Rezumat:
În cadrul proiectului Euroscola, ediţia a VIII-a, membrii echipei “Young Spirits for Humanity” de la Colegiul Tehnic Motru au realizat un interviu cu Artistul Ioan Man, cu privire la drumul pe care trebuie să-l parcurgă o persoană nevăzătoare în realizarea unui vis.
Bună ziua, vă mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne oferi acest interviu. Pentru început, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege? (Vladimir Costea)
Mă numesc Ioan Man, sunt născut în 4 mai 1985, în judeţul Sibiu, şcoala gimnaziala şi liceul le-am absolvit la Cluj, în cadrul liceului special pentru deficienţi de vedere, am absolvit Academia de muzică Gheorghe Dima, secţia pedagogie muzicală şi în paralel am făcut şi modulul de canto. Sunt pasionat de muzică de mic. Am participat la numeroase concursuri unde am obţinut premii şi trofee. Cel mai important lucru pentru mine şi pentru cariera mea de până acum este participarea la show-ul X factor. Dacă ar fi să aleg un cântec, cred că aş alege în momentul de faţă, John Conlee – She’s mine. Este unul dintre cântecele mele preferate.
Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră? (Alexandra Kokay)
Pentru mine muzica înseamnă totul, pentru că în afara concertelor şi în afara timpului în care stau pe scenă, ascult muzică şi compun muzică. Cred că fără muzică viaţa mea ar fi un pic mai ciudată, pentru că, datorită muzicii, universul meu este altfel. Tot timpul cochetez cu muzica: dacă nu creez, ascult, dacă nu ascult, compun.
Care a fost cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat la X Factor? (Lavinia Bivolan)
Cel mai important lucru… Nu ştiu dacă a fost un lucru nou, cred că a fost o confirmare a devizei mele: Dacă vrei, poţi! Prin acest show mi-am dat seama că poţi să-ţi cunoşti limite pe care nu ţi le cunoşteai şi sunt momente în care chiar te autodepăşeşti. Te transformi, te maturizezi, devii un alt om: şi uman şi artistic. Cred că cel mai important lucru care mi s-a întâmplat la show-ul X Factor a fost însăşi show-ul. Pur şi simplu participarea la acest show a fost foarte importantă.
Care sunt avantajele şi obstacolele pe care le-aţi întâlnit în cariera dumneavoastră de Artist? (Prof. Mihaela Crăciunescu)
Cred că şi artiştii fără dizabilităţi întâmpină obstacole şi sunt dezavantajaţi. Au fost momente în care şi dizabilitatea a constituit un dezavantaj de-a lungul carierei, dar eu nu am făcut niciodată o dramă din asta, pentru că am ştiut să trec peste şi am ştiut că orice obstacol poţi să-l treci dacă vrei, dacă perseverezi şi dacă insişti.
Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională? (prof. Niculina Chiţulescu)
În primul rând, părinţii mei, care mi-au fost de la început şi critici şi îndrumători şi ei mi-au descoperit talentul şi mi l-au valorificat. Pe urmă, profesorii mei, care au cultivat acest talent, l-au şlefuit şi m-au învăţat să profit de acest talent. Şi pe urmă, publicul, pentru că publicul este cel mai important critic.
Ce v-a motivat să ajungeţi la acest nivel? (Oana Pârlea)
În primul rând, atunci când un om îşi propune să devină artist, are anumite scopuri: să fie iubit de public, să-şi dedice întreaga carieră publicului şi tot ceea ce face, face pentru public. Primul lucru care m-a motivat să ajung aici a fost publicul. Bineînţeles că există şi motive personale: dezvoltare din punct de vedere uman. Întotdeauna a existat această tendinţă de perfecţionare, de a fi totul cât mai bine pus la punct, de a trece de un anumit nivel. Mie îmi place întotdeauna să lucrez la nivel profi, să fie lucrurile puse bine la punct. Iar când nu sunt puse la punct, repetiţia este mama învăţăturii.
În continuare, vă rog să-mi spuneţi care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze persoanele nevăzătoare pentru realizarea unui vis, oricare ar fi acesta? (Alexandra Kokay)
În primul rând să-şi dorească din tot sufletul să-şi realizeze acest vis. Pe urmă, să găsească posibilitatea realizării visului, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, nu este uşor să-ţi realizezi un vis, aici intervin o grămadă de factori. Să nu se dea bătuţi niciodată! Obstacole sunt, într-adevăr. Cum am spus: dacă eşti o persoană mai sensibilă, poţi cădea într-o stare de dezamăgire, de tristeţe – uite ce mi-a zis respectivul, uite ce a făcut respectivul –, întotdeauna trebuie să trecem peste ele, pentru că fac parte din viaţa noastră. Fiecare dintre noi, având o dizabilitate, fiind nevăzător sau fiind văzător, pentru că şi dumneavoastră, sunt convins că aţi întâmpinat obstacole de-a lungul carierei. Fiecare dintre noi trebuie să-şi pună în gând ca aceste lucruri fac parte din viaţă. Dacă nu ar fi aceste lucruri, poate că nu am fi cu adevărat motivaţi să vrem să împlinim un vis.
Care este rolul familiei, prietenilor, şi nu în ultimul rând, al societăţii a pentru a oferi un ajutor eficient în legătură cu sprijinirea persoanelor nevăzătoare? (Lavinia Bivolan)
Rolul familiei este rolul primordial, pentru că dacă nu ai susţinere din partea familiei, nu prea poţi face mare lucru. Întotdeauna se porneşte de la ideea că atunci când eşti copil eşti susţinut de părinţi. Dacă părinţii nu au această posibilitate materială, este foarte greu. Trecând de bariera financiară şi ajungând la cealaltă parte, partea umană a lucrurilor, dacă părinţii nu prea ştiu cum să interacţioneze cu copilul lor, în sensul că intervine supraprotecţia, cocoloşitul – Lasă că fac eu că tu nu poţi, lasă că tu nu poţi face chestia asta singur -, se pierde foarte mult teren. Copilul trebuie învăţat să-şi împlinească visul. Copilul, artistul, omul respectiv trebuie lăsat să-şi împlinească visul, trebuie ajutat şi încurajat să-şi împlinească visul. Prietenii au rolul de a încuraja, de a susţine, de a fi alături de el, de a-l ajuta atunci când familia nu mai poate face acest lucru.
Societatea – aici aţi atins un punct foarte important – va trebui să accepte şi să încerce să socializeze mai mult, să interacţioneze mai mult cu persoanele nevăzătoare. Din păcate, ne lovim (încă) – cel puţin în societatea românească, de nişte bariere şi de nişte concepţii nu bune – ca să nu spun învechite -, pentru dezvoltarea şi crearea unor condiţii de a se dezvolta o persoană nevăzătoare. Acum vorbim despre nevăzători, dar eu aş tinde puţin spre a generaliza în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi.
În special, cum descrieţi sistemul de învăţământ necesar persoanelor nevăzătoare în România? Are un standard acceptabil sau trebuie îmbunătăţit? (Vladimir Costea)
Întotdeauna se poate şi mai bine, întotdeauna există loc de mai bine în orice. Dacă ne referim la învăţământul special, eu zic că este într-o continuă dezvoltare, o dezvoltare bună. Eu am făcut parte din acest învăţământ şi pot să spun că cel puţin Şcoala Clujeană este o şcoală care pretinde, care are pretenţii şi care oferă un sistem de educaţie bine pus la punct. Dacă ne referim la învăţământul de masă, adică învăţământul normal, şi aici mă refer chiar şi la şcolile gimnaziale, pentru că încă este o muncă asiduă în a integra persoane nevăzătoare în sistemul de masă, aici mai este mult de lucru. Îmi aduc aminte din facultate, datorită faptului că nu am acceptat să fiu asistat la cursuri la Academia de muzică, profesorii mei au fost foarte receptivi şi foarte deschişi. S-au creat condiţii de adaptabilitate al lor la cerinţele mele, şi ale mele la cerinţele lor, foarte bune. În concluzie, se poate şi mai bine, dar din punctul meu de vedere, învăţământul la ora actuală în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi este destul de ok.
Care sunt planurile dumneavoastră de viitor şi unde vă putem găsi în următoarea perioadă? (Oana Pârlea)
Mă găsiţi cam peste tot prin ţară. Am foarte multe concerte şi evenimente private, atât în Cluj, cât şi în Bucureşti. Pe 22 august am un eveniment la Braşov în 13 Café. Planuri de viitor… Lucrez la o piesă, compoziţie proprie, la care încă mai lucrez la text. Vreau să lansez această piesă undeva la sfârşitul toamnei. Sper să reuşesc să realizez şi un clip. Îmi propun să înregistrez nişte cover-uri pentru fanii de pe facebook.
Material realizat de Adrian-Vladimir Costea si echipa Young Spirits for Humanity
