Rezumat:
– Bună ziua, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a-mi oferi acest interviu. Având în vedere faptul că primăvara a sosit – în pofida temperaturilor schimbătoare -, vă propun să-mi descrieţi cum vedeţi dumneavoastră Femeia. Totodată, având în vedere nebunia generată de problema religiei în şcoli, vă rog să abordăm şi această problemă pe parcursul acestui interviu. Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce reprezintă pentru dumneavoastră Femeia? Ce admiraţi la o femeie?
Frumuseţea ca primă impresie. Uit imediat că femeia este frumoasă dacă se dovedeşte că este proastă ca lopata. Îi apreciez umorul, pentru că umorul e strâns legat de inteligenţă. Îi apreciez tot ce este femeiesc şi o apreciez când rămâne femeie şi nu vrea să devină un bărbat cu rimel şi ruj. Pentru că atunci devine o făcătură. Femeia este motivul pentru care omenirea a progresat, tocmai de aceea consider că dualismul femeie-bărbat trebuie să existe în orice.
– Dacă-mi permiteţi, ce nu ar trebui să facă femeia pentru a nu-şi pierde strălucirea?
Să nu se tragă la xerox. Un diamant străluceşte într-un morman de cărbune, deşi totul este Carbon. Femeia trebuie să rămână aşa cum a făcut-o Mama. Pentru că Ea i-a dat tot ce-i trebuie fiecăreia în parte: uneia îi trebuie picioare lungi ca să poată trece prin viaţă. Alteia îi dă mai mult păr creţ sau alteia, pe care n-o înzestrează cu frumuseţea oficială, îi dă atâta inteligenţă de nu are nevoi nici măcar de haine – glumesc, Mama Natură le inzestraza pe fiecare în parte cu dorinţa hainelor.
– Ce loc ocupă Femeia în cântecele dumneavoastră?
Sută la sută. Femeia este marea descoperire care nu s-a descoperit niciodată. Iar eu, nefiind politacally corect, îmi permit să mai şi râd de unele “defecte” ale iubitei mele. (îi zic iubita mea, chiar dacă e nevastă-mea). Ceea ce mă miră în ultimul timp este că, deşi noi bărbaţii cântăm femeia în tot ce facem, nicio femeie nu s-a gândit să cânte bărbatul. A auzit careva vreun cântec de-al vreunei artiste care să slăvească bărbatul? Nu cred! Şi cică barbaţii-s misogini! Ha ha ha.
– Revenind la problema predării religiei în şcoli. Consideraţi că elevii au nevoie de această “materie” în programa şcolară? În ce fel îi influenţează religia?
Elevii din clasele primare au nevoie de poveste. Religia la nivel de clase primare trebuie să fie “ora de poveste” a piticilor noştri. Evident că se fac şi abuzuri din partea reprezentanţilor bisericii, dar alea trebuiesc tratate fiecare în parte.
Pretenţia absurdă a unor grupuri de părinţi care decid că ar trebui să li se predea copiilor de clasa a doua, cursuri de Religii comparate, mi se pare cea mai mare tâmpenie din lume. Înşişi oamenii ăia de propun asta habar-n-au despre subiect. S-a ajuns la o asemenea absurditate încât nu-şi mai botează copiii pentru că îi lasă pe ei să decidă care vor să fie creştini, islamişti, budişti sau atei. Dar în aceiaşi măsura se plâng de pierderea tradiţiilor româneşti! De parcă taina botezului de după naşterea copilului îi mai bagă un organ în plus în corp sau îi scoate. S-a ajuns la aberaţii de genul: “copilul meu trebuie să decidă el dacă vrea să facă un anume curs “. LA 8 ANI? Fraţilor, la opt ani nici nu ştii la ce foloseşte prelungirea aia din faţă prin care ies anumite lichide din când în când. Normal că trebuie să decidă ce vrea să înveţe, dar un pic mai încolo după ce învaţă să citească, să socotească, să desluşească anumite taine din cărţi şi când şi-a format nişte opinii, pe la adoloescenţă poată să ia anumite decizii.
S-o fi gândit bine părintele ăla libertin care nu şi-a botezat copilul că există 50% posibilitatea ca plodul lui să devină mistic religios şi să-l renege când o fi mare? Dă-mi voie să nu răspund la întrebarea asta!
Predarea unei poveşti, ca şi cultura generală – de care avem cu toţii mare nevoie – este mai mult decât benefică.
Eu nu merg la biserică pentru că nu am o părere bună despre reprezentanţii ei, dar sunt un credincios habotnic şi cred că mă simt muuuult mai liber şi mai fericit decât un ateu.
În aceiaşi măsură, sunt curios ce şi-ar spune un ateu într-un tranşeu ud, când se trage asupra lui cu gloanţe adevărate şi nu mai vede cale de ieşire. Eu am fost într-o situaţie ca asta la Revoluţie în calitate de soldat. Şi pe atunci, eram ateu.
– Cum evaluaţi calitatea învățământului românesc? Care sunt avantajele, dar dezavantajele? Cu ce ar trebui să ne mândrim și ce ar trebui să îmbunătățim?
Învăţământul şi-a pierdut, prin salariile de mizerie pe care le au profesorii, Statutul de Profesor. A fi Profesor în România este echivalent cu a fi taximetrist în Albania. Profesorul este pierdut şi trebuie recâştigat, Elevul trebuie să înveţe să stea în bancă (lui) şi să înveţe Tot ce-i dau Profesorii de făcut. Părinţii parveniţi să nu mai certe Dascălul dacă progenitura lui a luat un Insuficient, pentru că nimeni nu este de vină dacă progenitura este puturoasă şi nu vrea să înveţe. Aci e de vină părintele mult prea ocupat.
Materiile şcolare trebuie să fie cât mai bogate în informaţie, iar examenele să fie cât mai corecte. Nu putem fi toţi şcoliţi pentru că e nevoie şi de lustrangii, tocmai d-aia trebuie repusă în funcţiune Scoala de Meserii. Uşor –uşor nu mai are cine să pună flecuri la pantofii scumpi!
– Care sunt avantajele şi obstacolele cu care v-aţi confruntat din momentul în care aţi început să cântaţi? Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica?
N-am avut niciun obstacol pentru că nu intrăm cu nimeni în concurenţă directă. Şi, în continuare am rămas singur pe “strada mea”. M-am trezit invitat la emisiuni, m-am trezit invitat să cânt unor oameni care mă şi plăteau pentru asta. M-am simţit ca o prostituată nimfomană. Eram plătit pentru cea mai mare pasiune a mea. Şi cu asta ţi-am răspuns şi la a doua întrebare. Muzica mea este o mare pasiune pentru mine.
– Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională?
Spun tuturor copiilor cu care intru în vorbă că trebuie să înveţe continuu şi orice pentru că vine o vreme când o să-ţi folosească ceea ce înveţi. Plăcîndu-mi Cenaclu Flacăra, cântând la colţ de stradă cu prietenii din cartierul meu, descoperind cu stupoare că şi eu pot cânta frumos, l-am rugat pe colegul meu de liceu să mă înveţe să cânt la chitară. La 15 ani am învăţat să cânt la chitară, trei acorduri de la prietenul meu Nicu Vasile – un fericit emigrant român în Madrid cu care vorbesc lunar. După care am stat atent la toţi prietenii mei care cântau. Şi cântau mulţi.
Primul care m-a chemat la televizor a fost Şerban Huidu. Căruia îi mulţumesc tot timpul. După care m-a invitat Teo Trandafir. După care… gata… eram în showbiz. Dar cel care a luat o poziţie fermă despre înregistrarea cântecelor la un studio este Mircea Iordache (nu face parte din showbiz, este notar). El este un prieten cu care am împlinit anul ăsta 23 de ani de prietenie dezinteresată şi frumoasă. El mi-a fost naş când m-am căsătorit cu Andreea.
– Ce alte pasiuni vă caracterizează?
Sunt un schior bun şi merg des iarna pe munte. Vara merg cu bicicleta pe munte alături de prietenii mei ahtiaţi după sportul ăsta extrem. Am lăsat alpinismul pentru nu am reuşit niciodată să trec de mediocru.
În ultimii ani sunt absolvent de şcoală de aviaţie, mi-am luat licenţele de pilot VFR şi VFR NIGHT (visual flight rules) şi pentru că m-am decis să pornesc şi o afacere, mi-am cumpărat un avion. Practic, sunt fericită combinaţie de pilot proprietar de aeronavă. În momentul de faţă sunt în faza de pregatiere teoretică pentru ATPL (air-line transport pilot) şi trec către pilot comercial pe averonave cu două sau mai multe motoare (multi-engine power).
Cea mă recentă realizare este licenţa de marinar categoria B şi C cu S de la sailing, adică pot naviga pe mare cu ambarcaţiuni cu vele de până la 16 de m la 25 de mile în larg.
– De ce aţi făcut şcoala de aviaţie? Ce aţi învăţat de la această şcoală?
Am început-o pentru că îmi era foooarte frică de avion. M-am gândit că sunt un om educat şi că nu mă pot purta ca un mârlan. M-am înscris la Şcoala de Aviaţie civilă de la Tuzla, n-am spus nimănui de frica mea şi uite aşa am devenit dependent de zbor.
– Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Ce doriţi să faceţi în următoarea perioadă? Unde vă putem găsi?
Ştii cum îl faci pe Dumnezeu să râdă? Îi spui planurile tale de viitor.
Pe 4 iulie o să fie un mare spectacol aviatic pe Aeroportul de la Tuzla. Esta al patrulea an în care sunt şi eu implicat în acest eveniment care se numeşte “Aeromania”. Pentru că am devenit nişte maniaci:))
– Vă mulţumesc frumos pentru timpul oferit.
Realizat de Adrian-Vladimir Costea
