Rezumat:
„Dragă Tăticule,
Îți mulțumesc pentru sfaturile oferite cu privire la frumusețe. Chiar mi-am adus aminte cu plăcere de copilărie. Dar hai mai bine să-ți povestesc ce am făcut ieri, imediat cum am aterizat în Londra. De asta nu ți-am mai scris și sunt oarecum în întârziere cu răspunsul de la ultima scrisoare. Cum spuneam, am ajuns la Londra și, în timp ce mergeam așa, pur și simplu pe străzi, fără un scop precis, am ajuns în fața unei clădiri de cărămidă veche, în stil victorian de unde se auzeau tot felul de gemete și onomatopee – Aaaaaa, Crantz, Buuuum, Tztztztzt, xxxxxx, te prinzi tu. Pe clădire era un banner mare din bumbac pe care scria Tshirts. T era o litera mare galbena, restul literelor erau albe si fara personalitate. Mesajul – HAINE cu Personalitate. Curioasă din fire, că doar am un tată blogger jurnalist am sărit gardul, oricum nu păzea nimeni și am intrat! Am rămas afiș…
Înăuntru, în mai multe spații precum cabinele de votare, se introduceau de sus, cu ajutorul unor brațe robotice, tricouri simple în diferite culori sau non-culori. Aceste cabine de votare erau conectate prin niște tubulaturi speciale la niște acvarii uriașe de sticlă fără apă în care erau mai mulți bărbați și femei nud. Undeva în dreapta lor era o bandă transportoare ca cele din fabricile automatizate și sub ea scria – NU ATINGEȚI! TRICOURI PERSONALIZATE FIERBINȚI! SE LIVREAZA GRATUIT!
Practic, tricourile se scurgeau pe jos de proaspete ce erau!
Dar NU asta e partea cea mai interesantă. Nici pe departe. Știi că-ți povesteam la început de acel acvariu uriaș cu bărbați și femei nud. Înăuntru erau stroboscoape, lumini, LED-uri și undeva pe un perete mai multe echipamente laser afișau mesajul – SESIUNE IMPRIMARE TRICOURI pentru PARTY!
M-am apropiat curioasă de acvariu și… ce să vezi! Am văzut că de fiecare bărbat sau femeie din acvariu erau atașate trei fire, ca niște electrozi, ca atunci când faci o electrocardiogramă, iar fiecare fir era conectat la inimă, cap și coșul pieptului. (Probabil acolo e sufletul !?! )
Inițial am crezut că-i o glumă sinistră, că am nimerit pe un platou de filmare și așteptam să-mi sară în față în orice moment un sunetist, un cameraman, un regizor de platou sau un asistent figurație dar NU.
În schimb, când m-am uitat și mai atentă la nudiști, toți aveau în ureche căști minuscule la care ascultau, cred eu, muzică wireless. Nu știu de unde venea muzica, cine îi dădea play dar părea oarecum toată scena ca ruptă dintr-un pub de hipsteri unde se desfășoară un silent party. Nu știi ce e? Eu am fost tati în SUA și m-am simțit sooper. E un loc unde se strâng în jur de 40-50 de persoane, fiecare primește câte o pereche de căști wiFI și există 5 DJ fiecare cu playlist-ul lui. Toți din cameră stau cu căștile pe urechi și fiecare își ascultă muzica. Mie mi s-a părut demențial conceptul.
Dar să revenim la poveste. Cum spuneam, am ajuns să-i privesc și mai atentă când, imposibilul s-a întâmplat. La un moment dat unui nudist i-a scăpat casca din ureche pentru că dansa prea energic, asculta Subcarpați că am auzit și eu de afară atât de tare avea muzica. Tipul era bărbos ca tine. Necunoscutul a zâmbit viclean în timp ce mă privea pentru că m-a văzut, ceilalți erau cu ochii închiși și în transă iar în acel moment, brusc, s-a auzit ca un geamăt de plăcere iar toate cele trei fire au prins scântei de parcă erau lovite de mini – fulgere.
Lumina s-a intensificat și toate cele trei mini fulgere s-au unit într-unul singur ca și când ar fi o bobină Tesla și au trecut prin acel braț robotic și înainte ca brațul să coboare în acele cabine, totul s-a umplut de scântei de parcă asistam la o scenă de pe șantier între sudori și a apărut tricoul pe care-l vezi. Am crezut că visez! Un tricou de bumbac ALB, simplu, comun, banal, fără viață a prins SUFLET. Mai exact, s-a transformat dintr-un tricou tabula rasa intr-un tricou haios, un tricou VIU.
Și atunci am avut epifania. Tricourile nu numai că aveau personalitate, dar aveau SUFLET. Mai exact, erau atât de intens personalizate încât ele căpătau forma emoțiilor acelor oameni. Practic, în spatele succesului tricourilor Tshirts.ro se ascunde această fabrică unde tricourile sunt imprimate cu SUFLETUL celor care urmează să poarte acele tricouri indiferent de ocazie sau scop.
Am aflat mai târziu tăticule că am descoperit locul secret al Fabricii de Suflete de tricouri Tshirts. Fabrica de suflete e acel loc unde se amestecă personalitatea clientului cu materialul, fie el polymer, bumbac, nailon si apare textul personalizat 100% după sufletul clientului. Clienții își lasă uneori și o mostră de suflet, într-o pungă, asta dacă n-au timp să participe la o sesiune fresh ca cea pe care am văzut-o eu. Așa am aflat de exemplu că mai există categorii de suflete și implicit de tricouri cu suflet.
Tricouri personalizate din suflete glumete – Provin de la oameni cu mult simț al umorului. Dacă tot am deconspirat locul fabricii, am descoperit că majoritatea celor care vor tricouri funny sunt bloggeri ca și tine tati, actori amatori sau improvizatori.
Tricouri personalizate din suflete de cartier – Provin de la oameni care stau și cântă după blocuri. Vorbesc de rapper-i, hip-hop-eri, artiști din zona de muzică și studiouri de înregistrări.
Tricouri personalizate din suflete desenate si colorate – Provin de la oameni artiști, pictori, sculptori sau arhitecți cum e și mami meu 🙂
Tricouri personalizate din suflete fierbinți și lascive – Pentru cei nonconformiști, care iubesc sexul oriunde, oricând, cu oricine, în orice poziție. Stai calm că eu nu sunt așa :)))
Tricouri personalizate din suflete pline sau nu de microbi – Provin de la microbiști, indiferent de microbul lor sportiv – șah, fotbal, auto, numește sportul pentru că la Tshirts vei găsi și tricoul cu suflet pentru acel sportiv și acel sport.
Aș fi vrut să am mai mult timp de colindat prin fabrică dar la un moment dat am auzit gălăgie, plus că și nudiștii au început să iasă din transă și am plecat dar nu inainte de a „împrumuta” un tricou plin de suflet de femeie cu sex-appeal. Ce zici tăticule, îmi vine bine?
Pe curând, pe orice rând tătic cool ce ești!
motivat by SUPERblog 2015
Spor să fie, că eu nu prea am!
Tare articolul! Spor si multa bafta!! 🙂 Te invit si eu pe http://bohemianspeeches.blogspot.ro/2015/10/tricouri-funny-reteta-perfecta.html. Sper sa-ti placa.
imi place umorul tau Alex. Succese nebanuite!