Fără categorie

Festival time in SAMSUNG Style

Spread the love

Safety_ThumbFebra festivalurilor de vară se răspândește rapid, iar calendarul se aglomerează din ce în ce mai mult. Pentru a fi cât mai bine pregătit pentru concertele programate vara aceasta, nu ai nevoie doar de bilet, ci și de tehnologie – te va ajuta să-ți păstrezi amintirile plăcute și să rămâi conectat pe durata concertelor.

Samsung Electronics România a realizat o cercetare a obiceiurilor, temerilor și problemelor pe care participanții la concerte le au atunci când merg la festivaluri, pentru a afla care sunt principalele preocupări și dorințe ale tinerilor, dar și soluțiile pe care le poate oferi tehnologia la aceste probleme.

Studiul a arătat că peste jumătate din respondenți merg la cel puțin două astfel de evenimente pe an, iar majoritatea tinerilor (peste 80%) frecventează doar festivalurile locale. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion reprezentativ de 475 de tineri, cu vârsta între 18-35 de ani, pe parcursul lunii iunie 2015.

Galaxy S6 edgeÎn ceea ce privește frecvența cu care tinerii merg la concerte și festivaluri, raportul dintre cei care merg o singură dată, de două ori sau de mai mult de ori pe an este balansat, aproximativ câte un sfert dintre respondenți alegând câte una din aceste opțiuni. Cei mai mulți au declarat că se duc la festivaluri și concerte pentru a se distra alături de prietenii lor (58%) și pentru a-i asculta live pe artiștii lor preferați (50%). Din punctul lor de vedere, festivalurile au avantajul de a prelungi momentele de distracţie, oferind o gamă variată de artiști, pentru mai multe preferințe muzicale.

Întrebați ce fac în timpul concertelor, peste jumătate dintre respondenți au spus că fredonează cântecul preferat, dansează sau își petrec timpul cu prietenii lor. Cel puțin unul din trei participanți se folosește de gadget-uri pentru a capta momentele artistice: 31% dintre ei fac înregistrări video, 14% dintre ei fac înregistrări audio a melodiilor, iar 9% dintre ei folosesc aplicații de recunoaștere a melodiilor.

Și când distracția este în toi și muzica preferată răsună până târziu în noapte, inevitabil apar neplăceri atunci când se adună foarte mulți oameni într-un singur loc. Astfel, participanții la concerte și festivaluri au declarat că cele mai mari neplăceri sunt cauzate de aglomerarea sau distanța lungă între zonele în care vor să ajungă și scena concertelor. Statul la cozi în zonele de mâncare este neplăcut pentru 55% dintre respondenți, iar alte neplăceri sunt cauzate de lipsa locurilor de odihnă, lipsa locurilor de alimentare pentru smartphone-uri și lipsa semnalului WiFi.

Smartphone-ul, must-have la concerte și festivaluri

Galaxy S6 & S6 edgePeste 50% dintre participanții la festivaluri s-au arătat nemulțumiți și de faptul că nu au putut suprinde în fotografii artiștii de pe scenă, din cauza oamenilor din fața lor sau a faptului că sunt prea departe de scenă. Fotografiile făcute pe timpul nopții nu ies bine pentru mai mult de 25% dintre utilizatorii de dispozitive smart, în timp ce aproape 20% dintre ei rămân fără baterie făcând prea multe poze.

Toate aceste neplăceri pot fi preîntâmpinate cu ajutorul tehnologiei Samsung de ultimă generație. Smartphone-ul Galaxy S6 este partenerul ideal al celor care merg la concerte, de la intrarea pe scenă a artistului până la selfie-ul de final de seară. Funcția Quick Launch oferă acces rapid la camera foto, prin simpla apăsare a butonului Home, iar funcțiile speciale, precum stabilizatorul optic de imagine și modul Wide-Angle îți vor oferi cele mai clare și frumoase imagini. Și nici nu va trebui să lipsești de la concertul preferat pentru că vrei să îți reîncarci telefonul.

Funcția Fast Charge îți oferă până la 4 ore de utilizare după numai 10 minute de încărcare a bateriei, iar activarea modului Ultra Power Saving Mode când mai ai doar 37% din baterie îți permite folosirea smartphone-ului timp de până la 2 zile.

Galaxy S6 edge_Green_EmeraldConectivitatea 4G oferită de Galaxy S6 îți asigură streaming video la viteze și rezoluții superioare, cu un consum redus de energie, și te ajută să partajezi rapid cu prietenii tăi cele mai frumoase instantanee de la concert, prin intermediul rețelelor sociale. Și cum e bine să intri în atmosfera de concert încă din timpul zilei, căștile Level devin accesoriul de care ai nevoie! Căștile se conectează wireless la smartphone, așa că poți asculta melodiile preferate fără să fii deranjat de fire.

Iar dacă preferi să ai tableta cu tine la festival, atunci poți petrece timpii morți de stat la coadă urmărind videoclipuri sau informații pe care nu le știai despre artiști. Ecranul Super AMOLED al tabletei Galaxy Tab S ți le va afișa pe toate în cele mai vii culori și vei putea observa cu ușurință și cele mai fine detalii datorită contrastului 100.000:1 și al funcției Adaptive Display.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *