Bună ziua, vă mulţumim pentru bunăvoinţa de a ne oferi acest interviu. Pentru început, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege?
Bună ziua! Mă numesc Neluţu Trandafir Titerleşti, am 50 de ani, împliniţi de curând, sunt din oraşul Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi dar locuiesc în Municipiul Târgu Jiu, deci cum îmi place mie să spun, că sunt atât un mehedinţean, gorjean, cât şi un gorjean, mehedinţean, spun asta deoarece aceste locuri sunt speciale pentru mine, locuri în care mă simt cu adevărat minunat.
Să aleg ceva ce mă caracterizează? Fără să fiu catalogat ca fiind lipsit de modestie, am multe lucruri ce mă caracterizează, aşa că ar fi multe de ales…
Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?
Muzica pentru mine înseamnă mult, un binecunoscut om de cultură al Mehedinţiului, îmi spunea – muzica populară alină orice suferinţă, deci spunea un mare adevăr, după cum se poate observa, eu am o suferinţă, muzica îmi este alinarea sufletului, balsamul ce mă ajuta să trec mai uşor peste toate obstacolele vieţii.
Care a fost cel mai important lucru pe care l-aţi învăţat la X Factor?
Nu aş putea spune că am învăţat ceva special la X Factor, în schimb aş putea spune, că a fost o experienţă plăcută, emoţii mari, o mare onoare pentru mine că am ajuns la un concurs de o asemenea anvergură, în faţa unui juriu de mare profesionalism, emoţii mari, mai ales atunci când vezi că publicul atât de numeros se ridică în picioare, aplaudă pentru tine, mai mult, când vezi că reuşeşti să sensibilizezi pe toţi membrii juriului, ridicându-se în picioare, aplaudând, lăcrimând, apoi să îţi adreseze fiecare dintre ei, vorbe atât de frumoase, e o trăire de moment care te lasă fără cuvinte.
Care sunt avantajele şi obstacolele pe care le-aţi întâlnit în cariera dumneavoastră de Artist?
Un mare avantaj de care mă bucur nespus de mult, cred că ar fi fericirea, fericit sunt când văd că sunt iubit de public şi socializăm frumos. Ca şi obstacole, aş putea spune, prejudecăţile unor oameni mai ales cu funcţii ce mă marginalizează datorită ca eu trăiesc într-un cărucior, din categoria asta, fac parte puţine persoane.
Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională?
Familia, am o familie minunată, o nevastă deosebită, două fetiţe, care sunt zânele lui tata, infinitul vieţii mele, sunt un familist convins. Ajutor în realizare profesională, nu am primit prea mult dar cel mare mult aş vrea să evidenţiez pe doamna Claudia Torop, o artistă deosebită a muzicii populare Gorjeneşti, actualmente şi director artistic la ansamblul profesionalist Doina Gorjului din Târgu jiu, dumneaei, a fost singurul om ce m-a dus la începuturi, la posturile de televiziune în diferite emisiuni de folclor, ba mai mult în anul 2007, mi-a făcut onoarea de a apărea şi eu cu o piesă pe albumul dumneaei.
Ce v-a motivat să ajungeţi la acest nivel? Ce “preţ” aţi plătit pentru realizarea acestui vis?
Dragostea de cântec, am îndrăgit muzica de mic copil, îmi scriu singur cântecele, ca investiţie, investesc timp, timpul pentru mine este de mare preţ, spun asta deoarece trebuie să alerg în multe locuri, mereu sunt pe drumuri.
Ce înţelegeţi dumneavoastră atunci când vă gândiţi la sintagma “persoană cu dizabilităţi”? De ce au nevoie pentru a-şi realiza visurile?
Eu ştiu, sunt sigur şi înţeleg că dizabilitatea nu este o boală, m-aş bucura să înţeleagă multă lume acest lucru, să ia în seamă că nimeni nu poate fi invincibil şi oricând poate deveni o persoană cu dizabilitate. În primul rând o persoană cu dizabilităţi, trebuie să nu dispere, să dispună de mult curaj, ambiţie şi hotărâre în ceea ce vrea să realizeze. Într-unul din motto-urile mele spun:… VIAŢA E FRUMOASĂ SĂ O TRĂIEŞTI ŞI SĂ O PRIVEŞTI CHIAR ŞI DINTR-UN CĂRUCIOR, NUMAI CĂ TREBUIE SĂ ŞTI SĂ ŢI-O MODEREZI…N.T.
Ce trebuie să facă societatea pentru a oferi un ajutor eficient în legătură cu integrarea şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi?
În primul rând, cât mai multe centre în care să se întâlnească să socializeze, să poată practica diferite activităţi culturale, sportive, etc. Săli pentru kinetoterapie cu personal de specialitate şi psiholog, iar la nivel naţional să rezolve problema accesibilităţii, accesibilităţi care în România lasă de dorit.
