Divertisment, Tineri

 Cineplexx: Zeci de vedete la evenimentul Ladies Night pentru filmul „După ce am găsit fericirea”

Spread the love

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After – “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

Printre vedetele care s-au bucurat să îi revadă pe Tessa și Hardin s-au numărat: Cleopatra Stratan si Eduard Sanda, Radu și Ana Sîrbu, Mira, Bella Santiago, Andreea Stravoiu, Marina Niţoiu, Roxana Ghiorghian, Maya Pop, Ioana Picoş, Alessiah și Paulina. Lansarea filmului la Cineplexx Băneasa a fost anunțată și pe rețelele sociale prin participarea câtorva dintre cele mai populare figuri din online precum: Ioana Vişănescu, Vlad Vaida, Cesima Cristina, Maya Pop, Bianca Pârvu, Liana Alexandra și Valentin Popescu.

În cadrul evenimentului tip Ladies Night de la Cineplexx Băneasa, toti cei care au achiziționat bilete la ultimul film din saga After au avut șansa de a câștiga cartea filmului sau seturi cu produse cosmetice diversificate. Evenimentul a fost urmat de o supriză cât marele ecran de la însuși Hardin (actorul Hero Fiennes Tiffin), care a înregistrat și transmis un mesaj special dedicat publicului de la Cineplexx Romania.

Un film distribuit de RoImage 2000, “După ce am găsit fericirea” continuă de unde s-a oprit. Tessa și Hardin au sfidat toate obstacolele, dar oare va fi dat peste cap sfârșitul lor de basm? Este clar că cei doi se iubesc, dar asta nu a fost niciodată o problemă pentru ei. Totuși, pentru Hessa nu a fost niciodată totul roz, dar fiecare nouă provocare cu care s-au confruntat a făcut ca legătura lor să fie din ce în ce mai puternică. Dar când o revelație despre trecut zguduie fațada impenetrabilă a lui Hardin – și apoi Tessa suferă o tragedie – vor reusi oare sa lupte pentru iubirea lor sau vor fi sfâșiați de durere?

Programul filmului „ După ce am găsit fericirea” pentru întreaga săptămână la Cineplexx și First Class Cinema poate fi consultat oricând online pe site-ul www.cineplexx.ro sau pe aplicația gratuită de mobil. Biletele pot fi achiziționate direct din cinema sau online pe www.cinemagia.ro.

➡ Ce alte filme mai puteti vedea in Cineplexx

INVITAȚIE ÎN IAD ( N15 )

 PREMIERĂ: 26 August

VERSIUNI DISPONIBILE: 2D subtitrat în limba română

GEN: Thriller, Horror

DISTRIBUȚIE: Thomas Doherty, Nathalie Emmanuel, Stephanie Corneliussen, Alana Boden, Courtney Taylor

SINOPSIS:

Evie este sedusă de un bărbat misterios, de care se îndrăgostește până peste cap. Curând, însă, tânăra realizează că se află în centrul unei conspirații gotice.

PROGRAM:

2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3o2CEez

 LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3wh4d8z

MAIGRET ( AP12 )

PREMIERĂ: 26 August

VERSIUNI DISPONIBILE: 2D subtitrat în limba română

GEN: Drama, Crima

DISTRIBUȚIE: Gérard Depardieu, Jade Labeste, Mélanie Bernier

SINOPSIS:

O tânără îmbrăcată într-o elegantă rochie de seară este găsită fără suflare într-o piaţă din Paris. Comisarul Maigret va încerca să descopere criminalul şi să înţeleagă circumstanţele în care a murit victima.

PROGRAM:

2D SUBTITRAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3dVPGbO

 LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3PFJL84

ELFII COFETARI ( AG )

PREMIERĂ: 26 August

VERSIUNI DISPONIBILE: 2D dublat în limba română

GEN: Animatie

DISTRIBUȚIE: Jella Haase, Louis Hofmann, Leon Seidel

SINOPSIS:

Legendarii „elfkins” din Köln, Germania, erau gnomi care îi ajutau noaptea pe meșteșugari la muncile lor. Cu 200 de ani în urmă, însă, ei au fost izgoniți de soția malefică a unui croitor. Aceasta este povestea întoarcerii lor.

PROGRAM:

2D DUBLAT ÎN LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3AIJVY0

LINK TRAILER LIMBA ROMÂNĂ: https://bit.ly/3T51rNn

➡ PROMOȚIE FAMILY PACK

Timpul petrecut cu familia este de neprețuit, iar când vrei să organizezi o activitate la fel de plăcută pentru cei mici cât și pentru părinți, nu e nimic mai potrivit decât o ieșire la cinema. De aceea, ne-am gândit să adaugăm plus valoare experienței de familie la cinema și punem la dispoziție mai multe pachete promoționale cu prețuri speciale pentru familii la animațiile din program.

Bucură-te de film și de prețurile speciale cu oricare Family Pack potrivit pentru tine și ai tăi.

Pachetele Family Pack 2-3-4 persoane sunt disponibile doar la casele de bilete, sunt valabile pentru filmele de animație (2D și 3D) și implică prezența a cel puțin un copil. Promoția nu se aplică la avanpremiere.

➡ despre Cineplexx

Cineplexx este unul dintre cei mai importanți operatori de cinematografe din Europa Centrală și de Est, cu o experiență de peste 50 de ani în industrie și al doilea cel mai important lanț de cinematografe pe piața românească. Compania deține în prezent peste 60 de cinematografe în 12 țări: Austria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Albania, Macedonia de Nord, Grecia și Italia. În România deține deja cinci locații tip multiplex – Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș – cu angajamentul asumat de extindere a portofoliului cu alte noi locații în viitorul foarte aproiat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.