Rezumat:
Știu. Nu e un clip video calitativ, dar știu ca o imagine poate transmite într-un cadru tot atâta informație precum o mie de cuvinte, iar un frame video poate conține tot atâta informație precum o mie de imagini. Așa eram eu în urmă cu 20 de ani.
Așa făceam curățenie pe atunci. Doamne ce vremuri. Dacă aș putea să mă întorc în timp și să-mi dau o palmă m-aș întoarce ca să aduc magazinul MarketOnline.ro mai repede. O să vă explic de ce în rândurile care urmează…
Sursa: canal facebook Luminița Balaban
➡ Nu știu FIZICA cuantică a lui Einstein, dar am trăit-o aplicat când făceam curățenie
Să ne întoarcem puțin în timp ca să înțelegeți. Prin anii 90, mai exact în perioada 93 – 97, perioadă în care eu am avut 10 ani respectiv 14 ani, curățenia la mine acasă se făcea MANUAL.
Chiar dacă aspiratorul ELECTROLUX a apărut de prin 1921, adica Modelul V, un aspirator proiectat să stea pe podea, în poziție orizontală, așezat pe două picioare metalice, acest model devenind punctul de pornire pentru toate generațiile viitoare de aspiratoare, în casa noastră primul aspirator l-am văzut pe la 18 ani din motive economice sau din obișnuință. Ideea e că la Câmpulung Muscel, locul în care m-am născut în 1983, am un apartament de 4 CAMERE. Da, 4 camere, plus două holuri imense și o bucătărie.
Și pentru că în vremea mea erau la modă covoarele persane, covoare grele, nu glumă, și pentru că în TOATE camerele aveam covoare persane, încercați să vă imaginați ce însemna curățenia de primăvară în circa 90-100 metri pătrați.
Nu am poze cu mine din acea perioadă pentru că atunci nu existau telefoane mobile, sau dacă existau nu aveau cameră, sau dacă aveau cameră eu NU aveam unul la acea vârstă dar în linii mari arătam ca în pozele de mai jos, fotografii găsite pe câteva site-uri din Republica Moldova.
Știți teoria Relativității explicată pentru copii? Cum că dacă stai o oră cu iubita sau iubitul o să-ți pară o secundă, iar dacă stai cu mâna pe plita încinsă o secundă o să-ți pară o oră?
Încercați să vă imaginați cum e să cobori de la etajul IV, fără LIFT, CU 7 COVOARE persane (unul din camera mea, unul din camera surorilor mele, unul din camera părinților, unul din sufragerie, două de pe hol, cel mic și cel mare, și unul din bucătărie ???) în spatele blocului? Evident că nu coboram cu toate odată, cel mult două dar totuși.
Ca și idee, nu știu cum se făcea că de fiecare dată când făceam MAREA CURĂȚENIE, proces care avea loc de două ori pe an, înainte de Paște PRIMĂVARA și înainte să înceapă școala prin Septembrie, tata era mereu la lucru, ori la servici ori cu proiecte. Participa la strângerea covoarelor, la mutat mobila, mi le lăsa sul și eu CU RESTUL.
Îmi aduc și azi aminte cum acele ore îmi păreau ani, cum acele covoare blestemate, ca-n miturile lui SISIF, oricât de mult le-aș fi bătut aveau din ce în ce mai mult praf de parcă le scoateam afară să le întind nu ca să le curăț ci ca să le umplu de praf.
Cum mă îmbrăcam ca ultimul boschetar să nu mă recunoască nimeni și cum stăteam apoi în baie cu orele ca să uit praful și mizeria și ciupercile și acarienii și microorganismele care musteau în acel praf dens de parcă eram în Sahara. Și să nu mă înțelegeți greșit, făceam curățenie cel puțin o dată pe săptămână dar la nici 500 de metri de locuința noastră era combinatul GRULEN de fibre sintetice carea făcea fum și praf.
Am trăit coșmarul copilăriei mele și de fiecare dată când auzeam de curățenie nu știam cum să mă eschivez. La un moment dat mama a găsit niște promotii aspiratoare dar în loc să investească cu cap a luat un Electrolux ieftin cu sac din hârtie cum era în acea vreme.
Dincolo de faptul ca la un aspirator puterea efectivă se împarte la trei cel puțin, mai exact dacă el consumă 2000 W va avea o putere efectivă de 800, aspiratorul avea o capacitate mică, gen un litru și ceva și mai mult făcea praf decât curățenie și tot n-am scăpat de covoare bătute. Aspiratorul de atunci arăta așa… (ceva în genul, oricum, asta am găsit pe youtube și am facut o captură mai aproape de adevăr)
➡ Și dacă azi MarketOnline ar fi împlinit nu 10 ani ci 20 de ani
Dar dacă Market Online ar fi existat pe atunci și dacă exista și Rohnson Aquatech R144, tulai doamne ce copilărie fericită aș fi avut. Și pentru că sunt la un concurs de creativitate, am încercat să-mi imaginez cum ar fi fost curățenia de primăvară cu Rohnson Aquatech.
În primul rând NU aș mai fi bătut covoarele NICIODATĂ, NICIODATĂ dintr-un motiv foarte simplu. ROHNSON nu numai că curăță pe bune și nu face praf dar și igenizează pentru că apa e cel mai bun solvent și dezinfectant.
Aspiratorul Rohnson AquaTech R144 înglobează o tehnologie inovatoare de filtrare prin apă, iar apa este cel mai sănătos filtru pentru că dizolvă toate impuritățile și, la terminarea curățeniei nu mai există riscul să te umpli de praf. Arunci recipientul în toaletă și gata.
Mai mult decât atât, îmi aduc aminte de vechiul aspirator pe care NU aveam voie să-l duc în baie sau să-l apropii de mizerii ude și trebuia să folosesc mopul. Cu AQUATECH poți să cureți liniștit și petele de ketchup, maioneză, noroi umed, zăpadă, pete de vin, bere, suc, excremente de câine sau pisică, pentru că toate ajung în APĂ, nu ajung la motor și poți să cureți liniștit.
Și asta nu e tot. Aspiratorul meu vechi avea un filtru infect de burete, filtru ieftin care se umplea de praf mai rău decât covoarele mele. În schimb, filtrul HEPA (tehnologie brevată în ultimii ani pentru aspiratoare) s-a dovedit în testele de laborator că reține 99,99% dintre particulele mai mari de 0.3 microni, asta înseamnă particule de 3 ori mai mici decât diametrul firului de păr.
Ce mai știe să facă Rohnson?
Are funcția de suflare, filtru HEPA lavabil, capacitate 15 LITRI, suficient cât să faci curățenie dintr-o bucată în tot apartamentul, vine cu 5 perii de curățare și alte accesorii (perie pentru aspirare umedă, perie pentru aspirare uscată, perie în formă de T, perie rotundă, dispozitiv colțuri), mâner ergonomic pentru transport, spațiu practic de depozitare cablu, model vertical.
Pe scurt, ROHNSON, de ce n-ai existat și-n copilăria mea???
Și, pe final, dacă eu Rohnson aveam sigur Pendulum – WATERCOLOUR eu ascultam în timp ce covoarele le curățam și le spălam cu AquaTECH…
ARTICOL SCRIS pentru Spring SuperBlog 2016
1 gând despre „Atunci cand faci curatenie TIMPUL parca se dilata, uita de asta si comprima-l cu Rohnson”