Rezumat:
➡ Am descoperit povestea Danei
➡ Câteva cifre despre copiii instituționalizați
Context! La peste La 30 de ani de la căderea comunismului, situaţia copiilor abandonaţi sau orfani din România rămâne încă una extrem de dureroasă. Este adevărat că nu mai vedem în centre copii care nu au haine, nu au mâncare sau cele strict necesare traiului, aşa cum se întâmpla până în 1989. Însă, cu toate acestea, rareori un copil are şansa să primească măcar un dram de iubire din partea celor plătiţi să se îngrijească de creşterea şi educarea lui. Iar drama nu se oprește aici. După ce împlinesc 18 ani, lucrurile se complică pentru ei…
Vişinel Bălan, un tânăr crescut în centre ale statului, fost consilier parlamentar, a studiat ce s-a întâmplat cu tinerii instituţionalizaţi după părăsirea sistemului, în lucrarea sa de doctorat.
„Între 2010 şi 2019, puţin peste 33.000 de tineri au părăsit centrele din România în care au crescut. Dintre aceştia, doar 10%, de fapt, cam 3.000, au reuşit să îşi croiască un drum în viaţă. Ceilalţi, fie au murit, fie au luat drumul străinătăţii, fie sunt oameni ai străzii, fie infractori, cerşetori” sau prostituate. Dintre cei plecaţi în străinătate, procentul este la fel ca în cazul celor rămaşi în ţară, adică 10% din ei au reuşit să îşi facă o viață decentă”, a arătat tânărul crescut într-un orfelinat. Citeste mai mult: adev.ro/qu83a4
➡ Un pic despre spectacol
Instituția. Un spectacol unde joacă actori precum: Alexandra Corlan, Andreea D. Moustache, Aurelian Culea, Emanuel Varga, Hritcu Gabriel, Simona Pustianu, Varty Mihail și Alexandra Pribeagu. Un spectacol în regia lui Florin Liță.
Spectacolul este realizat pe modelul de devised theater and performance și a apărut datorită parteneriatului stabilit între Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”- Master Pedagogie Teatrală și ONG-ul S.O.S Satele Copiilor.
În acest spectacol neconvențional, sunt transpuse câteva dintre poveștile copiilor instituționalizați pentru ca ele să ajungă la publicul larg. Și asta nu e tot. Ca să nu fii doar simplu spectator, la întâmplare sunt selecțați oameni din sală pentru a retrăi în felul lor și pentru a participa în felul lor la poveste.
Pentru că mulți oameni din sală, înclusiv eu am avut parte de ,,luxul,, unei copilării alături de bunici, de părinți, de surori, am amintiri. Dar oare copiii instituționalizați care nu își cunosc părinții pe cine dau vina atunci când li se întâmplă ceva nefericit în viața lor? Sau la cine găsesc o vorbă bună, de alinare? La întrebarea asta te las să meditezi și când aflu că se mai joacă spectacolul te anunț ca să trăiești și tu o experiență aparte…
