Divertisment, Idei cu emotii, Tineri

HAI HUI ÎN TIMP, o comedie românească plină de aventură pentru întreaga familie

Spread the love

Prezentând aspecte inspirate din realitate, HAI HUI ÎN TIMP este primul film românesc de aventură, plin de fantezie, umor și mister destinat atât celor mici, cât și celor mari. Producția regizată de Irina Murgeanu Grigore va avea premiera pe 2 decembrie 2022 în cinematografele din întreaga țară.

Distribuția filmului se bucură de participarea extraordinară a doi dintre cei mai mari actori români aflați la prima colaborare pe platourile de filmare, Constantin Cotimanis și Gabriel Spahiu, alături de Cosmin Seleși, Mirela Zeța, Anca Florescu, Emil Mandanac, Ionuț Grama, Sophia Jambori, Maya-Maria Stanciu, David Hrițcu, Cristi Gurlui, Tudor Moșul, Ilinca Dinu, Horia Roșoga, Sebastian Grigore, Manuela Ciucur, Ela Prodan, Alin Roșu, Mihai Marinescu, Virginia Rogin și Nuami Dinescu.

HAI HUI ÎN TIMP este un film antrenant, plin de umor, potrivit pentru întreaga familie. Într-o lume în care părinţii nu mai petrec suficient timp alături de copii, aceştia vor face orice să recâştige acest lucru preţios. Cei cinci prieteni, Maria, Ioana, Mihai, Radu şi Andrei, vor porni într-o aventură plină de farmec unde, alături de noii lor amici dintr-o lume fantastică din trecut, Ain şi Ara, vor reuşi cu inteligenţă să îşi atingă ţelul. Inspirat din realitatea cotidiană, spectatorii vor retrăi alături de personajele din film momente pline de amuzament într-o poveste captivantă atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.

Regizat de Irina Murgeanu Grigore și realizat după un scenariu creat de Eduard Gore, Irina Murgeanu Grigore și Corneliu Stanciu, lungmetrajul HAI HUI ÎN TIMP a fost produs de Corneliu Stanciu cu susținerea Alliance-Healthcare Romania, Auchan, Altex Romania, Borsec (Romaqua Group), Damen Galati, Exim Bank, Setrio, Auto3p Romania, Lugera & Makler, Nestle și Profi România. Primul film autohton filmat în seturi virtuale create de la zero, HAI HUI ÎN TIMP beneficiază de cea mai nouă tehnologie în domeniu, având cele mai multe efecte speciale realizate pentru un lungmetraj în cinematografia românească.

O producție AEPF, filmul HAI HUI ÎN TIMP este distribuit de Vertical Entertainment din 2 decembrie doar în cinematografe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.