„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” – e mai mult decât un film comedie, e un elogiu pentru cei anacronici…
Deci… Am fost la evenimentul organizat de CINEMAX Veranda la filmul Diavolul se îmbracă de la Prada 2 și am plâns intrinsec. O să vi se pară o frază fără sens. „De ce dracu ai plânge la o comedie despre lux și fashion?”
Da, #MerylStreep e magistrală, da #AnneHathaway joacă impecabil, da #StanleyTucci e briliant, da #EmilyBlunt e amuzantă și sofisticată și da, scenariștii au scris niste replici ale dracului de bune.
Apropo de asta, #AlineBroshMcKenna și #LaurenWeisberger un big Kudos pentru tot ce ați făcut cu acest film.
Las mai jos câteva mostre geniale de umor și inteligență și vă las să descoperiți singuri în cinema cine a spus aceste fraze.
➡ Replici evergreen din film
1. „Deci ai vrut să faci ceva anost și insipid și ți-a reușit. Se mișcă în cadru de zici că sunt niste capre lihnite de foame în curtea unui centru de drogați pe metadonă din New Jersey”
2. „De ce simțim nevoia să smulgem sufletul din ce contează să-l extragem, să-l eviscerăm și să-l ambalăm în ceva fără sens?”
3. „Vezi tu toate aceste vestigii? Au aparținut odată celui mai mare imperiu din Europa. Poate că în viitor nu vom mai avea nevoie de redactori, de designeri, de fashion și vom folosi AI. Va fi ca atunci când a erupt vulcanul Pompei. Să lăsăm tot trecutul să se acopere de lavă”
4. „Poate că nu ne-am cunoscut la modul perfect, poate că nu ne-am despărțit la modul perfect, dar hai să ne trăim relația așa ca doi oameni imperfecți ce suntem”.
Și am redat doar câteva mostre. Dar să revenim la ideea de la început. De ce am plâns intrinsec? Pentru că mi-am dat seama cât sunt de anacronic și că iubesc al dracului de mult să scriu cu mâinile mele, cu gândurile mele imperfecte.
Am publicat poezii, am scris un roman – Confesiuni: Atracții Interzise, am blogul Presa In Blugi din 2009, și în continuare iubesc să scriu, imperfect ca mine.
Și nu îmi pasă de AI și nu îmi pasă că poate să scrie în 3 secunde toată antologia lui Jules Verne și să povestească toată biblioteca Vaticanului pentru că oricât ar scrie, NU VA AVEA Suflet. Oricâte metafore ar folosi, aliterații, comparații, interjecții, onomatopee, sinonime, paronime, antonime Nu va avea suflet. Pentru că filmul ăsta e mai mult decât despre fashion și lux, despre branduri iconice, e despre legacy, despre relevanță, despre sens.
Pot exista milioane de site-uri cu reviste glossy dar niciun site nu va avea sufletul unei reviste tipărite. Niciodată!
Da, e mișto să asculți cărți format audiobook, e atât de practic, e mișto să ai într-un device de tip ebook reader toată biblioteca de acasă, dar Nu vei găsi în aceste formate digitale sufletul și buchetul paginilor unei cărți tipărite cu copertă și pagini.
Pentru că acest film este un omagiu pentru cei anacronici, de ieri, de azi și poate și de mâine.
Filmul ăsta m-a teleportat în urmă cu aproape 20 de ani când eram redactor coordonator al suplimentului de tineret „Argeșul in blugi” la Pitești în timp ce eram student la Jurnalism și îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat ieri, când am paginat primele pagini ale suplimentului într-o seară de miercuri, alături de omul de la grafică, și am văzut cum se transformă in Quark Express textele mele format Rtf pe care le scriam pe un Pentium II în pagini de ziar.
Și apoi stăteam să văd cum iese ziarul din tipar. Amintiri care nu vor muri niciodată alături de oameni precum Gabriel Lixandru Denis Grigorescu Dorina Bicu #MihaiGolescu #TraianUlmeanu și lista e mult mai lungă.
Pentru că dacă ai avut șansa să lucrezi în viața asta în presa scrisă, nu contează unde, nu contează publicația, acele litere de tipar imprimate pe hârtie de ziar îți rămân tatuate în suflet pentru totdeauna și asta nu poate să șteargă niciun AI.
Îmi aduc și acum aminte primul meu editorial pe pagina suplimentului, primul meu editorial pe pagina ziarului, prima mea anchetă într-o școală, cum dracu poate să dea sens un cod binar la așa ceva?
E o scenă în film de tipul #dropmic când personajul interpretat de Meryl Steep stă aparent fără sens, fără direcție în mijlocul galeriei Vittorio Emanuele din Milano și când vezi acele branduri la stânga și la dreapta ei Prada și Louis Vuitton parcă îți trec prin față sute de ani de istorie.
Pe scurt, e un film care merită văzut indiferent de vârsta pe care o aveți. Fiecare se va bucura de el în felul lui. Iar dacă și vouă o sa vă smulgă o lacrimă, înseamnă că sunteți la fel de anacronici ca și mine.
Filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada 2” e disponibil în cinematografe din 29 aprilie.
Sursa foto: CineForum.ro
