Minte-ma Frumos in Centrul Vechi – dincolo de betia de personaje si umor, se ascunde o…poveste

[yasr_overall_rating size=”large”]

Minte-ma frumos in Centrul Vechi se traduce, din perspectiva oamenilor implicati intr-o reteta compusa din regizorul Iura Luncașu (cunoscut pentru seriale tv de succes precum “Deschide Ochii”) și scenaristul Adrian Lustig (“Nuntă Mută”, “Poker”, “O poveste de dragoste, Lindenfeld”,  “Funeralii fericite”). Filmul, dincolo de comedia vizibila, îi are în distribuție pe cei doi protagonişti care au fost sarea şi piperul primei părţi: Antoaneta Zaharia şi Marius Damian.

Alături de ei vor apărea cosacraţii: Coca Bloos, Adriana Trandafir,Emilian Oprea şi George Pişteranu, precum şi tineri actori de succes din lumea teatrului: Pavel Ulici, Nicoleta Hâncu, Alexandru Unguru, Aida Economu, Sorin Miron şi Diana Roman. Apariţii speciale vor avea: Viorel Lis, Codin Maticiuc şiVirgil Ianţu.

“Minte-mă frumos în Centrul Vechi” este produs de Fundația Teatrul Contemporan. Producători: Adrian Lustig și Cristina Dobrițoiu. Scenariul este semnat de Adrian lustig, imaginea – Andrei Băltărețu. Dar sa vedem ce spune filmul!

➡ MUZICA – Cel mai bun punctaj pentru un film romanesc

Incep recenzia cu cel mai mare plus al filmului – MUZICA. Nu ma refer aici la piesele in sine, piese pe care le poti asculta oricum si fara sa mergi sa vezi filmul, ci modul in care muzica se sincronizeaza la milimetru, frame cu frame cu exact acele momente care conteaza din film. E fabulos. Cel care a montat filmul sigur iubeste si muzica si a ascultat acele piese pentru ca le-a montat in cadre exact cand era mai mare nevoie de ele.

Iar scena care are loc pe piesa Deliei – „Da Mama, sunt beata”, e pur si simplu fabuloasa. E divina. Sunt sigur ca momentul va fi aplaudat de toti spectatorii din sala in momentul in care vor merge la cinema, sau, cu siguranta, va ramane undeva top of mind.

Eu, personal, cand o sa ma intalnesc cu cineva si o sa ma intrebe – „Bogdan, ce ti-a placut la film?” , am sa raspund – „Exact scena aia…”. Ceea ce putini stiu este ca in clipul Deliei chiar apare actorul Pavel ULICI dintr-un motiv foarte simplu – E iubitul Deliei 🙂

Ceea ce face ca momentul sa fie si mai savuros si delicios. Dar sa mergem mai departe cu povestea filmului…

➡ Povestea filmului

Cinci tineri actori pregătesc un spectacol într-un teatru din Centrul Vechi. Doru, Dora, Lucy, Alecu şi Freddie alcătuiesc o „supa” de reactii si emotii fizice si metafizice. Dora şi Lucy sunt îndrăgostite de Doru, dar Doru e îndrăgostit de păcănele, mai exact e bolnav, are acest viciu. Alecu e îndrăgostit de Dora, dar se mulţumeşte cu Lucy, pentru ca are personalitatea unui nevertebrat. Are bani de la parinti si crede ca poate cumpara orice, inclusiv oameni, iubiri, emotii, vieti. Lucy se mulţumeşte cu oricine.

Oricând, oriunde. E o curva de clasa totusi, nu o arde pentru ca are nevoie de bani pentru ca are bani ci din dorinta de a epata. Cât despre Freddie… e greu de definit pe cine și ce iubește mai mult, de multe ori nu stii daca pozeaza in gay pentru ca are o criza de identitate sau pentru ca e la moda, pana la urma trece de propriile capcane si se refugiaza in bratele unei femei, care e aceea o sa aflati la cinema din 1 aprilie.

Avem si ceva tensiune, multa actiune, camatari cu accent moldovenesc, un Codin Maticiuc in pozitia de mare mahar, un Viorel Lis dependent de pacanele, un Virgil Iantu intr-un moment de efect si un Emilian Oprea ca politist.

Dar, dincolo de situatii, personaje si comedie eu am vazut ceva mai mult, cu acel ochi pe care-l am din 83 si pe care am inceput sa-l folosesc intens de doi ani.

➡ Comunicarea, unde incepe si unde NU ar trebui sa se termine

Toti suntem oameni si toti suntem supusi tentatiilor, greselilor. Cine spune ca n-a gresit niciodata, indiferent de varsta, ca a facut mereu tot ce e corect, etic si moral cu siguranta minte sau e doar un procesor ambulant si nici atunci nu poti sa crezi pentru ca procesoarele robotice sunt facute tot de oameni, oameni supusi gresilor.

Filmul ascunde o poveste, o drama, drama unor oameni care se iubesc dar care nu stiu sa comunice. De multe ori, din dorinta de a proteja ceea ce iubim, preferam sa fugim ca niste lasi decat sa cerem ajutorul, cadem in capcana abnegatiei de noi insine si ne dam verdicte ca si cand gestul de dramatism si sacrificiu ar trebui sa insemne ceva. Mereu confundam autocrucificarea cu un act martir cu scop si sens, un fel de seppuku onorabil tocmai ca sa ascundem propria noastra dezonorare.

Dar e doar o minciuna lasciva pentru ca adevarul e altul. Daca am reusi sa fim suficienti de verticali incat sa ne asumam propriile greseli si sa comunicam despre ele, daca am reusi sa confruntam problemele comunicand despre ele nu ascunzandu-le de toti si implicit de noi, poate ca lucrurile n-ar sta atat de crud.

Din pacate, desi filmul e credibil, cu un scenariu care contureaza destul de bine o poveste, nu reuseste sa ma convinga deloc cu finalul. Ce final, o sa-l descoperiti singuri.

Dar viata rareori arunca cu trandafiri acolo unde ti-a lasat doar urme de noroi. Viata mi-a aratat ca atunci cand iubesti sincer primesti NIMIC amestecat cu praf in ochi, si cand lasi totul in pragul desuetudinii, poti genera emotii acolo unde tu ai vrut doar o refulare organica si instinctuala…

Filmul vorbeste despre viata, despre drama unor oameni care pot trai experiente crude tocmai din cauza viciului lor, dar, la final, ramane doar un…film, o minciuna frumoasa…!

[yasr_visitor_votes size=”large”]