#MoviesAreMyReligion: Dialog în blugi cu Horia Cucută și George Gänæaard despre Cazul SAMCA

➡ Sa incepem cu intrebarea de 100 de puncte. Cat e real si cat e fictiune din acest proiect CAZUL SAMCA?

Horia și George: Răspunsul scurt este ca povestea este ficțională, dar mecanismele sunt cât se poate de reale.

La începutul promovării am spus că filmul este „bazat” pe fapte reale. Pe parcurs ne-am dat seama că formularea mai onestă este „inspirat” din fapte reale. Nu există un dosar anume de la care am plecat și pe care l-am dramatizat. Nu e adaptarea unui caz concret.

E o ficțiune construită în urma unui research serios, a multor discuții, documentări și, foarte important, a anilor noștri de experiență.

Ne-a interesat mai puțin un eveniment punctual și mai mult atmosfera, cum reacționează un oraș de provincie când apare o tragedie, cum funcționează un liceu sub presiune, cum bâjbâie autoritățile, cum presează media și cum industria de film poate transforma o dramă într-un produs.

Deci nu e „true crime” în sensul clasic, cu un caz real pe care îl reconstruim. E mai degrabă o poveste care încearcă să surprindă adevăruri recognoscibile despre România de azi, despre instituții, despre presă, despre bullying, despre tăcere și despre felul în care, uneori, preferăm explicațiile spectaculoase în locul celor incomode.

➡ Cum s-a născut acest proiect, cum v-a venit ideea și cât a durat de la idee la planificare și începerea propriu-zisă a filmărilor? Cum ați construit scenariul?

Horia și George: Horia și cu mine organizăm de câțiva ani concursul de scenarii Let’s Make It, iar în 2023 am primit un scenariu scris de Michael Matthew Morrison. Era o poveste despre o echipă de documentariști și atingea tema bullyingului.

A avut ceva care a rezonat imediat cu noi, atât prin concept, cât și prin potențialul de a deveni un thriller cu miză socială. L-am desemnat câștigătorul ediției a 7-a, iar premiul nostru este foarte simplu. Facem din scenariul câștigător un film.

De data asta am vrut să fim mult mai atenți la adaptare. În trecut am avut un scenariu bun pe hârtie pe care nu l-am „tradus” suficient de bine în context românesc și am simțit că am pierdut ceva pe drum. Așa că acum am rescris serios, fără grabă, până am simțit că povestea respiră România: oraș mic, liceu, presiune mediatică, instituții care bâjbâie.

Practic, între 2023 și 2025 am lucrat la poveste, la treatment și la structura narativă. Legat, 2-3 luni bune. După ce am terminat lansarea Clasat, am scris o primă versiune de scenariu. Apoi Horia a venit cu al doilea. În acel moment am avut impresia că suntem gata de filmare. Nu eram.

Au urmat rescrieri, nuanțări de personaje, inclusiv în timpul filmărilor. A devenit un proces foarte viu, în care filmul s-a recalibrat constant.

➡ Aveați în minte niște chipuri, nume de actori în jurul cărora ați creionat ulterior personajele sau ați creat personajele și apoi în urma procesului de casting ați decis ?

Horia și George: Ne place să lucrăm cu actorii cu care am mai colaborat, pentru că există un tip de încredere și de limbaj comun care scurtează enorm procesul. Ei știu cum lucrăm noi, noi știm ce pot duce ei, unde pot improviza, unde pot surprinde.

Dar, foarte important, nu pornim niciodată de la actor. Pornim de la poveste.

Mai întâi încercăm să spunem cea mai interesantă și mai coerentă poveste pe care o putem spune. Construim personajele cât mai clar, cu motivații solide și cu o logică internă bine pusă la punct. Abia după ce avem această bază ne întrebăm cine ar putea duce rolul ăsta la nivelul următor.

Pentru că la Clasat am avut șansa să lucrăm cu foarte mulți actori talentați, de data asta nu a mai fost nevoie de un casting clasic. Odată ce povestea a fost stabilită, am început pur și simplu să asociem rolurile cu actorii care ni se păreau potriviți. A fost un proces intuitiv.

Și, sincer, e un privilegiu să ajungi în punctul în care îți poți construi distribuția dintr-un „cerc” de oameni în care ai deja încredere artistică.

➡ Ce personaje v-a fost mai greu să acoperiți?

Horia și George: Clar, adolescenții din timeline-ul din trecut.

Cea mai mare provocare a fost să găsim tineri care nu doar să joace bine, ci să și semene credibil cu versiunile adulte ale personajelor. Aveam nevoie de o continuitate fizică și emoțională, să simți că e aceeași persoană, doar că la 15 ani distanță.

Aici Iulia Alexandra Neacșu a făcut o treabă excelentă. Ne-a trimis foarte multe propuneri, a căutat mult și bine, și datorită ei am reușit să găsim combinațiile potrivite.

Chiar vreau să le mulțumesc încă o dată tinerilor cu care am lucrat. Au fost extrem de profesioniști, foarte serioși, foarte implicați. Ne-au ajutat enorm. În plus, energia lor pe set era incredibilă. Veneau cu entuziasm, cu chef de muncă, cu o pasiune molipsitoare. Pentru noi a fost o bucurie reală să lucrăm cu ei.

➡ Care a fost scena cu cele mai multe duble sau mai complicată din punct de vedere logistic?

Horia și George: La interviuri eram deja „antrenați” după experiența de la Clasat. Știam ritmul, știam mecanismul, știam cum să calibrăm tensiunea și naturalețea. Acolo lucrurile au mers aproape matematic.

Complicațiile au apărut la scenele jucate. Și nu din motive artistice, ci dintr-un ghinion logistic major: în perioada în care filmam în liceu, clădirea era în plină renovare. Asta însemna că nu puteam pregăti din timp spațiile, nu puteam face repetiții în decor și nu știam exact ce vom avea la dispoziție a doua zi.

De multe ori ajungeam dimineața pe set și abia atunci aflam ce locatii sunt disponibile. Pe loc trebuia să regândim miss-en-scena, traseele actorilor, mișcările de cameră, poziționarea luminii. Era un fel de puzzle zilnic.

Au fost momente în care simțeam că nu e suficient de credibil ce iese, așa că lucram din aproape în aproape, de la dublă la dublă, ajustând nuanțe, reacții, ritm. Multe scene erau plan-secvență, deci presiunea era și mai mare, știam că nu ne putem „salva” la montaj. Chiar și așa, nu cred că am depășit 10–12 duble pe o scenă.

Într-un mod ciudat, toată instabilitatea asta a ajutat filmul. Ne-a ținut în priză și a adus o energie autentică în scene.

➡ Cu cine ați lucrat pe partea de make-up pentru că ,,actorii morți” sunt incredibil de ,real de morți”, sunt foarte bine machiați și pozițiile lor #rigormortis sunt extrem de credibile

Horia și George:  Machiajul este semnat de Cristina Francu și chiar a făcut o treabă extraordinară.

Și eu, deși văzusem filmul de foarte multe ori în montaj, la premieră am avut câteva momente în care mi s-a ridicat părul pe mâini. Machiajul are un realism dur, dar fără să fie gratuit. E exact în zona aceea în care te face să te simți inconfortabil, dar nu te scoate din film.

Sigur, trebuie să mai mentionez si imaginea semnată de Boroka Biro, muzica lui Marius Copel și sunetul lucrat de Ioan Iacoban. Toate au contribuit enorm la senzația aceea de autentic și apăsător.

Am avut, sincer, mare noroc cu echipa. Când toți trag în aceeași direcție și înțeleg tonul filmului, rezultatul vine de la sine.

➡ Cine a scris dialogurile? Sunt atât de vii, de reale, rupte parcă din viață, parcă aparțin personajelor, sunt credibile și naturale

Horia și George:  Avem un început de la Matthew, apoi eu in prima versiune de scenariu, Horia in a doua. Iar cateva replici care imi plac mult au venit de la actori, in timp ce filmam.

Dialogurile au trecut prin mai multe mâini, ceea ce cred că le-a ajutat mult. Pe inceput avem cateva dialoguri din varianta inițială scrisă de Michael Matthew Morrison, apoi eu am lucrat prima versiune de scenariu, iar Horia a venit cu a doua versiune, unde a nuanțat și a mai ajustat ritmul și tonul.

Dar adevărul e că filmul s-a scris și pe platou. Unele dintre replicile care mie îmi plac cel mai mult au apărut organic, în timpul filmărilor, din propunerile actorilor. Când ai actori implicați, care înțeleg foarte bine contextul și personajul, e păcat să nu le lași spațiu să respire.

Ne-am dorit ca dialogul să nu sune „scris”, ci trăit. Și cred că tocmai combinația asta, intre o structură clară pe hârtie, dar o flexibilitate pe set, a făcut ca replicile să aibă naturalețea aceea care pare din viață.

➡ Mi-a șoptit o ,,păsărică” că se pregătește SAMCA SE ÎNTOARCE. E doar un zvon sau deja vă gândiți la structura acestui sequel, la scenariu, la casting?

Horia și George: Nu este doar un zvon. Am început să vorbim despre asta încă din timpul campaniei de lansare pentru Cazul Samca. Când petreci atât de mult timp într-un univers, inevitabil începi să te întrebi ce a fost înainte și ce ar mai putea urma.

Ideea care ne tentează acum e un fel de prequel, nu un sequel, plasat cu 15 ani în urmă, într-o zonă mai clar supranaturală. Un horror în care îl urmărim pe jurnalistul care investighează cazul și care, de data asta, nu mai caută doar adevărul… ci se întâlnește, pe bune, cu Samca. Ar fi un film diferit ca ton, mai radical, dar legat organic de primul.

Dar, realist vorbind, totul depinde foarte mult de public. Dacă filmul își găsește spectatorii, dacă lumea vine la cinema și susține povestea, atunci continuarea devine posibilă. Dacă nu, e greu să convingem pe cineva să sară alături de noi într-o nouă aventură de genul ăsta.

➡ Un mesaj pentru cititori si cinefili. De ce să vină în cinema să vadă acest film?

Dacă sunt curioși să vadă cum arată primul true-crime thriller românesc, acum e momentul. Iar Cazul Samca nu e doar un exercițiu de gen, ci un film făcut cu multă pasiune și cu ambiția de a spune o poveste tensionată, dar și relevantă pentru realitatea noastră.

E un film care te ține în suspans, dar care, sperăm noi, nu se termină la genericul de final. Din reacțiile și review-urile de până acum, pare că reușește să prindă și să surprindă, atât prin formă, cât și prin temele pe care le deschide.

Dacă cititorii vor un thriller care să îi țină antrenați 90 de minute, îi așteptăm la Cazul Samca.

Sursa foto: Horia și George