Rezumat:
[yasr_overall_rating size=”large”]
Secția Comercială a Ambasadei Austriei împreună cu Billa, Deichmann, Hervis, C&A, Humanic, Kika și Telekom Romania continuă și în acest an programul educațional o`SCAR (Școala Comercială Austriacă din România), dedicat învățământului profesional de tip dual, cu scopul de a susține formarea profesională a tinerilor din România în domeniul retail.
Învață o meserie! Începe o carieră cu o`SCAR!
În cadrul programului o`SCAR tinerii absolvenți de gimnaziu vor urma timp de trei ani cursuri teoretice aplicate domeniului în care învață. Acest lucru îi va ajuta pe tineri să învețe temeinic, de timpuriu o meserie și le oferă şansa de a-şi dezvolta cariera în domeniul retail dispunând de perspective reale de a avansare, exercitând activități practice într-una dintre cele șapte companii multinaționale incluse în program.
În primul an de studiu, formarea elevilor cuprinde 80% teorie și 20% practică, în al doilea an cuprinde 40% teorie și 60% practică, iar în al treilea an de școală ponderea cursurilor va fi de 28%, respectiv a practicii de 72%. La finalizarea cursurilor, absolvenții o`SCAR vor avea prioritate la angajare în compania în care au efectuat practica profesională: Billa, C&A, Deichmann, Hervis, Humanic, Kika sau Telekom Romania.
„O particularitate a sistemului dual este legătura strânsă între economie şi procesul de instruire, care pune un accent sporit pe pregătirea practică. Scopul este formarea profesionistilor şi începutul unei cariere de succes în domeniul retail, în care nu există limite pentru cât de departe aceștia pot avansa.” explică Rudolf Lukavsky, Consilier Comercial în cadrul Ambasadei Austriei.
➡ o`SCAR este dezvoltat în parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”
Programul educațional o`SCAR este dezvoltat în parteneriat cu Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, colegiu care găzduiește susținerea cursurilor teoretice din cadrul programului și dispune de 56 de locuri pentru candidați. Cursurile programului o`SCAR sunt susținute cu entuziasm de către profesori cu experiență ai colegiului Kirițescu. La finalul cursurilor, elevii vor primi calificarea de Comerciant-Vânzător.
➡ Majoritatea părinților își îndeamnă copiii către meserii total nepotrivite, prin prisma eșecurilor lor
„Dezvoltarea programului o`SCAR a pornit de la necesitatea tinerilor din România de a-și găsi un drum în viață. Dorim să demonstrăm tuturor că o carieră nu se rezumă doar în a urma și finaliza cursurile unei facultăți. Ceea ce este de-a dreptul îngrijorător este faptul că majoritatea părinților își îndeamnă copiii către meserii total nepotrivite, numai prin prisma eșecurilor din viața lor. Absolvenții de la Școala Comercială Austriacă au posibilitatea de a dobândi o meserie în numai 3 ani de zile și beneficiază de prioritate de angajare într-una dintre cele șapte multinaționale, după terminarea anilor de studii.” a explicat Rudolf Lukavsky, Consilier Comercial în cadrul Ambasadei Austriei.
➡ Avantajele programului o`SCAR
Școala Comercială Austriacă este o alternativă pentru cei care doresc să se dezvolte pe plan profesional într-un timp relativ scurt. Cursurile cu accent deosebit pe pregătirea practică facilitează accesul rapid la un loc de muncă şi independenţă financiară. Formarea elevilor începe în septembrie 2016 şi durează 3 ani, timp în care tinerii beneficiază de următoarele avantaje:
- Pregătire practică alături de cei mai buni profesioniști din retail în companii comerciale de renume;
- Perspective de dezvoltare a carierei în cadrul companiilor partenere;
- Certificat profesional recunoscut pe plan european;
- Prioritate la angajare în cadrul companiilor partenere;
- Bursă lunară de până la 400 de lei;
- Prime pentru excelență și alte facilități;
- Cheltuieli de transport asigurate;
- Cursurile programului o`SCAR sunt gratuite.
➡ Când bunurile materiale se devalorizează, meseria este cea care capătă sens
„Trăim într-o societate în care bunurile materiale ocupă primele locuri pe scara nevoilor personale. De aceea, în cadrul programului o`SCAR tinerilor li se oferă șansa să conștientizeze faptul că o meserie este mult mai valoroasă decât orice alt bun material. Atunci când toate celelalte bunuri materiale se devalorizează, meseria este cea care capătă sens!” a completat Loredana Viorela Popescu, Directorul Colegiului Economic “Costin C. Kirițescu”.
La fel ca și anul trecut, înscrierile pentru programul o`SCAR se vor realiza în trei etape:
- 13-17 iunie şi 21 iunie 2016
- 16-17 august 2016
- 1-2 septembrie 2016
➡ Despre programul o`SCAR
Școala Comercială Austriacă din România (o’SCAR) este un proiect educațional, unde canditații pot învăța o meserie cu mare căutare: comerciant-vânzător în domeniile alimentar și non-alimentar (încălțăminte, fashion, sport, mobilier şi telecomunicaţii), direct de la profesioniști din companii de renume.
Școala este inițiată de Ambasada Austriei-Secția Comercială, în parteneriat cu șapte companii multinaţionale prezente pe piața locală și Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, având la bază învățământul dual austriac, printr-o combinație ideală a informațiilorteoretice cu cele practice. Programul are o durată de trei ani și oferă absolvenților de clasa a VIII-a cursuri de formare profesională în meseria de comerciant-vânzător în domeniile alimentar și non-alimentar.
Școala Comercială Austriacă din România este un proiect educațional susținut de Ministerul Învățământului și Cercetării Științifice, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și de Primăria Sectorului 6. Aici gasiti mai multe detalii despre programul o`SCAR.
[yasr_visitor_votes size=”large”]