Rezumat:
– Bună ziua, vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a-mi acorda acest interviu. Doresc să vă felicit pentru cei 36 de ani de rock autentic pe care i-aţi oferit generaţiilor întregi care v-au ascultat începând cu debutul dumneavoastră ca solist vocal al trupei Harap Alb în 1979. Cum v-au schimbat aceşti ani viaţa?
Nu pot spune că anii de rock mi-au schimbat viaţa, aceştia fiind însăşi viaţa mea.
– Când aţi luat hotărârea de a vă apuca de cântat şi cum a evoluat această hotărâre?
În 1979, la îndemnul unui coleg de liceu, care mă auzise şi pe mine cântând, şi îi cunoştea şi pe cei de la Harap Alb. Acesta a fost doar începutul, restul cred că îl cunoaşteţi.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră muzica rock?
Muzica rock are prea multe faţete pentru a fi definită în totalitate, dar este o parte însemnată din viaţa mea.
– Care sunt avantajele şi obstacolele pe care le-aţi întâlnit până în acest moment?
De ambele părţi sunt numeroase aspecte, e destul de dificil să pun degetul doar pe câteva anume. Probabil că cel mai vizibil aspect al carierei mele este notorietatea câştigată în timp, dar care nu întotdeauna poate fi caracterizată ca un avantaj.
– Cum este astăzi percepută muzica rock în România? Totodată, cum era perceput rockul în anii ‘80?
Rock-ul în România nu mai este primit cu acelaşi entuziasm şi bucurie pe care le regăseam în anii ’80 în publicul care ne urmarea avid la fiecare apariţie. Probabil din clipa în care a încetat să mai fie “fructul oprit”, şi interesul a scăzut.
– Care sunt planurile dumneavoastră de viitor? Ce doriţi să faceţi în următoarea perioadă?
Îmi doresc să cânt cât mai mult, în cât mai multe locuri; calendarul de evenimente arată bine şi se completează permanent, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Toate proiectele în care sunt implicat şi toate concertele mele sunt anunţate cu regularitate şi din timp pe Facebook, la Cristi Minculescu – Pagina Oficială
– Care au fost persoanele care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea dumneavoastră personală și profesională?
Adrian Păunescu mi-a fost un al doilea tată, iar fiecare formulă muzicală în care am activat la un moment dat şi-a pus amprenta în toate aspectele vieţii mele.
– Ce alte pasiuni vă caracterizează?
Am fost întotdeauna pasionat de istorie şi fotbal, domenii pe care şi acum le urmăresc cu interes.
– Dacă ar fi să alegeţi un cântec, un cuvânt sau o carte care să vă caracterizeze, ce aţi alege?
Stairway To Heaven- Led Zeppelin
– Vă mulţumesc frumos pentru timpul oferit. Vă doresc să aveţi parte în continuare de nenumărate concerte prin intermediul cărora să menţineţi viu rockul românesc! Vă mulţumesc frumos!
Şi eu vă mulţumesc că-mi sunteţi alături!
Realizat de Adrian-Vladimir COSTEA