Fără categorie

Aer Pur: Fumatul te face SCRUM

Spread the love
Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am auzit si auzim cu totii, daca nu zilnic, cel putin de doua sau de trei ori pe saptamana ca „Fumatul POATE ucide”, ca”Fumatul POATE dauna sarcinii” sau ca „Fumatul POATE produce cancer”, desi majoritatea dintre noi simt ca acel POATE e mai mult de 80% SIGUR. Dar ideea acestui post nu este sa vorbim despre semantica sau despre cat de periculos este fumatul ci scriu aceste randuri pentru a incerca, alaturi de voi sa protejam circa 77% din populatie care NU FUMEAZA.

Ideea de la care pleaca acest post este alta decat acele mii de lozinci anti sau pro fumatori. Daca alegi sa fumezi e ok, dar de ce trebuie sa fumez si eu aerul tau viciat!? De la aceasta intrebare a plecat discutia din data de 5 ianuarie 2011, discutie ce a avut loc la Cafeneaua Flavour Cafe, iar cadrul a fost moderat de catre prof. dr. Florin Mihaltan si inginerul Marius Eremia, reprezentanti ai Asociatiei Aer Pur.

Prof. Dr. Florin Mihălţan, Vice-Preşedintele Asociaţiei Aer Pur şi totodată Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie, a declarat: “ Pentru 2011 ne-am propus o serie de proiecte extrem de importante, proiecte care, credem noi , îşi vor aduce contribuţia şi vor îmbunătăţi atât situaţia pacienţilor, cât şi munca şi modul de lucru al medicilor, creând  totodată o legătură mai stransă între medic şi pacient. Relaţia dintre medic şi pacient, deşi extrem de importantă, in acest moment este din păcate, aproape inexistentă .”

Ce m-a frapat a fost faptul ca in cadrul intalnirii, desi se vorbea despre aerul viciat pe care il respiram ca fumatori pasivi, cativa reprezentanti din media nu numai ca nu s-au oprit din fumat, dar fumau cu o nonsalanta ce sfida parca si cele mai elementare reguli de bun simt.

Am fost si eu acum 5-6 ani fumator si motivul pentru care am schimbat tabara, desi pana la varsta de 23 de ani nu cunoscusem tigara, a fost acela ca ma saturasem sa fiu fumator pasiv cand toti din biroul unde lucram fumau. Toti aveau pauza de tigara numai eu nu. Referitor la pauza de tigara prof. dr. Florin Mihaltan a facut o declaratie care ar fi trebuit sa puna pe multi pe ganduri.

In cadrul unor proiecte Aer Pur, o firma cu 200 de angajati din Sibiu a facut obiectul unui studiu si s-a constatat ca prin eliminarea pauzei de tigara si prin interzicerea fumatului in incinta respectivei firme, angajatorul castiga enorm.

S-a constatat dupa o serie de calcule ca, pe perioada unui an de zile, din cauza pauzelor de tigara 16 angajati nu munceau deloc sau erau platiti degeaba. Cam atat timp se pierdea„, a declarat prof. dr. Florin Mihaltan.

Prin alte aspecte ridicate in timpul intalnirii, s-a readus in lumina unul dintre cele mai importante proiecte                       Aer Pur – BPOC 360 * (sau emfizemul pulmonar),  proiect ce urmează a fi  demarat în Februarie-Martie 2011, şi care are ca scop creşterea aderenţei la tratament a pacientului cu BPOC.

Referitor la acest proiect, D-l Prof. Dr. Florin Mihălţan a declarat: “Proiectul este unul extrem de important şi lucrăm la el de luni de zile.  Acesta urmează a fi demarat în lunile februarie-martie, vizează un număr de aproximatix 17.000 pacienţi cu BPOC şi se va desfăşura pe parcursul a 2 ani. Sperăm ca, după implementarea acestui  pilot, să putem extinde proiectul la un numar mai mare de pacienţi

Despre AER PUR.

Asociaţia Aer Pur a fost înfiinţată în anul 1994, de atunci şi până astăzi fiind implicată într-o serie de proiecte ce ţin în general de aria pneumologiei (prevenirea si stoparea fumatului, astm, BPOC). Dintre sutele de proiecte derulate de-a lungul a 15 ani de activitate am spicuit:

FEBRUARIE 1994 – primul contact al AER PUR ROMÂNIA cu Uniunea Europeană a Nefumătorilor, organizaţie cu sediul la Strasbourg.

AUGUST 1995 – Primirea AER PUR ROMÂNIA ca organizaţie (prima dintr-o ţară Est-Europeană) membră a Uniunii Europene a Nefumătorilor (Stensund Suedia).

MAI 1996 – participarea la organizarea Zilei mondiale fără tutun – Parcul Cişmigiu Bucureşti.

APRILIE 1997 – întâlnire cu delegaţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România .

MAI 1997 – lansarea cărţii NU MAI FUMEZ la Senatul României cu ocazia Zilei mondiale fără tutun (31 mai); acţiune desfăşurată în colaborare cu Asociaţia Mesagerii Sănătăţii.

25-30 IULIE 1997 – organizarea, în premieră în Estul Europei, la IASI, a Adunării Generale a Uniunii Europene a Nefumătorilor.

8 AUGUST 1997USA TODAY publică un amplu reportaj despre activitatea organizaţiei.

24-28 AUGUST 1997 – participarea la Conferinţa Mondială TUTUN SAU SÃNÃTATE, Beijing CHINA .

AUGUST 1997-MAI 1998 – pregătirea si organizarea în România a concursului internaţional „QUIT and WIN”, coordonat de Institutul de Sănătate Publică din FINLANDA.

OCTOMBRIE 1999 – MAI 2000 – pregătirea şi organizarea în România a concursului internaţional „QUIT and WIN” în colaborare cu Institutul de Sănătate Publică  din Bucureşti, concurs coordonat de Institutul de Sănătate Publică din FINLANDA.

APRILIE 2001 – AER PUR ROMANIA devine membra a FCA (Alianţa Internaţională a Organizaţiilor Neguvernamentale) http://www.fctc.org

30 MAI 2001 – Lansarea cărţii CE NU ŞTIE FUMĂTORUL ROMÂN la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti, cu ocazia Zilei mondiale fără tutun ;

NOIEMBRIE 2001 – Lansarea paginii Internet www.aerpur.ro

2003 – 2004 – Realizarea Centrului de informare despre controlul consumului de tutun la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta” din Bucureşti.

( http://www.srp.ro/fumat-centru-informare.html ).

2003 – 2004 – AER PUR ROMÂNIA devine membru fondator, alături de Societatea Română de Pneumologie şi Fundaţia Romtens, a REŢELEI PENTRU PREVENIREA FUMATULUI DIN ROMÂNIA ( http://www.rpfr.ro ).

RNSP a devenit în data de 8 mai 2004 membru al Reţelei Europene pentru Prevenirea Fumatului ( http://www.ensp.org ).

OCTOMBRIE 2004 – Lansarea cărţii „FUMATUL DE LA OBICEI LA BOALĂ  – 101 Întrebări despre fumat” (ttp://www.tabagismul.ro ).

2005 – Implementarea programelor „Clase fără fumat”, „Adolescenţii renunţă la fumat” şi „Quit and Win pentru tineri” în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog.

( http://www.ana.gov.ro ).

2005 – Acţiuni de lobby şi advocacy în vederea ratificării de către România a Convenţiei Cadru pentru Controlul Tutunului.

IANUARIE 2006 – Lansarea paginii Internet www.clasefarafumat.ro şi a programului Clase fără fumat 2006.

FEBRUARIE 2006 – Lansarea Programului „EU NU FUMEZ” finanţat printr-un grant MATRA-KAP şi adresat elevilor de clasa a VII a.

2009 Parteneriat în cadrul Proiectului „Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” – ediţia a I a

2010 Implicare în proiectul europen Tobtaxy sau cum să faci taxele să fie atractive, trendy!

2010 Parteneriat in cadrul proiectului „Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?” – ediţia a II a

Bogdan Daradan

0 gânduri despre „Aer Pur: Fumatul te face SCRUM”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *