Rezumat:
Mi-am desfacut gleznele in bezna mintii…
Mi-am decorticat scheletul intr-un stil anacolut absurd
si am manjit prin mine cu urme de sange fetid…
Mi-am luat mantia anticalofila de anti idei…si am inceput sa ma inalt…
dar m-am oprit subit intr-un punct terminus…
gleznele imi erau infierate in ura si ma strangeau ca intr-o menghina
toate regretele….
As vrea sa nu mai am glezne, sa fiu un trup inert
fara calciu, fara vitamine, doar o pasta vascoasa ca plastilina
si orice lucru care ma apasa sa se stearga odata ce sunt remodelat
acum, in stare din prezent ma simt ostracizat…
Toate oasele imi sunt scrijelite cu urme de emotii
asa cum un ratacit isi scrie pe stanca zilele de singuratate
sau cum un condamnat murdareste zidurile inchisorii
si-si numara agonia…
Ma dor gleznele…chiar si asa…decorticate…
ma dor pentru ca nu sunt prinse de picior
ci sunt alipite de inima si cum simt….ele se misca
chiar si fara vitamine…
Am ajuns sa ma intreb anost, Pana cand Irealia, pana cand voi mai fi captiv!?
Până când vei permite, Bogdan. Nici mai mult nici mai puțin. Încă mai cred că noi avem cheile acestei „pușcării” despre care vorbești.
Ia un taur de coarne! 🙂
multa dreptate ai…prea multa dreptate…@Irealia
…prea ca la țară. Ce țară…domnule, ce țară!@bogdan_daradan
msde vizita gelu:) @gelu odagiu