Rezumat:
Ediția din acest an a Festivalului de Creație și Interpretare „Gr.V.Birlic” a început cu două lansări-eveniment pentru orașul Fălticeni, dar și pentru spațiul cultural românesc. Sub atenta îngrijire a editurii EIKON, a fost publicată cartea Birlic de Gaby Michailescu. Volumul este cu atât mai prețios cu cât acest festival propune reamintirea și prețuirea marelui actor plecat din Fălticeni și care a cucerit inima teatrului.
Gaby Michailescu a fost chiar impresarul actorului Gr.V.Birlic și a povestit în carte despre viața de după cortină a actorului. Povestirile sunt însoțite de fotografii și portrete inedite din cariera lui Birlic. Trebuie precizat faptul că volumul a apărut și datorită muncii lui Valentin Ajder (directorul editurii EIKON), care a stat cu Gaby Michailescu și l-a asistat la scrierea propriu-zisă a amintirilor despre Birlic.
Omagiul pentru Birlic este întregit în acest an și de expoziția de la Centrul Cultural „Gr.V.Birlic”, care propune mai multe ipostaze ale actorului, sub semnătura lui Radu Bercea.
Memoria „grea” a gulagului românesc în atenția Fălticeniului
De asemenea, a fost lansată și expoziția maestrului Radu Bercea, care face apel la memoria gulagului românesc și transmite, cu durere, ororile și nedreptățile din lagărele de muncă forțată. Pentru tineri, este o invitație la a vedea gulagul în imagini realizate de către Radu Bercea, cel care a fost întemnițat la 19 ani. Expoziția poate fi văzută până la sfârșitul festivalului, apoi își va continua traseul în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), la Casa Dosoftei din Iași, a precizat prodecanul Univ. „Al I.Cuza” Iași, prof.univ.dr. Nicu Gavriluță. Expoziția este și un avertisment pentru tânăra generație referitor la actele inumane pe care le poate produce totalitarismul și fanatismul.
Festivalul de la Fălticeni propune zile și seri pline de teatru, folk și reclame culturale
Fălticeniul se transformă, timp de o săptămână, în centrul cultural al Bucovinei. Prezentatorul festivalului, jurnalistul Andrei Giurgia, a precizat că acest eveniment se înscrie perfect printre acele produse culturale importante și că Fălticeniul merita demult un asemenea fenomen, mai ales că de aici au plecat mari personalități ale culturii române.
Programul festivalului poate fi consultat aici (pagina evenimentului pe Facebook) sau poate fi găsit într-un supliment special în cadrul revistei de timp liber Zile și Nopți Suceava. De asemenea, VIVA FM actualizează programul, precum și noutățile, interviurile din cadrul evenimentului într-o secțiune specială dedicată FITT.
Inceputul parcă l-a spus pentru mine…