Rezumat:
Comedii și drame de poveste – spectacole de neratat în februarie, cu ProTicket
ProTicket vă invită să descoperiți o serie de spectacole excepționale în luna februarie, de la povești legendare pline de pasiune, la comedii care aduc zâmbete și introspecție. Premieră absolută pe scenele din Brașov și București cu Nebun după tine și Dragi părinți, alături de alte producții remarcabile care vă vor purta prin hohote de râs, momente de emoție și reflecție profundă.
Nebun după tine – PREMIERĂ
- 10 februarie, ora 19:00, Brașov – Teatrul „Sică Alexandrescu”
- 11 februarie, ora 19:00, Focșani – Teatrul Municipal
Un spectacol despre o mare pasiune a unui geniu pentru o privighetoare care nu a suportat să trăiască într-o colivie de aur. Povestea unei căsnicii străbatută de pasiune, gelozii, fericire, certuri și trădare. Istoria adevărată a celebrului cuplu legendar francez Sacha Guitry și Yvonne Printemps, care au dominat Parisul și întreaga lume în perioada anilor ‘20. O comedie dulce-amăruie despre viața trăită ca pe scenă. Distribuția: Maia Morgenstern, Armand Calotă, Isadora Băltățean/Oana-Maria Dragne.
Dragi părinți – PREMIERĂ
- 10 februarie, ora 17:00 și 20:00, București – TNB – Sala „Ion Caramitru”
- 11 februarie, ora 19:00, Pitești – Casa de Cultură a Sindicatelor
O comedie despre familie, iubire, bani, despre locul fiecărui frate între ceilalți frați, despre natura schimbătoare a sentimentelor și despre lucrurile pe care părinții le datorează copiilor lor. Distribuție: Carmen Tănase, Marius Manole, Medeea Marinescu, Marius Bodochi, Șerban Pavlu.
Pe de altă parte
- 12 februarie, ora 19:00, Câmpina – Casa de Cultură „Geo Bogza”
- 15 februarie, ora 19:00, Brăila – Palatul Tineretului
O comedie tristă cu Marius Manole, Carmen Tănase și Maria Obretin. Sau o dramă veselă tot cu cei trei. Pe de altă parte este cea mai recentă piesă scrisă de Lia Bugnar și reușește să te poarte de la hohot de râs la emoție de la o secundă la alta. O poveste despre efectul pe care-l pot avea cuvintele asupra vieții cuiva.
Bătrâna și hoțul
- 13 februarie, ora 20:00, București – Sala Dalles
Noapte. Un hoț tânăr, naiv și romantic intră într-un „muzeu” să fure o capodoperă. Custodele acestuia este o doamnă bătrână cu o energie atomică. Urmează o luptă îndârjită, iar până în ultima secundă nu știm cine „câștigă”. Distribuție: Marius Manole – hoțul, Rodica Mandache – bătrâna, Alin Aronovici – polițistul.
All inclusive
- 14 februarie, ora 19:00, Buzău – Sala Consiliului Județean
Situația din piesă e așa: o tânără studentă la teatru trăiește o – cum altfel? – frumoasă poveste de dragoste cu profesorul ei, ocazie cu care se trezește cu două liniuțe la testul de sarcină. În tot acest timp, părinții fetei traversează o criză conjugală. Tatăl e încurcat cu o terță, care… în fine, e complicat, dar amuzant.
Biletele pentru toate spectacolele sunt disponibile pe ProTicket.