De la "Micul Paris" balcanic la mica Veneţie de baltă

“Din ciclul acest text e un pamflet – Ei vorbesc şi nu gândesc, iar eu scriu şi povestesc”

Iubesc ploaia. Poate pentru că sunt boem sau nu, da acu kiar pe bune, eu iubesc ploaia. Ploaia e un pic romantică toamna, un pic parfumată primăvara şi un pic caldă vara. Numai că soarta m-a trântit în buricul României, iar ploaia a devenit un calvar cotidian. Recunosc că atunci când scriu aceste rânduri, nu ştiu ce să aleg dintre câinii prăfuiţi şi câinii udaţi până la piele, dintre miasmele uscate de „no fuking water on my brown body” şi „aroma de rom udată de ploaie„, dar dacă stau să mă gândesc mai bine, a doua variantă o contopeşte şi pe prima, numai că aici mai apar şi lagunele Veneţiei şi ca ciupercile după ploaie, mai apare o specie bipedă pe patru roţi la orizont şi anume mitokanis manelaris urbanis, care trec ca BOIIIII ( scriu cu atâţi de mulţi „i” ca să pun punctul pe „i”) prin bălţi de BOI ce sunt, doar ca să îţi facă în ciudă ca ei nu au ce ai tu, adică creier.

În concluzie, prefer „Micul Paris”, ala prăfuit, balcanic da însorit, faţă de mica Veneţie de baltă…

Voi ce nume vreţi să-i daţi Capitalei?

PS: Pe bune, chiar detest ploaia mai ales că azi am avut neşansa să mă întâlnesc chiar în zona unde stau cu doi gibonis bemwedicus cretinus.

By: Bogdan DĂRĂDAN