Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social

Ovidiu Nicolae Georgescu: Prin Dirijorul Tăcerilor am vrut să creez o experiență în cinema, un fairytale cu pești exotici

Spread the love

#DirijorulTacerilor este unul dintre cele mai bune filme românești din ultimii ani. O dramă atât de intensă și reală că parcă smulge cărămidă cu cărămidă povești din tine și din acest oraș numit București. Dirijorul Tacerilor e un regal vizual. De la atenția la detalii la colorizarea diferențiată în funcție de perioada de timp – 1925, 1935, 1947, 1980, 1989, 2019.

Filmul spune povestea unei case de patrimoniu și totul împletit cu genialitate cu povestea locuitorilor ei. Fac o paranteză, îmi aduc aminte de la lecțiile de teatru că atunci când joci un chelner, soț infidel, stăpân de câine, taximetrist tu reprezinți TOȚI acei chelneri, taximetriști. Practic personajul tău e un etalon pentru realitatea din care s-a născut. Așa e și acest film.

Filmul deja rulează în cinema și este distribuit de Vertical Entertainment.

➡ DIRIJORUL TĂCERILOR – Pentru că și zidurile unor case ascund povești care dor

O poveste care s-a creat timp de 15 ani despre o casă de patrimoniu precum alte sute de case de patrimoniu din București care au sfârșit dărâmate, sfâșiate, lăsate în paragină pentru a putea fi revendicate la prețuri derizorii și transformate în clădiri goale și reci de…sticlă. Dacă în filmul de ficțiune #DECeEu al lui Tudor Giurgiu aflam drama procurorului Panait, în filmul de ficțiune Dirijorul Tăcerilor aflăm drama unei clădiri de patrimoniu.

Pentru că și clădirile păstrează între ziduri emoțiile celor care au locuit acolo, gândurile, clădirile vechi par vii pentru că au suflet…

Cum spuneam, vizual filmul e de Oscar, de Cannes, de orice festival. E impecabil. Atenția la detalii, cadre sofisticate, tablouri, opere de artă, cărți de anticariat, e o poveste boemă cu aer eclectic care te plimbă prin secolele XVIII până în secolul XXI. La fel de genială e coloana sonoră. Elemente din Bach, Ciprian Porumbescu, pian, vioară, e un film atât de sofisticat ca prestanta acustică și vizuală.

Iar finalul… Pentru că nu vreau să dau spoiler finalul e ca un roman, ca o fotogramă, ca un reportaj, ca o poveste, ca un documentar, ca un…testament. Mă opresc aici, deși ar mai fi atâtea de spus. #Chapeau tuturor actorilor, dar mai ales regizorului, editorului de montaj și sunetistului pentru efortul și munca depusă.

Și pentru că plăcut atât de mult povestea, am decis să stau de vorbă cu regizorul acestui regal vizual, Ovidiu Nicolae Georgescu.

➡ În primul rând felicitări pentru acest regal vizual numit – Dirijorul Tăcerilor, un film precum o evadare într-o galerie de artă de la primul pixel până la ultimul frame. Care e povestea din spatele acestui film? Când s-a născut scenariul, ideea?

Vă mulțumesc! Sper că aprecierile dumneavoastră să devină invitații pentru publicul spectator, astfel încât acesta să vină în cinematografe și să vadă filmul.

Două lucruri definitorii și la fel de importante au stat la baza începuturilor acestui proiect de film, și anume: întâmplările reale de la care am plecat și care mi-au fost relatate de numeroși cunoscuți, prieteni sau unele chiar au fost trăite de mine.

Din ele am aflat, sau chiar am fost martor, cum impunătoare case boierești sau clădiri de patrimoniu din centrul Bucureștiului, au fost demolate și, în locul lor, au apărut „falnice” blocuri din beton și sticlă. Un alt element important, care s-a adăugat la procesul de pornire al acestui film, a fost întâlnirea și descoperirea unor oameni care m-au inspirat în creionarea celor trei cupluri din film, trei cupluri la trei vârste diferite – tineri, maturi și vârstnici. Toate acestea s-au adunat într-un prim scenariu pentru un scurt metraj, intitulat atunci, în 2004, Leviatanul sau povestea peștelui mare.

 ➡ Îmi aduc aminte că la premiera de la Cineplexx Băneasa spuneați că în spatele acestui film se află 15 ani de muncă. Din rațiuni financiare a durat atat de mult finalizarea proiectului sau au fost și alte aspecte?

Un prim draft al scenariului pentru un film de ficțiune de lung metraj, pe care l-am scris împreună cu Theo Herghelegiu, a fost gata în 2006 și s-a numit Acvariul domnului U. Am îmbunătățit și actualizat scenariul iar în 2007 am câștigat o primă finanțare de la Centrul Național al Cinematografiei (CNC) pentru realizarea lui.

După o strădanie de aproape doi ani, nu am putut demara producția filmului și s-a pierdut finanțarea CNC. Munca la acest proiect de film a continuat. Scenariul a suportat numeroase transformări și împliniri, inclusiv schimbarea titlului în Dirijorul tăcerilor, iar în 2017 o nouă finanțare CNC a fost câștigată.

De atunci și până în lunile iulie și august 2019, când am filmat proiectul, pregătirea filmului a trecut prin momente extrem de delicate. Am fost la un pas de a pierde și această finanțare a CNC când casa de producție, cea care a câștigat concursul CNC în 2017, în plină perioadă de pregătire și fără să anunțe echipa sau pe mine, s-a retras și a pus proiectul la dispoziția CNC-lui.

După acest nefericit moment, am convins o importantă casă de producție – Stage Expert – să preia ce a mai rămas din finanțarea CNC și cu sprijinul co-producătorilor, Abis Studio, BBS, Asociația culturală Promissum, al cofinanțatorilor, Publicis Groupe, MMS Communications, Zenith Media, TVR și al distribuitorului Vertical Entertainment, să ducem proiectul până la bun sfârșit.

Având în vedere toată această călătorie între „agonie și extaz” și faptul că filmul Dirijorul tăcerilor a ajuns, începând cu 2 septembrie, în toate cinematografele din țară, sperăm să fie văzut de cât mai mulți oameni.

➡ Întrebarea de o sută de puncte, ca să zic așa, o întrebare care sunt sigur că se află pe buzele tuturor celor care au văzut filmul sau care urmează să-l vadă. Unde se află casa care e personaj în această poveste? Ea mai există în București?

Așa cum am povestit în acest interviu, casa-personaj din film este un sumum de case care au existat în București. Casa în care am filmat există încă și se află undeva în centrul Bucureștiului.

➡ Și tot legat de imagine, detaliile din interiorul camerelor cuplului vârstnic, le-ați găsit undeva sau pur și simplu sunt o construcție regizorală?

Interiorul apartamentului locuit de cuplul vârsnic l-am filmat într-o locație din București. Acest apartament, asa cum arată în film, este rezultatul creativității celor doi scenografi: Mihai Dorobanțu și Ștefan Caragiu, a directorului de imagine Silviu Stavilă și nu în ultimul rând, a mea.

:arrow:Tablourile din acel restaurant, operele de artă, toate elementele artistice unde le-ați găsit sau ce v-a determinat să le folosiți?

Deciziile creative pentru toate locațiile, reale sau construite, ale acestui film au aparținut scenografilor, directorului de imagine și mie. Sigur, au existat și deciziile financiare, pentru numeroasele locații în care am filmat și care au aparținut producătorilor. Ele au fost în consonanță cu cele creative și nu au fost probleme în acestă situație. În cazul tablourilor la care faceți referire vă pot spune că unele dintre ele au existat în restaurantul Odeon, în care am filmat, iar altele au fost aduse.

:arrow:Care a fost până acum cea mai mare provocare de când ați ales să filmați această capodoperă vizuală?

Să o duc până la capăt și să ajungă la publicul spectator. Și asta s-a întâmplat! Din 2 septembrie filmul este în toate cinematografele din țară. Vă invit să-l vedeți!

➡ Să trecem acum la actori. Ați participat la casting, v-ați gândit la personaje și la actorii care le vor da viață, cum s-a realizat selecția lor?

Desigur, am participat la alegerea actorilor. O fac şi o voi face întotdeauna la toate proiectele mele de film. La castingul de la Dirijorul tăcerilor m-au sprijinit Theo Herghelegiu şi Florin Chevorchian. Dar, desigur, acest proces creativ de alegere a distribuției sau castingul pentru acest proiect a început cu mult înaintea filmărilor din 2019.

Deoarece unele dintre actrițe și unii dintre actori au trecut de vârsta personajelor pentru care au venit și au luat castingul inițial, din 2008, altele și alții care au acceptat să întruchipeze unele personaje, din nefericire, nu au mai fost printre noi când am început filmările, de aceea actuala distribuție a fost aleasă în ultima perioadă de pregătire, 2019, după cum urmează:

  • Trei cupluri la trei vârste diferite: tineri, Raluca – Ioana Mărcoiu și Matei – Victor Țăpeanu; de vârsta mijlocie, Stela Marinescu – Dana Vulc și Radu Marinescu – Vlad Zamfirescu; și bătrâni, Reli Lazaride – Cristina Deleanu și Voicu Lazaride – Ovidiu Ghiniță
  • Un enigmatic domn U – Andras Demeter
  • O intrigantă doamnă E – Maia Morgenstern
  • O pleiadă de veroși escroci locali: arhitectul Silviu Vlădescu – Adrian Titieni, avocatul Marius Stoianov – Dragoș Stemate și The Fishy Guy – Andrei Aradits
  • O tânără franțuzoaică Antoinette Russi – Costina Cheyrouze
  • Menajeră, bonă și femeie de serviciu, „curioasă” și nonconformistă LILI – Mihaela Popa
  • Copiii: Cosminel (9 ani) – Ștefan Zamfirescu, Cosminel (11 ani) – Matei Zamfirescu, Nadine – Anelisse Maria Nastasia, Fiica domnului U – Maria Nae, Alexandra (fetița surdo-mută) – Evelyn Marcan și Copilul din 1957 – David Nae
  • Flaviu – Codrin Boldea, Mirela – Adelaida Zamfira, Ben – Ionuț Burlan, Bodyguard – Bogdan Talașman, Reprezentant guvern – Eugen Cristea, Traducătoare – Marina Fluerașu, Cameraman – Mihai Răzuș, Reporteriță – Lăcrămioara Brandoschi,  Reprezentant UE – Victor Scoradeț, Translatoarea reprezentantului UE – Teodora Calagiu Garofil, Preot – Karl Baker, Secretara Mimi – SerinJemaa, Eugene – Dan Ursu, Directoare grădiniță – Monica Eftimiu, Profesionistă – Iuliana Mărgărit, Ospătar – Eduard Adam, Stewardesă – SaraCuncea, Voicu Lazaride tânăr – Alexandru Făiniși
  • Dirijorul – Ștefan Diaconu și o orchestră formată din 44 de tineri muzicieni
  • Și mulţi alţii.

➡ Ce ar trebui să înțeleagă spectatorii după ce vor vedea acest film?

Dirijorul tăcerilor este un film despre frustrare și confuzie, povestit într-o cheie a realismului magic. Este un fragment dintr-un puzzle al societății noastre, sau al oricărei alte societăți europene, care se întâmplă la București, dar care poate fi înțeles și în oricare altă metropolă europeană care-și schimbă astăzi înfățișarea și identitatea într-un ritm năucitor.

Aproape o jumătate de secol, în București, și în toată România, precum și în alte capitale ex-comuniste din estul Europei, timpul a părut că s-a oprit în loc. „Trăiam” cu senzația unei încremeniri definitive. Zilele, anii, păreau la fel iar speranța că ceva s-ar putea schimba vreodată dispăruse din viața noastră. Și, de vreme ce nimic nu părea să se poată schimba, nu mai exista nici viitor. Un viitor care arată la fel precum trecutul și prezentul nu poate fi numit viitor.

Apoi, au venit marile schimbări și curgerea timpului s-a deblocat. Ca și când s-ar fi prăbușit un baraj, acesta a început să curgă din nou – dar cu forța șuvoaielor după acumulările produse de stagnare. Un dinamism în fond, la fel de bolnav ca și încremenirea care-l precedase, și-a pus amprenta asupra vieții noastre, fiind luat drept spirit întreprinzător după model occidental. Numai că ceea ce lipsea era tocmai …spiritul.

Am început să calchiem atitudini, gesturi, mecanisme, nedublate însă de spiritul civilizației din care proveneau. E adevărat, lucrurile se mișcau din nou, cu viteza și forța unei viituri. Dar, tot ca o viitură, ele aduceau la suprafață tot ce era mai rău în noi. În plus, încrederea în viitor fiind departe de a fi reabilitată, nimeni nu era dispus să gândească în perspectivă, pe termen lung, sau măcar mediu. Iar impetuozitatea cataclismică plus nerăbdarea febrilă au început să facă victime la fel de ireparabile ca și dictatura comunistă.

În acest film, toate acestea sunt prezentate din perspectiva unei case. O casă de patrimoniu, prin vechimea și valoarea ei, dar o casă adăpostind încă, în anul 2017, când se petrece acțiunea filmului, destinele a trei cupluri aflate în etape diferite ale vieții: un cuplu tânăr, unul de vârstă mijlocie și altul aflat la vârsta a treia. Apariția „europeană” a enigmaticului domn U le bulversează existențele. Prezența lui mută, subliminal amenințătoare, le va spulbera speranțele proaspăt clădite, odată cu casa-monument, în locul căreia se va ridica, un atât de occidental office-building – un monstru de beton și, mai ales, sticlă.

Dominantă, când mai discret, când mai vizibil, de-a lungul întregului film, apa, cu toate semnificațiile și conotațiile ei, va umple logic, firesc, și acest uriaș building, transformat – simbolic, metaforic, sau concret? – în acvariul domnului U. Cu steagul României fluturând în vânt. „The wind of change”, desigur.

Dacă filmul meu de debut în lung metraj de ficțiune 3 păzește (2003) stă sub semnul pământului, Ultimul Zburător (2014) sub cel al aerului, Dirijorul tăcerilor (2022) este sub semnul și dominanța apei.

Aveți un regizor favorit de la Hollywood, sau actori preferați din filmele de la Hollywood pe care i-ați dori și în filmele dvs?

Da, sunt numeroși regizori și actori de la Hollywood pe care îi admir, de la care am învățat și cu care mi-aș dori să lucrez. La fel se întâmpla și în cazul celorlalți cineaști americani, europeni, asiatici, australieni, africani și români. Nu vreau să-i numesc dintr-un motiv simplu, sunt mulți și nu vreau să omit pe cineva, după care să regret. Oricum, sunt extrem de bucuros și recunoscător pentru întâlnirile pe care le-am avut până acum cu toți cineaștii.

➡ In final un mesaj pentru cititori. De ce credeți că ar trebui să vadă acest film?

Pentru că oamenii au avut, au și vor avea întotdeauna nevoie de povești. Iar, aici, în filmul Dirijorul tăcerilor li se dezvăluie o poveste despre planuri, vise, speranțe, aspirații, la trei vârste diferite – zguduite de seismul schimbărilor. Un fairytale cu pești exotici, cu un misterios domn U și o intrigantă doamnă E.

Dirijorul tăcerilor este o radiografie cu diagnostic subînțeles a generațiilor prinse în vârtejul transformărilor sociale de la începutul mileniului III. Este o poveste despre stângăciile și destoiniciile celor care, plutind în derivă pe un ocean de schimbări, încearcă să atingă țărmul speranțelor de stabilitate.

Vom părăsi materialismul şi estetica urâtului. Vrem să visăm din nou şi să ne readucem aminte de frumos, de spirit şi de iubire! Nu vom uita niciodată că cea mai frumoasă poveste este chiar viaţa noastră!” (un punct al Manifestului cultural Promissum) Haideți să vedeți Dirijorul tăcerilor! Vă așteaptă în toate cinematografele din țară!

➡ O scurtă poveste despre regizorul Ovidiu Nicolae Georgescu

Intenția și dorința de a face studii în domeniul filmului au existat încă din perioada liceului. În timpul primelor mele studii academice la Institutul Politehnic București, Facultatea de Metalurgie (1988 – 1994), am devenit un fidel spectator de film al Cinematecii din București – vedeam în acea perioadă minimum 3 – 4 filme pe zi.

După terminarea studiilor Politehnice, în 1994, am fost admis la Regie de Film și TV, un program academic de studiu al Facultății de Film din cadrul Academiei de Teatru și Film (așa se numea pe atunci UNATC), pe care l-am absolvit în 1998.

A urmat o specializare în film documentar la „The World Association of Film Schools CILECT” (Asociația internațională a școlilor de film) – International Workshop Vision 2 on Documentary Film – Amsterdam, Sofia, Roma. Totodată, am rămas să lucrez cu studenții, în cadrul facultății și specialității absolvite – Regie de film și TV.

În perioada 2000 – 2003 am fost scenarist, regizor, producător și inițiator al primului proiect de film independent, cu buget zero, din România, intitulat 3 PĂZEŞTE şi al MANIFESTULUI CONCESIA.

Mi-am luat Doctoratul în Cinematografie și Media la U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” Bucureşti, cu teza: Mit și tradiție în cinematografia nordică contemporană, în anul 2007.

O altă perioadă importantă în cariera mea de cineast a fost cea cuprinsă între 2012 – 2014, timp în care am fost scenarist, regizor, producător și inițiator al primului proiect de film independent în realism magic din România, intitulat ULTIMUL ZBURĂTOR şi al MANIFESTULUI CULTURAL PROMISSUM.

Din anul 2018 sunt Conducător de Doctorat în cadrul Școlii Doctorale din U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” – București. În prezent, sunt Profesor Universitar Doctor în cadrul Facultății de Film – U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București.

Cărți publicate:

Concesia, editura UNATC Press – București, 2009

Prima călătorie prin scenariile mele, UNATC Press – București, 2015

3 Păzește  Trei proiecte de film – ficțiune, UNATC Press – București, 2017

Călătorie într-o lume uitată  Cinci proiecte de film documentar, Editura Didactică și Pedagogică – București, 2017

Ultimul Zburător, Editura Pro Universitaria – București, 2020

Filmografie:

Un weekend de vis (titlu de lucru), ficțiune lung metraj. Producător, scenarist şi regizor. În post-producție, estimare 2023-2024

Trăitori în veșnicie (titlu de lucru), documentar, 63 min. Producător, scenarist şi regizor, în post-producție, estimare 2023

Dirijorul tăcerilor, ficțiune, 129 min. Producător, scenarist şi regizor. 2022

Academia Română – 150 de ani în slujba Națiunii Române, documentar, 25 min.- producător, scenarist şi regizor. 2016

Ultimul Zburător, fictiune, 109 min. Producător, scenarist şi regizor. 2014

Oameni de Aur, documentar, 63 min. Producător, scenarist şi regizor. 2011

Învingătorii, documentar, 52 min. Scenariul și regia. 2009

Nucu, documentar, 29 min. Producător, scenarist şi regizor. 2006

Zbor deasupra unui cuib de curci, ficţiune, 25 min. Scenariul şi regia. 2003

3 Păzeşte, ficţiune, 107 min. Producător, scenarist şi regizor. 2003

 99% Bucharest, documentar, 10 min. Producător, scenarist, editor şi regizor. 2002

Călătorie într-o lume uitată , documentar, 117 min. Producător, scenarist, editor şi regizor. 2000

Golgota , documentar, 13 min. Scenariul şi regia. UNATC, 1998

Unicul leu din gradina zoologică, ficțiune, 12 min. Scenariul şi regia. UNATC, 1997

Etajul 9 apartamentul 99, la un pas de cer, documentar, 9 min. Scenariul şi regia. UNATC, 1996

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.