Rezumat:
Teleskop și Departamentul de Sănătate Publică (UBB) lansează programul SMART pentru școli
Înscrie-te și tu în programul gratuit
Orice director poate să-și înscrie școala în program prin apăsarea butonului de mai jos. Te poți implica pozitiv chiar dacă ești doar profesor prin trimiterea acestui link către directorul școlii în care profesezi.
Programul SMART pentru siguranță și sănătate vine în sprijinul școlilor/diriginților cu un format simplu și interactiv care poate fi activat în câteva minute, gratuit, în orice școală. Fără să fie nevoie de zeci de ore de training pentru profesori, putem crea un cadru în care elevii să poată dobândi cunoștințe de bază, în parteneriat cu un departament specializat. Alături de ceea ce cunosc din familie sau din medii informale, este important ca elevii să primească în școală informații și mesaje validate și aplicabile. Atât cei dintr-o școală gimnazială cu 150 de elevi dintr-o zonă izolată, cât și cei dintr-un liceu cu 1500 de elevi dintr-un oraș aglomerat.
Cum funcționează?
Fiecare lecție SMART pune la dispoziție un slide informativ construit de Departamentul de Sănătate Publică și un chestionar dedicat lecției, preinstalat pe platforma Teleskop. Profesorul diriginte poate ghida un dialog de 30-40 minute pe baza slide-ului și a rezultatelor chestionarului, încurajând implicarea elevilor în discuție și reflecția.
Obiectivele programului sunt:
1) informarea asupra protocoalelor de reacție rapidă
2) conștientizarea situațiilor de risc și a rutinelor sănătoase.
Primele două lecții SMART:
2) Protocolul FAST pentru AVC – recunoașterea semnelor, notarea momentului apariției, apelul la 112
Cui se adresează SMART?
Programul poate fi folosit în regim de resurse deschise (gratuit) de școli gimnaziale și licee (clasele 5-12) din România. SMART este de asemenea deschis pentru gimnaziile și liceele doritoare (clasele 5-12) din Republica Moldova, cu aceeași metodologie. În elaborarea materialelor sunt urmate recomandările pentru orele de Consiliere și Orientare, iar școlile pot testa una sau mai multe lecții. Directorii se pot înscrie pentru a consulta protocolul de colaborare și metodologia. Programul intenționează o serie mai lungă de lecții.
Un director își poate înscrie școala aici, un prim deadline 31 martie
Metodologie și idei de utilizare la Dirigenție/Școala altfel
Lumea în care elevii vor trăi este o lume în care (din multe motive) incertitudinea este mai mare decât înainte, iar o școală are capacitatea de a le oferi sprijin pentru această realitate. Pe lângă efectele imediate de informare și conștientizare, pe termen mediu și lung un astfel de demers poate întări încrederea comunităților în educație și în instituții, crescând gradul de coeziune în societate.
Despre Teleskop
Teleskop este un start-up independent de preluare și interpretare de date care sprijină școlile și profesorii să aibă impact mai bun în sălile de clasă. Platforma are formulare preinstalate, formulare generate de utilizatori, sistem de interpretare a datelor, de măsurare de indicatori de învățare și stare de bine. În 2024 Teleskop a administrat alături de Centrul pentru Studiul Democrației (CSD) cercetarea “Școala mai aproape” despre metodele de învățare a peste 14.000 de elevi din România și Republica Moldova.
Despre Public Health
Public Health Departamentul de Sănătate Publică – Universitatea “Babeș Bolyai” Cluj-Napoca este un departament academic implicat în formarea profesioniștilor din sănătate publică prin programe de licență, master si doctorat. Public Health își folosește expertiza atât pentru cercetare, cât și pentru a combina cunoștințele academice cu tehnologia digitală în scopul creării de soluții care răspund provocărilor actuale din comunități.