Care e povestea din spatele unui film SF cu accente emotionante, actiune si ceva de invatat din asta ? Sa o luam cu inceputul…
O lume plină de roboți omniprezenți, care luptă alături de Poliție împotriva răufăcătorilor. Așa îl cunoaștem pe Cercetașul 22, care e doborât pe teren și e propus pentru zdrobire.
Deon este creatorul acestor androizi, denumiți „cercetași”. El se află în competiție cu cel care a creat „Elanul”, prototipul apărut înaintea „Cercetașului”, dar care nu a fost acceptat pe piață din cauza dimensiunii sale și a modului greoi în care trebuie manevrat.
Deon nu se mulțumește doar cu succesul creării acestor roboți; el găsește o formulă prin care să le dea inteligență umană. Și-o testează pe Cercetașul 22. Imediat însă e răpit de o bandă de hoți.
Hoții îl păstrează pe C22 în speranța că îi va ajuta să dea „marea spargere”. El însă e ca un copil mic: învață să meargă, să vorbească, să simtă, să fie aidoma unei ființe umane. Hoții văd că nu-l pot folosi și-l abandonează pe un câmp. De aici e răpit de creatorul Elanului, care fură cheia de protecție și oprește toți androizii din oraș.
Se provoacă o adevărată isterie, toată lumea iese la furat, iar poliția nu face față fără roboți. Așa reușesc hoții să dea lovitura vieții lor. Chappie însă are bateria pe terminate. Va reuși să-și mute conștiința într-un nou corp și să se salveze de furia Elanului? Raspuns doar la CINEMA
CHAPPIE in CINEMA din 6 martie
Scris de Ioana Bibita