Rezumat:
Cand am vazut ca trebuie sa scriu despre o clinica de medicina veterinara, initial m-am blocat. Nu pentru ca nu stiam despre ce sa scriu. Sunt blogger si pot scrie in principiu despre orice. Ca sa nu mai zic ca am crescut la sat in comuna Rucar si am trai cu si printre animale precum – caini, pisici, pauni, fazani, porumbei, porci, vaci, oi, capre si cai. Altul era motivul ? Si mi-am adus aminte de tine bunicule pentru ca TU ai fost medicul veterinar nu al satului, nu al comunei Rucar ci al satelor si comunelor din zona culoarului Rucar-Bran.
Da, e straniu. Parca a trecut doar o clipa de cand era „ieri” si eram fericit si zambeam. Si acum, la ora asta de noapte spre dimineata mi-am adus aminte de tine. Mi-am adus aminte cand nu stiu ce varsta aveam, dar copil eram sigur, cand stateam pe Lunca alaturi de surioare, verisori, vecini si ce mandru eram cand treceai cu bicicleta pe strada Brasovului si te duceai spre Dragoslavele sa repari animale bolnave.
Erai cel mai bun veterinar din Rucar, Satic, Dambovicioara si Dragoslavele. Toti stiau de TICA DARADAN. Acum, dupa ani, am inteles de ce-l salutau pe tata oameni din 5 in 5 minute cand mergeam cu el. Pentru ca te stiau pe tine…
Imi aduc aminte ca ma intrebau vecinii cine esti si le spuneam mandru. Si aveai o bicicleta veche TOHAN, ruginita si nu m-ai lasat niciodata sa merg cu ea. Si aveai un cal si nici pe el n-am apucat sa ma urc, m-am urcat in schimb pe alti cai si tu nu m-ai vazut niciodata ca stiu sa calaresc…
Si mai stiu cand eram la Satic si m-ai chemat sa te ajut la fan si eu n-am putut sa stau. Era vara lui 2005-2006. Eram student si inca nu stiam sa fiu diplomat si eu nu o suportam pe baba cu care erai dar din respect pentru tine ar fi trebuit sa stau. Oricum nu era bunica mea si totusi ar fi trebuit sa stau. Surorile mele au stat, mama a stat, tatal meu a stat de atatea ori, verisoarele mele au stat, unchii si copiii tai au stat dar eu n-am stat niciodata. NICIODATA! Si acum locul e gol si pustiu si cabanuta cu cutii de bere e seaca pentru ca nu mai miroase „a tataie cu mustati”. E doar o cabana goala si trista si acum cand ma trezesc dimineata vad doar asta, dar pe tine nu. Esti doar prea SUS sa ma vezi, sa ma auzi, sa ma asculti, sa ma sfatuiesti!
Imi aduc aminte cand veneam la tine si ma invitai in camaruta ta mica, mica, unde a fost tata leganat si ma serveai cu vin, cu tuica si te suparai daca nu terminam tot din pahar. Si te luai de tata si ii ziceai TICA si mie imi ziceai – „Eeee, in cur pe ma-sa lasa-l sa bea ca e barbat doar no hi muiere. Macar aci cu mine si cu tine sa bea nu cu strainii…„
Imi aduc aminte ca niciodata n-am vazut casa mare din curte din interior. N-o deschideai niciodata. Acum e deschisa, e goala si pustie. Sunt carpete vechi de zeci de ani, pahare, toate imbibate in amintiri FARA TINE!
Imi aduc aminte cand veneai la Campulung si imi mai aduc aminte cand te-am vazut ultima oara. Ce ochi tristi aveai si nu ma vedeai, nu auzeai, nu mai erai tu. Erai resemnat, ravasit, nu-ti mai doreai nimic.
Imi aduc aminte cand te-am condus pe ultimul drum si am vrut sa fii mandru de mine ca sunt tare si eu n-am plans bunicule. L-am lasat pe tata sa planga, pe surori, pe copiii tai, pe surorile mele, pe neamuri, pe rude dar eu m-am tinut tare si n-am plans pentru ca mereu mi-ai zis sa fiu Barbat si am fost dar plang acum bunicule pentru ca esti prea sus sa ma certi ca sufar, ca plang, ca mi-e dor…