Michael filmul este mai mult decât un film. Este o experiență da capo al fine. Au fost momente când am uitat că sunt în sala Dolby Atmos din CINEMAX Veranda și îmi venea să mă ridic în picioare să fac dansul #MoonWalk sau să strig refrenul de la piese precum „Billy Jean” , „Beat IT” sau „Thriller”. E un film care dă o palmă tuturor hater-ilor care s-au rezumat să se uite la chipul lui chinuit de operații estetice fără să înțeleagă nimic din drama lui, din povestea lui.
Știam de #Jackson5 înainte de acest film, am fredonat acele melodii, dar n-am știut până azi cat de sinistru, de infect, de jeg ordinar a fost tatăl lui. Și nu mă refer la modul coercitiv și violent în care și-a crescut băieții, ci la modul în care a încercat să-l căpușeze pe Michael, să îi sugă toată seva, să îl țină prizonierul propriilor ambiții grotești.
➡ De ce sa spui DA la filmul MICHAEL?
Pentru ca e un film care pe mine m-a teleportat instant în propria copilărie. Pentru că generația decrețeilor a lui Nicolae Ceaușescu nu a înseamnat doar abuzuri, violuri, femei care au murit din cauza unor avorturi făcute în medii insalubre de tot felul de felceri și măcelari ci a avut ecouri și încă are ecouri și azi pentru că a forțat bărbați și femei fără vocații de a deveni părinți să ajungă părinți și să abrudizeze niște destine.
Majoritatea dintre noi am crescut cu bătăi cu cureaua când nu ascultam, când nu procesam ideea de frică, majoritatea dintre noi am crescut cu palme peste față, am atâtea povești din viața mea, din viața verișorilor mei, din viața colegilor de generală.
Am povestit despre acest capitol sinistru în romanul Confesiuni: Atracții Interzise, nu intru în detalii, dar sunt lucruri pe care nu le-am uitat și nu mă refer la momentele de bătaie pentru că așa se făcea educație atunci ci mă refer la momente când am fost mințit, când am fost determinat să îmi fie frică să fiu eu pentru că de undeva de sus e o forță care te vede, pentru că mi s-au spus o mulțime de mizerii care astăzi s-au dovedit a fi niste falsuri infecte și grosolane.
Revenind la film. Jigodia, jegul de tatăl lui Michael, dincolo de frica care i-o inocula prin bătăi cu cureaua și alte abuzuri a încercat să îl stoarcă de vlagă chiar și atunci când era internat în spital. L-a numit „Năsosul” și asta i-a creat frustrări și l-a determinat să își facă atâtea operații la nas, avea vitiligo și încerca să îl ascundă.
Filmul Michael îți arată că anumiți bărbați ar trebui să folosească în mrții lor un prezervativ și să termine cu ADN-ul lor într-o pungă decât să distrugă un destin. Pentru că Michael NU a avut copilărie. Michael NU a avut prieteni. Iar propriul tată s-a purtat cu el nu ca un impresar ci ca un stăpân abuziv.
Michael și-a găsit refugiul în cărți de povești și a încercat să recreeze Neverland, locul unde el se simțea în siguranță și își putea retrăi copilăria pe care nu a avut-o niciodată. Când tu, eu și alții la 8 ani ne jucam cu tot felul de jucării, Michael ținea un microfon și cânta sub cerințele aspre ale propriului tată.
L-a manipulat până la vârsta de 25 de ani și l-a ținut prizonier propriilor ambiții. Și totuși în 1988 Michael reușeste să se elibereze și se simte și se vede in energia cu care a cântat în Londra pe Wembley în fața a peste 500.000 de oameni în mai multe concerte sucesive. A fost momentul când s-a rupt de energia toxică a tatălui său. Pentru că până la final.
Legat de copilărie, actorul care l-a interpretat pe Michael în perioada 1966 – 1971 – #JulianoValdi s-a mișcat impecabil și a cântat impecabil. Nu știu dacă vocea a fost a lui sau erau înregistrarile lui Michael , dar mișcările au fost cu certitudine ale sale.
Legat tot de jocul actoricesc, prestația lui #JaafarJackson este beyond reality. Sunt clipe când am impresia că mă uit la Michael Jackson. Nu la o copie, nu la o sosie, nu la o dublură, nu la o clonă.
Jaafar are momente când efectiv îl învie pe Michael la propriu. De la mișcări până la inflexiunea vocii, de la microgesturi la outfit-uri, totul este acolo. Pentru că filmul Michael nu e despre artistul No. 1 al lumii, este despre omul care nu și-a trăit copilăria, este despre omul care a încercat să dea totul pentru oameni, este despre omul care atunci când a stat internat în spital banii pe care i-a primit ca despăgubire i-a donat unor copii.
Michael chiar a încercat să vindece lumea cu vocea sa și a reușit. Dincolo de toate mizeriile care s-au scris despre el, nu a existat și nu există o singura melodie care să îi aparțină și despre care să spun că e mediocră sau că îmi place mai putin.
Nu pot să fac un top al pieselor interpretate de Michael pentru că toate îmi sunt în suflet. Am fredonat piesele lui la karaoke, am încercat să îi imit stilul de dans, l-am respectat și i-am iubit muzica așa cum am putut.
Iar azi, după ce am văzut acest film am înțeles atât de multe. Michael dacă există altceva decât Nimicul după ce plecăm de aici și auzi tot, îți cer iertare. Te rog, Iarta-ma pentru momentele când te-am judecat fără să înțeleg de ce. Nu va spun să mergeți la acest film. E ca și când v-as spune să nu uitați să respirați. Pentru că Michael nu e un film. Este o experiență de viață ruptă din viață. #atat
