Rezumat:
Pentru ca e prea cald pentru a trage un „pui de somn” am rasfoit putin blogosfera „galbena si liberala” si am gasit un interviu interesat semnat de Alina Gorghiu. Va las sa-l cititi in liniste!
1. De ce bicicleta si nu masina?
In primul rind, pentru ca nu nu stiu sa conduc si, in al doilea rind, pentru ca imi place.
Am locuit mereu -cu o exceptie: South Bend, Indiana- in orase mari cu excelente sisteme de transport in comun: Paris, Berlin, Boston. N-avea rost, asadar, sa-mi bat capul cu o masina.
De bicicleta m-am apucat insa destul de tirziu, pe vremea cind eram ambasador la Copenhaga. Acolo multa lume umbla cu bicicleta, incepind cu ministri, deputati si ambasadori. Pistele pentru biciclete sint excelente si generoase, asa ca e o placere sa mergi cu bicicleta -atunci cind nu ploua, fireste.
2. Pentru cineva care a citit Schopenhauer de mic, guvernat de un pesimism practic, dupa cum v-ati autodefinit intr-un interviu celebru, ce mai poate aduce pedalatul pe bicicleta?
Ma amuza ca il aduceti in discutie pe Schopenhauer: ma invitati aproape sa raspund ca mersul cu bicicleta echivaleaza cu o cura de optimism. Eu l-as invoca, insa, pe Montaigne care mergea calare in fiecare zi: bicicleta este echivalentul modern al calului. Regret ca nu sint si calaret.
3. Care a fost cel mai lung traseu pe care l-ati parcurs pe bicicleta? Dar cel mai interesant?
Cel mai lung traseu cu bicicleta a fost de la resedinta mea ambasadoriala din Hellerup pina acasa la Dan Popescu, unchiul lui Dinu Patriciu. Sta undeva la nord de Copenhaga, in drum spre Helsingor. E un drum foarte frumos: intii se merge pe sosea, pe marginea marii, apoi prin padure. Nu e un drum cine stie ce lung -probabil vreo 15 km-, dar e minunat si l-am facut de mai multe ori. A si fost foarte interesant, pentru ca una din dati am stat de vorba indelung cu nepotul domnului Popescu.
