Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Ioana Nichita: Exista bucati din mine in toate personajele pe care le interpretez

Spread the love

Pe actrița Ioana Nichita de la Teatrul in Culise am descoperit-o recent în spectacolele – AEROPORT si BLUE ROOM și ulterior am văzut-o și în scurtmetrajul SUPERSTAR, despre care vom vorbi în rândurile următoare. Dar înainte de a descoperi omul IOANA Nichita dincolo de alter ego-urile pe care le construiește ca să dea viață personajelor, câteva cuvinte despre Ioana.

Din punctul meu de vedere este o actriță extrem de versatilă și dezinvoltă, care știe și poate cu ușurință să își schimbe mindset-ul vocea, modulația glasului ca să dea viață personajelor. În piesa Blue Room de exemplu reușește să creioneze atât de subtil mai multe tipologii feminine atât de diferite.

Poate să treacă ușor de la dramă la comedie, de la replici deep la momente de tăcere. Dar povestea ei urmează…

 

➡ Salut IOANA. Cum si cand s-a nascut proiectul – SUPERSTAR?

La inceput a fost o carte 😊 Superstar, file de poveste de Stefan Caraman. Si din discutiile lui Stefan Caraman cu regizorul Cristian Bajora despre cât de frumos ar arăta un film bazat pe întâmplările din carte, gândul acesta a început să prindă contur. Acestei idei s-au alăturat între timp și DOP-ul Tiberiu Lupașc, actorii Teatrului În Culise, mai mulți prieteni din lumea filmului și partenerul nostru principal, primarul Gheorghe Țilincă din comuna Casimcea, locul unde s-au întâmplat filmările.

SUPERSTAR este o comedie despre mirajul vieții de artist, direct din satul românesc. Spune povestea unei fete care visează să ajungă actriță printre marile staruri de cinema, iar vizita unei trupe de teatru ambulant în sat pare să fie rampa perfectă de lansare.

Nota personală! Am fost la premiera Superstar și pot să vă spun atât.  Superstar este o ironie fină la adresa autorităților și cum înțeleg acestea cultura, ca o prelungire meschină a propriilor interese. Exact ca și în perioada comunistă când piesele de teatru aveau sens doar dacă aduceau omagii conducătorilor sau odraslele lor aveau roluri în piesă. Caricaturizarea actului de cultură pe care îl înțeleg anumite autorități locale este exacerbată de ideea în care un șofer ajunge regizor. 

➡ De ce teatru ca limbaj de exprimare? Te-ai gândit în viitor să scrii și tu piese de teatru?

De ce teatru? De mică mi-a plăcut pe scena. Faceam gimnastica si din cand in cand aveam spectacole pe scene mai mari sau mai mici. Nu tin minte aplauzele de la final, dar imi amintesc ca ma fascina scena in sine. Iar in clasa a 5-a, cand am descoperit actoria am zis “Asta e!”. Este si simplu si greu, e frumos, descoperi tot felul de lucruri despre tine, descoperi tot felul de oameni, e provocator.

Pe scurt, e o meserie in care nu prea poti sa te plictisesti si care te mentine tanar si activ. In ceea ce priveste scrisul unor piese de teatru nu cred ca o sa se intample prea curand. Nu am avut niciodata aptitudini in sensul asta, dar cine stie ce imi rezerva viitorul?

➡ Iti mai aduci aminte prima piesa de teatru in care ai jucat la Teatru in Culise? Ce personaj ai fost?

Da. Imi amintesc foarte bine pentru ca nu s-a intamplat cu atat de mult timp in urma. Este vorba de spectacolul Aeroport de Stefan Caraman, in regia lui Cristian Bajora, in care o joc pe Sorana. Dupa aceasta a urmat imediat The Blue Room de David Hare, tot in regia lui Cristi.

➡ Cum ai ajuns sa lucrezi cu Cristian Bajora si actorii de la Teatru in Culise?

Asta este o poveste tare draguta. Am ajuns sa lucrez cu ei in urma unui casting pe care nu l-am luat. Alex Vlad cauta actrite pentru un spectacol pe care voia sa il monteze, am fost la casting, dar nu m-am potrivit pe niciun rol.

Ulterior, in 2020, cand cautau actrita pentru rolul Ileana din Superstar au scos fisele de casting de la naftalina, m-a contactat Cristi, am zis da si o saptamana mai tarziu eram la filmari la Casimcea alaturi de un grup de oameni foarte misto cu care am lucrat super bine. Iar la scurt timp dupa ce ne-am intors de la filmari, Cristi mi-a propus sa facem spectacolele Aeroport si The Blue Room. Iar de atunci Teatrul In Culise a devenit a doua casa pentru mine.

➡ Ce inseamna pentru tine ideea de a fi actor? Unde incepe si unde se termina personajul in actorul care traieste pe scena fiecare rol?

Nu cred ca as putea sa iti zic unde incepe si unde se termina. Toate personajele pe care le-am lucrat pana acum le-am construit plecand de la datele din text la care evident am adaugat “bucati” din mine. Si asa cum exista bucati din mine in toate personajele pe care le interpretez si ele si-au lasat amprenta in mine.

Cred ca de la fiecare am invatat cate ceva si asta e una din partile cele mai frumoase ale meseriei de actor: te joci si te descoperi, apoi te mai joci putin si iar te redescoperi.

➡ Cine ar fi azi IOANA daca n-ar fi existat teatrul? Il inventai tu sau alegeai altceva?

Nu cred ca as fi inventat eu teatrul. Cel mai probabil as fi trecut peste frica de sange si ma faceam medic veterinar.

➡ Care consideri ca a fost de pana acum cea mai mare provocare de cand ai ales sa fii actor? E mai greu sa fii actor intr-un scurtmetraj, lung metraj sau e mai mare provocarea pe scena?

Cred ca cea mai mare provocare a fost sa nu ma reprofilez. Ca actor independent este foarte greu sa te sustii singur. Din punct de vedere profesional, cea mai mare provocare profesionala pana acum a fost spectacolul The Blue Room, unde atat eu, cat si Ionut Iftimiciuc, avem de interpretat cate 5 personaje fiecare.

Este greu, dar incredibil de frumos. Cat despre diferenta intre teatru si film, pentru mine provocarea este mai mare in fata unei camere de filmat – desi am in portofoliu cateva productii, simt ca inca mai am multe de descoperit, asa ma simt mult mai confortabil si libera pe scena.

➡ Ce spectacole pregatesti in lunile de vara care urmeaza?

Hmmmm… nu iti spun. Vreau sa fie surpriza. Dar iti promit ca pregatim lucruri foarte frumoase.

➡ La final, ultima intrebare. Un mesaj pentru cititorii care vor să se inscrie la UNATC. Ce le recomanzi?

Sa se gandeasca foarte bine daca asta isi doresc sa faca cu adevarat. Este o meserie foarte frumoasa, dar pe care nu o poti face decat cu multa pasiune, dedicare si disciplina. Eu nu imi regret catusi de putin alegerea, dar multi ajung sa se reprofileze dupa terminarea facultatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.