Fără categorie

HOLOGRAMA pentru Rege – Idilic, romantic, real precum o oaza in desertul Arabiei

Spread the love

[yasr_overall_rating size=”large”]

This desert rose
Each of her veils, a secret promise
This desert flower
No sweet perfume ever tortured me more than this” – STING (Desert Rose)

Nu e o intamplare ca am ales sa incep aceste randuri cu acest fragment din piesa Desert Rose. Filmul – Holograma pentru rege e ca o oaza in desert, ca un trandafir din Arabia in mijlocul pustietatii. Desi titlul te-ar putea duce la ceva SF, e doar o poveste de dragoste frumos ambalata.

Nu e nimic siropos, nimic desuet, avem cateva saruturi mature, ca niste ancore aruncate peste civilizatii. Filmul este regizat de Tom Tykwer si nici ca putea alege o distributie mai buna: Tom Hanks, Alexander Black, Sarita Choudhury, Sidse Babett Knudsen, Tracey Fairaway, Tom Skerritt, Michael Baral, Tom Skerritt.

Desi filmul apare enuntat ca drama, comedie, eu nu l-am simtit in niciun caz drama, iar comedia e doar aspra precum vantul din desert, e ca in viata, mai mult acida, deloc spumoasa sau substantiala. In schimb substanta abunda in film, in naturaletea in care ni se infatiseaza Arabia Saudita.

E un film atat de curat incat singurul tau regret este ca tine prea putin. Atat de mult mi-a placut experienta cinematografica, jocul lui Tom Hanks care e briliant de-a dreptul, incat atunci cand a cazut cortina m-am simtit trezit prea brusc.

Filmul are efectul MORGANA asupra ta si privesti vrajit desertul…

Filmul are la baza romanul A Hologram for the King semnat de Dave Eggers, dar adaptarea vizuala completeaza atat de natural constructia epica a scriitorului.

Pe scurt, povestea filmului incepe cu Tom Hanks care interpreteaza un barbat disperat, cu perspective limitate la job, divortat, probleme financiare si in familie. Personajul se numeste Alan Clay, si e un om care traieste cu senzatia ca e un NIMENI fata de fosta sotie, fata de fiica. Intr-un context de imprejurari ajunge in Arabia Saudita unde…. Dar nu vreau sa fiu spoiler si sa va stric toata distractia din cinema.

Dincolo de acest plan principal narativ, filmul ascunde o poveste mai profunda. Alan, de la omul fara perspective financiare sau emotionale redescopera viata dintr-un motiv foarte simplu.

Invata sa pretuiasca lucrurile simple, sa scrie mailuri precum ar scrie scrisori, sa fie ROMANTIC. Daca in AMERICA putea avea totul, aici, in taramul „1001 si una de nopti” – Timpul are rabdare cu oamenii si exista bariere care nu pot fi trecute dar, cu rabdare, se vor topi singure precum nisipul in vant.

Asta face deliciul filmului, ciocnirea precum in romanul lui Huntington – „Ciocnirea Civilizatiilor”, doar ca aici violenta e inlocuita de respect si asumare.

Una dintre scenele memorabile din film, o scena pe care n-as putea sa o cuprind nici in 10.000 de idei, emotii si cuvinte, scena pe care trebuie sa o traiti cu ochi vostri, se intampla undeva sub apa in largul Golfului Persic. Ca sa intelegeti, va las un crampei dintr-un clip video cu imagini subacvatice din largul Arabiei Saudite.

Filmul ruleaza din 13 mai in cinema si este distribuit de RoImage.

[yasr_visitor_votes size=”large”]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.