Atelier de Idei

În Republica Fericirii – Distopia unei alegorii despre viață și căutarea sensului existenței

Spread the love

Am văzut recent piesa – ,,În Republica Fericirii” cu Simona Pustianu, Diana Dănilă și mulți alții. Iar piesa te ține în priză până la final, iar finalul e mind blowing. Îți dă damage. De ce? O să aflați de ce. Dar toate la timpul lor.

Despre ce e vorba?

Primul act – O familie, truisme, clisee, ipocrizie si conformism social

Piesa începe cu o așa zisă masă festivă de sărbători – Poate fi Crăciun, Paște, Thanksgiving Day e mai puțin relevant acest aspect. Avem un bunic, o bunică, un soț, o soție și două fete. Una dintre ele însărcinată și cu ,,copil din flori”. Apare si fratele sotiei si iubita acestuia la un moment dat.

Si incep discutiile si schimburile de replici si intelegi ca viata lor e viata unora dintre noi. Pentru ca facem alegeri pentru ca bunica/bunicul au vrut, pentru ca mama/tata stiu ei mai bine, pentru ca societatea iti spune ce si cum arata fericirea in cuplu, in familie…

Practic tot ce se intampla in primul act la nivel particular e doar un pretext pentru ceea ce urmeaza. Un colaj de replici si musical, momente de drama asezonate cu umor si…incepe…

Actul II – Lumea plină de clișee, truisme, unde e sensul?

Actul II pe mine m-a dus cu gândul la filozofie, la intrebarile existentialiste, la Kant, Nietzsche, Kafka, Kierkegaard, dar cred ca cel mai bine l-am regasit in anumite momente pe Camus. In eseul său Mitul lui Sisif, Albert Camus vorbeste despre lipsa de sens a omului modern.

Despre cat de iluzorii sunt alegerile constiente catre Fericire. Cat de superficiale sunt reperele pe care le luam unii dintre noi atunci cand cautam fericirea. In sex frivol, in obsesii vanitoase despre sine si corp, in idei meschine despre libertate si independenta.

Daca Actul I e asa, lejer, ca un teaser, ca un cocktail la plaja, in actul doi esti scos dintr-un cadru particular, acea familie oarecare si purtat spre centrul existentei umane. Cine suntem noi ca societate, ce vrem noi ca societate, cum putem ca indivizi sa facem parte din societate dar sa nu ne pierdem in acelasi timp propria identitate?

Actul III – Fericirea in singuratate vs fericirea intr-o relatie

Daca la inceput avem familia, apoi societatea si reperele ei, finalul e…epic. Avem acea alegorie a zidului de 4 ori imprejmuit, unde individul cauta sa inteleaga daca e mai fericit singur sau in relatie. Intrebare pe care o purtam unii dintre noi cu noi toata viata. Unii aleg sa ramana in relatii toxice si fug de fericire pentru ca le e mai frica de singuratate, altii aleg adapostul singuratatii pentru ca nu mai vor sa paraseasca zona de confort si sa riste sa simta din nou, sa sufere din nou, sa agonizeze din nou, sau pur si simplu stiu exact ce vor si prefera sa aleaga singuratatea pana gasesc acel ceva…

Poti sa fii fericit singur? Poti sa fii fericit intr-o relatie cand tu sau doar ea simt? Poti sa fii fericit intr-o relatie toxica? Poti sa fii fericit cand nu mai stii cum e sa fii fericit? Sunt doar cateva intrebari la care nu va promit ca o sa gasiti raspunsul in acest spectacol, dar o sa gasiti alte intrebari care nu au nevoie de raspunsuri…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.