Rezumat:
- 1 ➡ Salut Alexandra. Care e povestea din spatele blogului? Tu ai descoperit blogging-ul sau el te-a descoperit pe tine? Câți ani aveai când ai scris primul articol?
- 2 ➡ Cum iti alegi subiectele pentru blog? Care sunt acele triggere care te inspira?
- 3 ➡ De la blog la vlog și de la vlog la podcast. Când și cum ți-a venit ideea podcastului?
- 4 ➡ Si pentru ca esti prezenta pe toate retelele de socializare, unde te simti cel mai confortabil si de ce – Facebook, Instagram, TikTok?
- 5 ➡ Ai și cont de BeReal? Ce alte rețele mai puțin cunoscute folosești în activitatea ta?
- 6 ➡ Să vorbim puțin despre comunitățile care au crescut în jurul tău. Unde ai avut creșterea cea mai spectaculoasă și care crezi că a fost motivul?
- 7 ➡ Știu că în 2022 ai avut trei nominalizari la Digital Divas. Ce poți să ne spui despre zona de evenimente pe segmente precum fashion, lifestyle, beauty?
- 8 ➡ Cum ai ajuns să colaborezi cu Atelierele ILBAH? Ai făcut cursuri la ei? Ce cursuri?
- 9 ➡ Ce planuri ai pentru această vară? Ce evenimente, ce destinatii?
- 10 ➡ La final, un mesaj pentru cititoare. Cum le spui sau ce le transmiți ca să le determini să te urmărească? 🙂
- 11 Partajează asta:
- 12 Related
Alexandra Putanu este un nume care apare pe la cele mai importante evenimente mondene și de show-biz. Prezentator, PR Specialist, Content Creator în Social Media, Alexandra postează constant conținut creativ pe topicuri precum Beauty, Fashion, Lifestyle, Wellness & Health. În plus, este Blogger la Blogul Alejandrei și tot ea este realizatoarea și producătoarea emisiunii „PodCast cu Alejandra”, YouTuber, TikToker și Instagrammer, unde a strâns o comunitate de peste aproximativ 100K urmăritori. Dar mai multe despre povestea ei în rândurile care urmează.
➡ Salut Alexandra. Care e povestea din spatele blogului? Tu ai descoperit blogging-ul sau el te-a descoperit pe tine? Câți ani aveai când ai scris primul articol?
Bună, Bogdan! Povestea din spatele Blogului Alejandrei este una clasică. Pentru că știam că la vremea respectivă era foarte cunoscut termenul de blogger, am spus că trebuie să încerc ceva nou. Prin urmare, mi-am făcut cont de blogger și tot în acea seară am scris și primul meu articol. În doar câteva ore viața mea s-a schimbat. De atunci blogging-ul a devenit o adevărată pasiune pentru mine.
Aș putea spune că blogging-ul este cel care m-a descoperit pe mine.Trebuie să recunosc că am început să fac blogging destul de târziu față de alți creatori de conținut. Am descoperit că sunt pasionată de acest domeniu după ce am intrat în televiziune și mi-am dat seama că îmi place să le împărtășesc celorlalți experiențele mele.
Aveam 19 ani când am decis să lansez Blogul Alejandrei și să scriu primul articol. Asta se întâmpla la finalul anului 2018, prin luna decembrie. Primul articol pe care l-am scris a fost legat de experiența mea pe care am avut-o în urma școlii de televiziune Intact Media Academy pe care am absolvit-o în anul respectiv. Am început să am succes cu primul articol în care am spus ”Adevărul despre Intact Media Academy ”. În urma acestui articol foarte multă lume interesată de aceste cursuri m-a contactat pentru a afla mai multe detalii, iar astfel Blogul Alejandrei a ajuns să fie un blog urmărit de cât mai multă lume.
➡ Cum iti alegi subiectele pentru blog? Care sunt acele triggere care te inspira?
Pe Blogul Alejandrei abordez subiecte din zona de lifestyle, beauty, fashion, wellness și health, unde prezint activitățile din viața mea. Fiind Content Creator, de-a lungul timpului am avut diferite colaborări cu brand-uri, am participat la numeroase evenimente și de asemenea, am realizat multe reportaje și emisiuni cu oameni de specialitate. Subiectele pentru blog le aleg în mod natural, în funcție de evenimentele și activitățile la care particip în perioada respectivă. De asemenea, pe Blogul Alejandrei mai vorbesc și despre produsele pe care le testez, oferind recenzii și recomandări.
➡ De la blog la vlog și de la vlog la podcast. Când și cum ți-a venit ideea podcastului?
Eu am început să fac vlogging după ce mi-am făcut PodCast. Nu aș putea spune că am făcut trecerea de la blog la vlog sau de la vlog la podcast. Deși în momentul de față am o emisiune de tip PodCast intitulată PodCast cu Alejandra, eu nu am renunțat la a mai posta pe blog și totodată fac în continuare vlogging pe canalul meu de YouTube. În continuare creez content atât pe Blog, cât și pe Vlog, iar în fiecare săptămână postez episoade noi cadrul emisiunii Lifestyle VLOGs cu Alejandra, emisiune în care prezint activitățile din zona de beauty, fashion, lifestyle, wellness și health la care iau parte și prin care prezint atmosfera de la diferite evenimente la care particip.
Ideea acestui PodCast mi-a venit în perioada în care lucram în televiziune și moderam o emisiune de beauty. Asta se întâmpla prin toamna anului 2021. Atunci era un trend ca un prezentator să aibă și PodCast în online, și prin urmare, eu fiind pasionată de lumea divertismentului, am decis să îmi lansez propria emisiune în mediul online. Trebuie să recunosc că de mult timp îmi doream să fac asta. PodCast cu Alejandra 🎙by Alexandra Putanu este o emisiune de lifestyle prin care vorbesc cu diferiți invitați despre poveștile lor de viață. Timp de 6 sezoane am încercat să scot în evidență lucrurile minunate pe care le fac invitații mei. Din sezonul 4 emisiunea PodCast cu Alejandra devine primul și singurul PodCast din România în care realizatorul și invitatul sunt aceeași persoană, iar din noul sezon îmi propun să abordez subiecte din zona de IT & business, subiecte care să fie adaptate la noua tehnologie.
Cel mai confortabil mă simt pe Instagram deoarece acolo am o comunitate care nu mă cunoaște personal și care mă urmărește pentru contentul pe care îl fac. Recunosc că de ceva ani nu am mai fost activă pe Facebook, iar asta nu din cauză că e o rețea socială mai învechită, din contră, Facebook încă este o platformă puternică. Am renunțat în a mai fi activă pe Facebook deoarece simțeam că sunt conectată cu foarte multă lume care mă cunoștea personal și simțeam oarecum un atac energetic asupra mea. Dar, când e vorba de content care să mă facă să mă simt confortabil, clar pot face referire la TikTok. Acolo îmi permit să creez conținut amuzant și controversat, pe care pe o altă platformă poate că nu mi-aș permite să îl postez.
➡ Ai și cont de BeReal? Ce alte rețele mai puțin cunoscute folosești în activitatea ta?
În momentul de față nu am cont de BeReal, dar mi-ai dat o idee. Poate îmi voi face în viitorul apropiat, deși trebuie să recunosc că e destul de greu să faci content pe toate platformele de Social Media. Pe lângă Facebook, Instagram, TikTok, Blog și YouTube, mă puteți găsi și pe Spotify, unde puteți asculta emisiunea “PodCast cu Alejandra”. De asemenea, am și cont de LinkedIn, Twitter, SnapChat și Kavyar, unde puteți vedea fotografii profesionale cu mine din cadrul ședințelor foto, relevante pentru activitatea de fotomodel pe care o mai desfășor în paralel.
➡ Să vorbim puțin despre comunitățile care au crescut în jurul tău. Unde ai avut creșterea cea mai spectaculoasă și care crezi că a fost motivul?
Prima creștere am avut-o la începutul anului 2020 pe TikTok. La finalul anului 2019 mi-am făcut cont și apoi am început să creez content amuzant, care era relevant la vremea respectivă pentru acea platformă. Țin minte că mă întâlneam cu prietenii în oraș prin diferite locații doar pentru a face filmulețe pentru această platformă, fiind un adevărat trend să faci asta la vremea respectivă. Postând continuu și făcând content constant am crescut foarte rapid pe TikTok, ajungând în doar câteva săptămâni la numărul de 30K urmăritori.
Ulterior, o parte din publicul de acolo a venit și pe Instagram, unde am început să am o creștere mai semnificativă abia prin vara anului 2020, când am atins pragul de 10K followers. După aceea, mi-am dat seama că vreau să mă axez mai mult pe zona de Beauty, Fashion, Lifestyle, Wellness & Health, și prin urmare am început să mă focusez mai mult pe zona de Instagram, unde în prezent am cea mai mare comunitate de aproximativ 100K followers. La început realizam ședințe foto cu diferite ținute pe care le promovam pe Instagram. Pentru a ajunge la acest număr am început să postez frecvent, aproape zilnic, și totodată am avut diferite colaborări cu influenceri pentru diferite giveaway-uri, ajungând astfel să încep să am cât mai multe parteneriate cu brand-uri și să îmi cresc vizibilitatea. Pentru un creator de conținut este foarte importantă asocierea cu un alt influencer care este mai cunoscut, iar eu am apelat la acest truc.
Motivul creșterii mele cred că a fost tendința de a posta cât mai mult content în zona de Beauty, Fashion & Lifestyle, dar și faptul că în același timp eram realizatoarea unei emisiuni de beauty la un post de televiziune din România, unde discutam cu diferiți specialiști în frumusețe despre procedurile de înfrumusețare existente la momentul respectiv. De asemenea, în momentul de față creez content și pe canalul meu de YouTube, unde am un PodCast care a ajuns la un număr de 6 sezoane și o emisiune de tip LIFESTYLE VLOG, unde postez materiale din cadrul evenimentelor sau activităților la care iau parte în calitate de Content Creator.
În prezent am o comunitate de aproximativ 5K abonați. Referitor la contentul pe care îl fac pe Blogul Alejandrei, pot spune că în momentul de față lumea nu mai e la fel de atrasă ca înainte de partea scrisă. Majoritatea preferă să asculte materialele decât să le citească, însă eu voi face în continuare și BLOGGING, dar și VLOGGING.
➡ Știu că în 2022 ai avut trei nominalizari la Digital Divas. Ce poți să ne spui despre zona de evenimente pe segmente precum fashion, lifestyle, beauty?
Așa este. În anul 2022 am fost nominalizată la Digital Divas Awards la 3 categorii: BEST PODCASTS, unde a fost nominalizată emisiunea mea, PodCast cu Alejandra, RISING STARS in FASHION & BEAUTY on Instagram, unde a fost propus contul de Instagram @alexandraputanu, și BEST LIFESTYLE BLOGGER, unde am participat cu Blogul Alejandrei. Sunt foarte recunoscătoare pentru această nominalizare și le mulțumesc enorm celor care m-au votat și susținut!
Atât pe Blog, cât și pe celelalte rețele sociale am obișnuit publicul cu un content din zona de Beauty, Fashion, Lifestyle, Wellness & Health. Pentru zona de Beauty realizez demonstrații de machiaj și coafuri cu make-up artiști și hairstyliști, unde eu sunt model, iar ulterior filmăm împreună interviuri prin care discutăm despre procedura și pașii pe care aceștia i-au urmat. Zona de Fashion este acoperită de outfiturile pe care le port la diferite evenimente și de ideile de ținute pe care le am pentru anumite ocazii.
Recent, am început să creez content și în zona de Wellness & Health, unde le prezint oamenilor activitățile care încurajează un stil de viață sănătos, precum și beneficiile ședințelor de remodelare corporală sau pașii urmați pentru diferite tratamente faciale. De asemenea, am început să fac content și în zona de food, promovând diferite localuri din București. Cu alte cuvinte, contentul meu acoperă în cea mai mare parte categoria de Lifestyle.
➡ Cum ai ajuns să colaborezi cu Atelierele ILBAH? Ai făcut cursuri la ei? Ce cursuri?
Experiența și abilitățile de comunicare dobândite de-a lungul timpului în zona de Televiziune, Social Media și PR au fost cele care m-au recomandat să colaborez cu Atelierele ILBAH, centrul numărul 1 în educare și formare profesională, care oferă o gamă variată de cursuri în diferite domenii precum: beauty, fashion, IT, antreprenoriat, comunicare & online marketing, design vestimentar, business & management, arte vizuale, HR, contabilitate, cooking, organizare evenimente, grafică & proiectare, design interior etc.
În momentul de față sunt PR Specialist la Atelierele ILBAH, unde dezvolt diferite strategii de comunicare în Social Media și realizez campanii cu influenceri și vedete. În perioada aceasta urmează să participăm la multe evenimente în calitate de parteneri, evenimente precum Modern Family Challenges (30 mai), West Side Flowers (9-11 iunie), Cosmobeauty (23-25 iunie), Radar de Media (27 iunie), iar lista nu se oprește aici. Recent am pornit un proiect nou în zona de Social Media pe partea de reportaje la evenimente, iar premiera a avut loc chiar la GALA PREMIILOR GOPO 2023, unde am fost parteneri.
Referitor la cursurile urmate, voi începe la finalul acestei luni un curs de automachiaj și cu siguranță voi continua să mă dezvolt în zona comunicare & online marketing, urmând cursurile de Social Media și Arte vizuale, precum cele de editare video.
➡ Ce planuri ai pentru această vară? Ce evenimente, ce destinatii?
În această vară ne vedem la festivaluri! Abia aștept să merg la SAGA, Nostalgia, Neversea, UNTOLD, Summer Well & Fall in Love Festival și să vă arăt outfiturile pe care le-am pregătit pentru aceste festivaluri! De asemenea, tot vara aceasta va avea loc Summer Gala Premiilor Radar de Media, cel mai așteptat eveniment monden al verii care va avea loc pe 27 iunie la Blueberry Pool by Ambasad’Or Events, locație din Otopeni, unde vom fi parteneri alături de Atelierele ILBAH.
➡ La final, un mesaj pentru cititoare. Cum le spui sau ce le transmiți ca să le determini să te urmărească? 🙂
Mesajul meu pentru cei care mă urmăresc este să nu renunțe niciodată la visul lor, indiferent care ar fi acela! Pentru cei care nu mi-au descoperit contentul încă, îi invit pe canalele mele de Social Media să o facă!
Pe mine mă găsiți pe Instagram și pe TikTok sub username-ul: @alexandraputanu, pe Blogul Alejandrei și pe canalul meu de YouTube, unde vă aștept în fiecare vineri cu noi episoade din PodCast cu Alejandra 🎙, iar în fiecare săptămână cu vloguri noi!