Atelier de Idei, Idei cu emotii, Social, Tineri

Alexandra Catrina, de Ziua Teatrului, o poveste despre teatru și emoții

Spread the love

Încă din 1961, ziua de 27 martie a căpătat o importanță mondială: a devenit Ziua Mondială a Teatrului, instituită de Institutul Internațional de Teatru (ITI). Din 1962, acesta devine un eveniment anual organizat de centrele ITI şi comunitatea internațională de teatru.

În România, istoria teatrului începe în primăvara anului 1798, când un grup de actori primea autorizație, din partea domnitorului Hangerli-Vodă, să înființeze o trupă de teatru. Iar azi, teatrul trăiește și prosperă datorită actorilor săi. Ce îl determină pe un om să aleagă să fie actor, descoperim împreună alături de Alexandra Catrina, studentă la UNATC.

➡ Cand si de ce ai ales sa faci pasul spre actorie?

Cumva mi-a fost intotdeauna greu sa raspund la intrebarea asta pentru ca si mie imi e inexplicabil cum am ajuns aici. Parintii mei nu lucreaza in domeniu, deci nu as putea spune ca am fost influentata in vreun fel. Am decis devreme ca vreau sa devin actrita, insa parea o notiune destul vaga, mai mult ca o dorinta departe de a fi realizata. Am cautat sa ma indrept si catre alte domenii, insa absolut niciunul nu ma implinea. Decizia finala a fost luata in ultimii ani de liceu, ca o miscare de curaj pentru viata mea si, sincer, a fost una dintre cele mai bune.

➡ Pentru ca in prezent esti studenta la UNATC, ce s-a schimbat in perceptia ta despre actorie?

Dupa intrarea la facultate si putina aprofundare, s-au schimbat foarte multe in perceptia mea asupra vietii, nu doar asupra actoriei, am descoperit enorm de multe lucruri si despre mine si despre oameni, in general. Am inteles ca, de fapt, actoria este un mod de viata pe care ti-l asumi intru totul.

Nu exista un alt domeniu care sa iti arate mai bine ca lumea are atat de multe nuante, care sa studieze mai profund existenta, interiorul uman. Actoria demonstreaza, pur si simplu, ca intotdeauna esti capabil sa simti si sa traiesti mult mai multe decat crezi.

Iti antreneaza capacitatea de a te lasa surprins de cele mai mici evenimente, pur si simplu iti face sufletul sa oscileze intre binele si raul absolut de la o zi la alta. Foarte multi dintre oameni iau actoria ca atare, insa, in fond, este un proces mult mai profund care trebuie acceptat si asumat.

➡ Iti aduci aminte prima piesa de teatru pe care ai vazut-o ca spectator?

Nu-mi amintesc numele primului spectacol pe care l-am vazut ce nu se poate caracteriza drept “teatru pentru copii”, insa a fost la o varsta complet nefavorabila pentru a intelege actiunea. Stiu, totusi, ca a fost la teatrul din Pitesti, ca era o drama si ca mi s-a  parut absolut fascinant, chiar daca experienta mea din momentul acela nu a putut cuprinde intregul sens al spectacolului. Imi amintesc, totusi, viu, sentimentul pe care l-am avut, si anume ca mi-ar placea si mie sa fiu pe o scena, in fata oamenilor si sa ii fac sa se simta asa si, la final, sa aplaude pentru mine.

➡ Dincolo de teatru, te-ai gandit vreodata cum ar fi viata ta daca alegeai altceva?

Cum am spus si mai devreme, am tot incercat sa ma reorientez. Am vrut sa fiu psihiatru, tot dintr-o dorinta de a intelege cele mai profunde trairi ale oamenilor, apoi am vrut sa merg catre facultatea de filosofie, pentru ca imi placea sa descopar si sa dau noi sensuri vietii, numai ca sa realizez ca, de fapt, actoria insumeaza tot ce cautam eu si putin mai mult.

Niciuna dintre acestea nu ma faceau sa ma simt implinita si cred ca daca as fi facut o astfel de alegere, nu as fi putut sa imi traiesc viata la potentialul sau maxim.

➡ Care crezi ca sunt atuurile care te ajuta sa intri mai usor in diferite roluri, ipostaze?

Toate calitatile si defectele mele contribuie, pe rand, la realizarea rolurilor. Am, inca,  foarte multe de descoperit la mine, trebuie sa invat cum sa-mi folosesc intreg pachetul de trairi in avantajul meu, insa cred ca sensibilitatea mea usor exagerata si capacitatea de a empatiza rapid cu trairile partenerului meu ma ajuta foarte mult in momentul acesta.

➡ Care e dramaturgul/ scriitorul tau preferat? Ai o piesa aparte in care ti-ar placea sa joci la un moment dat?

Apreciez foarte mult teatrul in genere, indiferent de perioada sau gen, pentru ca am inteles ca, de fapt, in toate piesele este pur si simplu vorba despre viata, despre oameni, despre probleme pe care oamenii se straduiesc sa le infrunte pana si in prezent.

Acum ceva timp tindeam sa ma feresc de comedii si sa am o predilectie catre drame, pana sa inteleg ca gravitatea problemelor este, de fapt, aceeasi. Imi plac foarte mult Tennessee Williams, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, si unul dintre preferatii mei, desi poate parea cliseic, este Caragiale. Una dintre multele piese in care mi-as dori sa joc ar fi „Steaua fara nume”.

➡ Care consideri ca a fost de pana acum cea mai mare provocare de cand ai ales sa fii studenta la UNATC?

Cea mai mare si continua provocare este acceptarea de sine. Sa ajungi in fata oamenilor si sa le dai voie sa vada cat esti de ridicol, de fricos, de sensibil. Sa le arati cum reactionezi in situatii de criza, cum iubesti, cum suferi, cum te bucuri real. Sa ai curajul sa pierzi controlul in totalitate. Trebuie sa constientizezi ca nu esti intotdeauna un om bun, sa intelegi ca esti capabil si de fapte general considerate nevrednice de lauda, precum minciuna, inselatorie, manipulare si sa le folosesti in avantajul tau. Iar ca toate acestea sa fie posibile, trebuie sa te accepti cu tot acest amalgam.

➡ Daca ar fi sa alegi 3 actori care iti plac cel mai mult, care ar fi ei? Si argumenteaza alegerile facute.

In general ma feresc de aceste intrebari fiindu-mi si foarte greu sa aleg pentru ca de cand am inceput facultatea s-au schimbat cumva si criteriile dupa care un artist este special in viziunea mea. Incerc sa gasesc ce anume din personalitatea fiecaruia ajunge la mine si ma ajuta in ceea ce imi doresc sa fac.

Astfel, ca sa imi fie mai usor, o sa ma leg de cateva dintre cele mai recente spectacole pe care le-am urmarit si o sa vorbesc despre ce anume m-a inspirat. In primul rand, de Victor Rebengiuc si Mariana Mihut in “Regele moare”. Nu ii mai vazusem jucand niciodata pana atunci la teatru, ii apreciam, insa, foarte mult din filme. Mi s-a parut extraordinara capacitatea de a transmite extrem de multe emotii si in lipsa cuvintelor sau a actiunii propriu-zise.

Un alt om care mi-a dat de gandit in ultima vreme a fost Tudor Chirila in “Visul American”. Nu stiam la ce sa ma astept de la acest spectacol, care este un one-man show, insa mi s-a parut foarte interesant modul  in care a reusit sa tina publicul in priza, energia de pe scena si faptul ca pe tot parcursul spectacolului in mintea mea se derula un film complex, reuseam sa vad toate celelalte personaje si locuri.

Cat despre actorii de cinema american , lista este lunga, cativa dintre cei pe care ii admir, intr-o ordine aleatorie ar fi: Anthony Hopkins, Al Pacino, Meryl Streep, Winona Ryder, Woody Allen, Collin Firth, Keira Knightley, Roberto Benigni.

➡ La final, ultima provocare, un mesaj pentru cititorii care vor sa fie studenti la teatru.

Drumul meu catre admitere a fost unul plin de dificultati, de neincrederi, de stres, la un moment dat ma afundasem atat de tare in lucru ca uitasem care mi-era motivatia si cat de mult imi place, de fapt, sa fac asta. Asa ca, mesajul meu pentru viitorii studenti la teatru este sa fie curajosi , sa faca totul din pasiune, sa nu renunte, pentru ca sunt si momente in care simti sa spui stop, sa aiba grija simultan si de suflet, dar si de trup, caci este foarte important sa fii in forma, gata de lucru si plin de energie, si, un lucru pe care incerc sa il am in minte constant, sa isi dea voie sa fie, din plin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.