Fără categorie

De ziua bunicului meu, ma gandesc la agricultura din trecut si ACUM!

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

10305617_10202918172368290_4721612092644486124_nBunicul din partea mamei a implinit recent 86 de ani, de primaveri, dar mai ales de veri. Veri cu mere varatice, cu cirese pietroase, cu plimbari dupa ciuperci in spatele gradinilor din Podisor, cu excursii, expeditii, cu corcoduse in supa și visine in compot.

Voi povesti despre cum ara si cum semana, cum pregatea gradina in urma cu 15-20 de ani si cum o pregateste acum…

Marul varatic

Nu stiu cati ani aveam. Dar oricum TIMPUL e suspendat in neant atunci cand ai amintiri cu si despre bunici. O sa apas butonul magic si voi pasi acolo. Puteti veni si voi! Am locuri destule in trenul gandurilor mele…

10402494_10202918056845402_7277080695464371132_nArde destul de aprig Soarele desi nu e trecut de ora 10. Eu stau cocotat ca o cioara in marul varatic din spatele casei bunicilor. Am ajuns acolo asa cum fac de obicei. Cu grija. M-am urcat pe depozitul de lemne, m-am agatat de burlane apoi incet, incet pe copac. Cand am inspiratie urc pana in varf, ajung la balconul verisoarei mele, escaladez balconul si intru la ea in camera sa o fac sa se sperie.

Dar acum stiu ca e la Satic asa ca ma rezum la celalalt motiv al meu pentru care sunt in copac. MERELE !? Nici n-am facut bine ochi ca primul lucru pe care-l fac dimineata dupa ce ma arunc din patul meu de la mansarda este sa ma spal cu apa rece de la cismea si apoi sa-mi iau micul dejun. Fructe din copacii lui Bunicu 🙂

Si incep cu merele varatice. Le culeg asa cu puful lor de papadie, le sterg direct pe piele ca pe caldura asta cine isi mai pune tricou pe el si sort-ul e oricum murdar de la depozitul de lemne…Dar, contrar opiniilor medicale, asa am crescut in copilaria mea cu mere culese direct din copac, mere spalate doar de ploaie si mangaiate de Soare si n-am luat niciun microb. Si cum mancam eu mere acolo de zor apare bunicul.

10402563_10202918051765275_2676426189852810060_n– Tu-ti cucurigu matii da-te jos n-auzi ca le strici. Lasa-le sa se coaca.

-Haide bre ca nu mananc multe!

– Da-te jos acum ca dau cu jordia dupa tine. Stai sa o strig pe jenny. Jennyyyyyy, vino incoa sa vezi ce face Bobi. Sun-o pe Tili si spune-i!

Jenny e numele de alint al bunicii mele si Tili e numele de alint al mamei mele. Dar n-o suna niciodata pe mama. Tipa un pic la mine, mai venea bunica sa ma apere si plecam prin gradina cu buzunarele de la pantaloni pline de mere. Si apoi treceam la felul doi 🙂

Visinele care cresteau deasupra toaletei pentru ca la tara toaleta e in curte. Si chiar daca stiam de unde isi trage visinul energia si toate cele, visinele erau atat de acre si gustoase… Marul varatic cred ca avea 25-30 de ani pe cand eu nu aveam mai mult de 10-12 ani si visinul se apropia si el de 30 lejer.

2_12_6Anii au trecut si daca inainte se chinuia cu o sapa veche de lemn ca sa pliveasca stratele de ceapa, zonele unde cultiva cartofi si dovlecei, de anul asta folosescte o motocultoare adaptabila pe care i-a facut-o cadou tata.

Acum toata munca pare o joaca de copii. Si eu ma distrez cand lucrez cu ea. Nu mai fac batai in palma si nici greu nu mai e de folosit indiferent de cat de dur e solul.  Vorbesc practic de o unealta versatila care te scutește de efortul pe care îl presupune întreținerea unei grădini cultivate. Fiind simplu de manevrat și ușor de întreținut, motocultoarele nu dau dureri de spate și sunt confortabile pentru orice utilizator. Motocultoarele pot fi echipate cu diferite accesorii pentru a fi utile și în alte activități precum aratul, scoaterea cartofilor, descoperirea solului de frunze, aerisirea gazonului sau scarificarea mușchiului, adica exact ce avea nevoie bunicul.

Asta ma face sa fiu melancolic. Nu pot sa uit toamna, peste ani cand am ajuns la bunici si am vazut atat marul varatic cat si visinul facuti bucati…Mi-au explicat ca a trebuit, ca erau batrani. De visin nu mi-a parut asa rau. Oricum mai mult de jumatate dintre ele ajungeau la vecinu si nu era un vecin prea ok, dar marul l-am plans si multe zile am urat-o pe matusa mea pentru ca stiam motivul. Dorea sa-si extinda cotetul de pasari si mult timp nu i-am vorbit.

Cu anii am inteles ca marul a fost taiat pentru ca si eu incet, incet, asa cum din mar cadeau merele si din mine cadeau clipele si nu mai eram copil cu fiecare clipa depusa inainte. Ar fi fost absurd ca la 17-18 ani sa mai vreau sa ma urc in mar. Sau poate nu. Dar nu era foarte inalt. Mai mult de 3-4 metri nu avea si anvergura ramurilor cel mult 5-6 metri. Si el se micsora din ce in ce in raport cu mine si eu cresteam si intr-un fel e bine ca a fost taiat si nu l-am vazut cum moare de dorul meu, uscat, fara sa mai rodeasca. A murit cand a trebuit.

Dar mai aveam o consolare. Ciresul. Era un cires pietros, inalt de 15-20 de metri, in varsta de 50 de ani pe putin si cu cirese mari, mari, mari coapte, zemoase. In cele mai rosii si mai coapte de culoarea rubinului topit se mai ascundeau si viermi dar cine se gandea la asta. Ma luptam pentru ele cu mierlele, niste pasari negre cu ciocul portocaliu care le cautau de viermi si le lasau sa se strice in copaci. Si atunci bunicul mi-a dat arma lui secreta. Prastia!

-Bobica sa pui in ea pietre nici prea mari ca sa nu cumva sa se rupa si sa tragi la distante scurte dar nici mici sa fie prea usoare si sa le poarte vantul.

Si asa am invatat sa trag cu prastia dupa mierle. Nu le loveam. Oricum, si daca doream n-as fi nimerit. Dar le speriam si ma lasau pe mine sa ma urc in cires. Si cand eram trist si apasat de ganduri urcam in cires pana-n varf, eu si surioarele mele si admiram Dambovita sau culegeam cirese. 

ghDar, intr-o alta toamna, si ciresul a fost taiat. Tot din cauza unei matusi care a vrut sa-si construiasca casa. Si la fel am urat-o si am detestat-o dar, cu timpul am inteles. Din nou. Ma apropiam de varsta adolescentei cand baietii devin barbati si nu mai se urca in copaci dupa cirese si cauta ciresele pe buzelele fetelor. Si ciresul a murit in plina  glorie cu frunze si cirese pe ramuri.

Astazi locul lui se afla o zona de cativa metri patrati unde creste iarba, iarba pe care bunicul nu o mai coseste manual ci o marunteste cu o motocositoare iar iarba o da la iepuri.

Si cand nu mancam cirese, si visine, si mere mergeam cu bunicul si cu surioarele mele la cules de ciuperci pe langa Podisor si bunicul ne povestea istoria Rucarului mai ceva ca wikipedia. Bunicul a lucrat ca si contabil la Cooperativa si stia pe toata lumea. Pe Ghita a lui Leana a lui Idoras, Pe Puica a lui Gicuta a lui Nestoruc, Pe Ilie din Deal din Valea lui Ivan, pe Gogu a lui Pantea de pe Lunca, bunicul ii stia pe toti…

Si astazi, la 86 de ani tot Bobica imi spune. Si, chiar daca am 31 de ani, tot nepotelul lui sunt si tot aceleasi sfaturi mi le da. Dar asta e farmecul bunicilor. Cu ei, TIMPUL se opreste in loc…

0 gânduri despre „De ziua bunicului meu, ma gandesc la agricultura din trecut si ACUM!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *