E vara, dar e doar o intamplare,
la cum ard in mine celulele sub straturi epiteliale,
conteaza mai putin…
Si de-ar fi fost iarna si frig,
si gerul mi-ar fi zgariat intens obrajii,
in mine caldura arde intrinsec,
si gandul la buzele tale imi creste temperatura, pulsul, circulatia…
N-am programat nici macar clipa,
primei priviri, primei idei,
dar incet, incet ma umplu de amintiri,
de emotii si un pic de sentiment intens…
Nu stiu cum am ajuns sa ard in mine,
sa ma topesc printre linii de minutar si secundar,
sa-mi numar orele in vise si respiratiile intre saruturi,
putea sa fie si toamna,
si toti copacii sa fie dezbracati,
frunzele sa-mi cada sub talpi si eu sa ascult
fosnetul lor uscat,
pentru ca eu cresc in mine verde
si samanta care s-a sadit e ca o boaba mica de mustar
dar creste neconditionat si necontenit.
Ar fi putut sa fie frig si primavara,
putin rece si ploaie cat de cat,
dar eu pe tine am inceput sa te… atat 🙂
atat cat e nevoie si inca un pic mai mult…
