Cadouri cu STIL !? Sa lasam timpul sa decida cu tot cu minutar!

În copilăria mea făceam spectacole când eram la bunici la Rucăr. Îmi aduc aminte când am stins lumina în camera surorilor mele şi ţineam de uşă, iar ele în loc să ţipe s-au să se sperie au început să cânte ,Ce bine e, cu lumina stinsă, ce rău este, când este aprinsă, ce bine e, când sunt singurea, ce rău este, când e cineva,, si de aici     le-a rămas numele de lumina stinsă.

Altădată ne jucam cu cuburi de lemn şi ne-am certat iar Georgiana a luat punga cu cuburi şi mi-a trântit-o în cap iar eu am muşcat-o de spate şi de deget! Sau jucam ,,Hide and seek,, varianta romaneasca in apartamentul cu patru camere din Câmpulung Muscel, şi pentru că Alexandra era o dulceaţă de surioară când era mică, Ododododooo 🙂

Ideea e că Alexandra a adormit în timpul jocului în cavitatea din cadrul mobilei din camera părinţilor mei. Mititica se ţinea mereu după mine şi la bunici a alunecat pe scări şi s-a lovit la ochi dar a avut noroc. În copilăria mea din clasa primară am descoperit farmecul jocului „elasticul”. Jucam până la epuizare alături de surioarele mele şi vecina noastră Mirela iar la Rucăr ne jucam cu verişoarele şi vecina Andreea. Cel mai mult ma distram iarna la bunici si  venea ziua mea si toata lumea se foia si nu stia cum sa ma mai resfete, ce model de ceas barbatesc sa-mi mai cumpere. Trebuia sa fie ceva si rezistent dar sa aiba si design interesant pentru ca am avut impresii de mic despre mine 🙂

Tin sa precizez ca in acele timpuri era greu sa-mi gasesti un ceas pe plac mai ales ca nu erau nici multe posibilitati de cumparare. Azi, de cand e site-ul elefant.ro, ai o oferta la fel de mare precum un elefant adult din savana.

Dar intr-un fel i-am inteles de ce au incercat mereu sa-mi faca pe plac. Ţin să precizez că până să ajung la generală mi-am dorit mereu un frăţior sau un verişor pentru că am avut numai verişoare şi am fost înconjurat numai de fete. Fraţii tatălui meu au avut şi au numai fete, cu excepţia lui Florin, iar fraţii mamei mele, până la unchiul Dănuţ au fete.

În copilăria mea, alături de surioare şi verişoare ne scăldam în Dâmboviţa, plecam în expediţii pe muntele Căpitanu, pe vârful Crucii, pe dealurile din faţa casei bunicilor, prin Podişor, pe după grădini.

De-a lungul timpului ne-am configurat chiar trasee de noi ştiute care duc către Cetatea de Bazalt. Doamne cât îmi e de dor de copilărie! Dacă m-aş lăsa lipit acum cu tastele de calculator aş scrie random miliarde de momente din copilăria mea. De la prima aventură în curtea vecinilor la cules ,,ilicit,, de cireşe, vişine, mere, prune. Chiar dacă şi eu aveam în curte la bunica cireşi, vişini, meri, zarzăni, dar când le ei de la altul parcă sunt mai gustoase. Plecam noaptea târziu cu o gaşcă nebună după mine şi mergeam pe prundul gârlii la cules de prune pietroase. Adrenalinăăăă! Îmi aduc aminte că odată mi-am configurat o barcă din saci de PET-uri şi cadru de lemn de fag şi am făcut rafting când îi dădea drumul la barajul de pe Râuşor ca să uzineze apa.

Dar am avut şi momente liniştite când urcam în podul casei, în camera de studiu, cameră unde am terminat colecţia de cărţi a lui Jules Verne, Karl May, James Clavell, Jokai Mor, Alex Halley, Marin Preda, Mircea Eliade, Mihail Sadoveanu. Aici jucam whist, bacara, şah, rummy, table. Mă jucam cu pisicile bunicilor, miroseam flori de liliac sau culegeam de la geam strugurii pe care viţa de vie,veche de 50 de ani îi aducea pe pervaz. Mă urcam în mărul văratic vechi de 20 de ani, măr pe care una dintre mătuşe l-a tăiat ca să facă loc la coteţul ei stupid de păsări, mă urcam în cireşul pietros vechi de 40 de ani pe care o altă mătuşă l-a tăiat ca să îşi facă casă, mă urcam în vişinul vechi de 30 de ani pe care l-au tăiat bunicii ca să facă loc de fosă septică, dar amintirile rămân. Si azi tot ce ramane sunt urmele lasate de minutar pe cadranul ceasului.