voi selecționa cu mare atenție locațiile în care va fi listat și toate achizițiile” a spus dl Nawaf Salameh, Președintele și Fondatorul Alexandrion Group.
Pivnițele Rhein & CIE Azuga 1892 includ o cramă supraterană, o pensiune, un restaurant și un magazin de vinuri și băuturi spirtoase, deschise circuitului turistic. Oaspeții care vor trece pragul Pivnițelor Rhein & CIE Azuga 1892 vor avea oportunitatea de a petrece momente de relaxare într-o destinaţie cu un nivel superior al confortului. Chef Ecaterina Paraschiv, unul dintre cei mai apreciați și experimentați chefi din Paris, a creat un meniu regal, cu preparate rafinate, a căror savoare va fi amplificată prin asocierea cu vinuri din portofoliul The Iconic Estate.
Prezentarea noului concept și degustarea meniului regal au avut loc pe 2 decembrie în prezenţa presei, a domnului Nawaf Salameh, a domnului Radu Ghină, Consilier al Casei Regale a României și a Juliei Scavo, noul Brand Ambassador al gamei Rhein Extra, gamei de vinuri liniștite Hyperion și lichiorurilor de fructe SABER Elyzia. Gravelax de păstrăv, somon, sfeclă roșie, pudră de zmeură, ierburi de grădină, mămăliguță surpriza în pesmet smântână lejera cu pudră de brad și kadaif deshidratat sau Pavlova citrice, bezea, pralină de ghimbir și pudră de mentă se numără printre preparatele sofisticate incluse în meniul regal.
➡ Julia Scavo, noul Brand Ambassador Rhein Extra
Renumitul somelier, Julia Scavo, care a devenit de curând Brand Ambassador al gamei de vinuri spumante Rhein Extra, a vorbit despre rolul său și despre valorile pe care le are în comun cu echipa The Iconic Estate.
“Măiestria și arta de a produce vinuri de o calitate excepțională, care rămân relevante, generație după generație, sunt foarte rare și extrem de valoroase. Nimic nu poate egala armonia perfectă care s-a creat treptat, în zeci de ani, ȋntre un loc binecuvântat cu toate atributele pentru a da naștere unui vin spumant regal, o rețetă care cucerește ușor consumatorii și o echipă dedicată, care iubește produsele pe care le crează. Sunt onorata să reprezint, în calitate de Brand Ambassador, vinurile spumante Rhein Extra. Pasiunea autentică și dragostea pentru vinuri pe care le am în comun cu echipa The Iconic Estate ne-au adus împreună în mod firesc și ne-au ajutat să construim o legătură puternică. Împreună spunem povestea fascinantă a acestor vinuri și vorbim despre calitățile lor, cât mai multor oameni, din întreagă lume”, a spus Julia Scavo, Brand Ambassador Rhein Extra.
Mai multe informații despre spumantele Rhein Extra și istoria acestora sunt disponibile pe www.rheinextra.com.
***
THE ICONIC ESTATE, parte din Alexandrion Group, este producător, exportator și importator selectiv de vinuri spumante și liniștite. Compania deține instalații de producție și depozitare, trei linii de îmbuteliere, depozit cu temperatură controlată și pivnițe subterane. Vinăria din Tohani, Gura Vadului, are una dintre cele mai mari pivnițe din regiunea Dealu Mare și o capacitate de procesare de 5000 tone de struguri pe an, fiind produse aproximativ 3,6 milioane de litri de vin anual, reprezentând aproximativ 5 milioane de sticle. An de an, vinurile produse au fost premiate în diverse competiții internaționale. THE ICONIC ESTATE vinde vinurile sale în mai mult de 40 de țări din întreaga lume și a devenit al doilea cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România.
Pivnițele Rhein & CIE Azuga, parte din THE ICONIC ESTATE sunt cea mai veche locaţie unde se produce, fără întrerupere de la înființare (1892) și până în prezent vinul spumant după o metoda tradițională din Franța. Casa Regală a României apreciază vinurile din pivnițele noastre pentru calitatea lor superioară, numind THE ICONIC ESTATE furnizor oficial pentru vinurile liniștite și spumante.
THE ICONIC ESTATE deține peste 255 de hectare de podgorii, cea mai mare parte dintre ele într-una dintre cele mai fertile regiuni viticole din România, Dealu Mare – o regiune care asigură o parte semnificativă a strugurilor folosiți pentru obținerea vinurilor excepționale, similară cu două celebre regiuni vini-viticole europene: Piemonte în Italia și Bordeaux în Franța.
Calitatea vinurilor, valoarea, rafinamentul și distincția lor fac din THE ICONIC ESTATE unul dintre cei mai buni producători români de vin, care au valorificat potențialul și diversitatea viticolă a țării prin vinurile producție proprie: Rhein Extra, Millennium, Hyperion, Neptunus, Kronos, Rhea, Theia, Colina Piatra Albă, Byzantium, Prahova Valley , La Crama și altele.