Uncategorized

Istoria TIMPULUI spusa altfel! 11 Curiozitati istorice de care HABAR nu aveai si erau aproape!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Timpul este o unitate relativă. De multe ori simțim că trece mai repede sau mai greu în funcție de evenimentele din viața noastră. Istoria, domeniu de activitate unde timpul e cel care contează, poate fi privită și altfel decât doar ca o înșiruire de evenimente. Publicația britanică higherperspective.com a reușit să povestească istoria Pământului altfel și a strâns 11 curiozități pe care trebuie să le știi.

1. Cleopatra e mai aproape de Pizza Hut decât de Piramide

Marile Piramide au fost construite în jurul anului 2560 î.e.n, iar Cleopatra s-a născut în anul 30 î.e.n. Ceea ce este inedit este faptul că primul produs Pizza Hut a fost servit în 1958 e.n ceea ce, temporal vorbind, diferența de timp dintre evenimente e mai mică decât între Piramide și Cleopatra.

2. La fiecare două minute, în lume, se fac mai multe fotografii decât s-au făcut în perioada 1800-1900

Prima fotografie a fost făcută în anul 1826. De atunci și până astăzi s-au făcut 10.000 de miliarde de fotografii. Practic, doar în 2014 s-au făcut aproape 900 de miliarde de fotografii, adică 10% din numărul total de poze.

3. Universitatea din Oxford este mai bătrână decât civilizația aztecă

Universitatea din Oxford a fost construită în jurul anului 1096 când au început să predea acolo și primii profesori. În 1249 ea este oficial acreditată ca și Universitate. Ca fapt divers, civilizația aztecă a fost fondată în 1325 de către împăratul Tenochtitlán.

4. În 66 de ani am reușit să lansăm primul avion și primul zbor pe Lună

 

În 1903 a fost lansat primul avion care a zburat 58 de secunde. În 1941, 38 de ani mai târziu, japonezii folosesc avioane pentru a bombarda Pearl Harbor. 28 de ani mai târziu, mai exact în 1969, primul rachetă aselenizează pe Lună.

5. Al-10-lea președinte al Americii are doi strănepoți care trăiesc și astăzi ​

John Tyler a fost președintele Americii în perioada 1841-1845. A avut un fiu Lyon care a trăit 63 de ani. Acesta a avut și el un fiu Lyod Jr, iar acesta din urmă a avut doi băieți care trăiesc și astăzi.

6. Primele piramide au fost construite în timp ce mamuții încă trăiau

Mamuții​ au supraviețuit în zonele nordice ale Americii și Europei până în jurul anilor 1650 î.e.n. Ca fapt divers, Marea Piramidă de la Giza avea deja 1000 de ani vechime.

7. În Franța a fost executat ultimul om cu ghilotina în anul în care apărea Darth Vader

Star Wars și implicit personajul negativ Darth Vader a fost prezentat în cinematografele americane pe 10 mai 1977. La 4 luni diferență, în Franța este condamnat la moarte prin ghilotină ultimul om.

8. Toate articolele electronice care apăreau în revista Radio Shack din America în 1991 se găsesc acum într-un singur smartphone

În 1991 Revista Radio Shack vindea walkman-uri, căști, telefoane cu fir, aparate de fotografiat și detectoare radar. Acum un singur telefon are GPS, cameră foto, video, mp3 player, căști și multe alte dotări.

9. Când s-au născut studiourile Warner Bros, Imperiul Otoman încă exista

Warner Bros a apărut în Pennsylvania în anul 1903, iar Turcia, ca și națiune, s-a format în 1923 când Imperiul Otoman a fost dizolvat.

10. Astăzi trăiesc balene mai bătrâne decât cartea Moby Dick

Cercetătorii au descoperit în Alaska balene de peste 200 de ani, în condițiile în care cartea Moby Dick a fost publicată în anul 1851.

11. Dacă toată istoria omului modern ar fi comprimată într-un singur an, omul de astăzi ar apărea la 31 decembrie ora 11:58 PM

Dacă istoria apariției omului de la primele specii, omul din Neaderthal, omul din Cro-Mangon, Homo Erectus și Homo Sapiens ar fi comprimată pe durata a 365 de zile, omul modern de astăzi ar apăre în ultimele secunde ale anului.

Uncategorized

EnVyUS declară război gamerilor români. Vrei să-i confrunți? Vino la CCS!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Echipa de gameri mondiali EnVyUs a confirmat participarea la Campionatul Internațional de Counter-Strike din România (CCS). Deja a fost afișat programul iar prima confruntare va avea loc pe 23 februarie, cu meciurile pentru calificări. EnVyUs, organizaţie celebră în lumea întreagă pentru succesele sale în competiţiile online Call of Duty.

Formaţia de jucători EnVyUs este compusă din campionii en titre de la DreamHack Winter 2014 şi MLG Winter X Games: Vincent “Happy” Cervoni, Fabien “kioShiMa”, Fiey Nathan “NBK”, Schmitt Richard “shox”, Papillon Edouard “SmithZz”, Dubourdeaux.

Structura CCS este compusă din două grupe, Roşie şi Albastră, fiecare cu câte patru echipe. Meciurile grupei Roşii se vor disputa între 17 şi 19 martie, iar meciurile grupei Albastre sunt programate în intervalul 24-26 Martie. Cea mai bună echipă din fiecare grupă se va califica direct în finala de la DreamHack Bucharest 2015 (24-26 aprilie), iar celelalte formaţii se vor reîntâlni în turneul Last Chance (Ultima Şansă) pentru a completa lista de patru finaliste.

Last Chance Tournament va avea loc între 8 şi 12 aprilie. Programul primului sezon CS:GO Championship Series Calificări: 23 februarie – 8 martie Grupa Roşie: 17 – 19 martie Grupa Albastră: 24 – 26 martie Turneul Last Chance: 8 – 12 Aprilie Marea Finală: 24-26 aprilie la DreamHack Bucharest 2015.

Premiile totale de 110.000 de dolari vor fi distribuite în felul următor Faza grupelor – 17.000 USD Turneul Last Chance – 8.000 USD Finala Sezonului – 75.000 USD De asemenea, cele 4 echipe, calificate în finala de la Bucureşti, vor beneficia de un buget de călătorie de 2.500 de dolari fiecare. Toate meciurile din cadrul CCS care vor avea loc la DreamHack Bucharest 2015 se vor desfăşura pe scena principală. 

PGL, brandul dedicat sporturilor electronice din cadrul ComputerGames.ro, are o experienţă de 13 ani în organizarea de evenimente naţionale şi internaţionale. Prin intermediul parteneriatelor cu organizaţii de renume din domeniul sporturilor electronice, PGL a organizat evenimente, turnee şi calificări pentru DreamHack, IeSF, WCG, ESWC şi KODE5, în acelaşi timp oferind susţinere pentru sporturile electronice prin numeroase cupe şi campionate naţionale.

Datorită propriului studio modern, PGL transmite şi produce conţinut în mai multe limbi pentru ligile şi evenimentele de sporturi electronice din întreaga lume, printre care DreamHack, The International şi League of League of Legends Championship Series (LCS).

ComputerGames.ro, înfiinţat în 1997, este cel mai mare portal web dedicat industriei gamingului din România. De-a lungul evoluţiei sale, website-ul s-a dezvoltat în domeniile publishing-ului şi vânzărilor de jocuri, obiecte digitale şi produse sub marcă înregistrată.

ComputerGames.ro continuă să crească prezenţa în industria e-commerce prin intermediul magazinului online, iar în acelaşi timp brandul PGL îi permite să organizeze evenimente dedicate sporturilor electronice la nivel naţional şi internaţional.

Uncategorized

Mai sunt blugii la moda-n blogosfera?

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

O intrebare pertinenta la care am incercat sa aflu raspunsul alaturi de John Cristea de la Generatia lui John.

Pe la el prin platou s-a perindat si Piticu, si Emil Calinescu si…subsemnatul 😀

Am discutat despre blogging, societate, pertinenta unui mesaj in social media, relevanta, importanta traficului, identitatea blogger-ului in societate, scrie pentru el sau pentru public, afiliere, dar va las sa descoperiti voi AICI!

Uncategorized

Adriana Bordeanu, un fel de Alice in Tara Minunilor in Universul Impro…

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Despre Adriana  am mai vorbit, iar numele ei l-am legat pana acum doar de trupa de improvizatie iELE. Ultima oara am avut sansa sa o vad intr-un spectacol plin de savoare si umor la Teatru la Cinema.  Dar sa revenim la povestea noastra…

Adriana m-a invitat la un workshop de improvizatie. Am acceptat fara sa trec gandul prin filtre si nu regret deloc decizia. Pana la trupa iELE nu credeam ca exercitiile pe care le-am facut si eu ca trainer cu elevii de liceu prin 2009-2011 pot fi configurate intr-un spectacol de improvizatie alias IMPRO. De exemplu stiam de Gramelot si Replay (daca vreti sa intelegeti aceste jocuri si sa le descoperiti savoarea mergeti la workshop-urile lor), dar au fost si jocuri pe care nu le-am vazut nici macar in spectacolele lor si asta a fost pentru mine un mare plus.

Am inceput cu acele clasice exercitii de tip energizere (miscare browniana, regula cercului de memorie) si la scurt timp a urmat distractia. Am avut si fotograf si astept cu interes fotografiile. S-au facut si filmulete si in maxim o saptamana probabil va fi disponibil si un montaj. Am fost cam 15 persoane care ne-am jucat intr-o camera colorata, plina de cofraje pictate, de-a cuvintele si ideile.

Cel mai mult mi-au placut doua exercitii. Unul in care trebuia sa rezistam cat mai mult comunicand doar prin intrebari. Practic doi parteneri erau plasati intr-un context spatial gen – coafor, cimitir, piata si trebuiau sa vorbeasca doar prin intrebari iar cel care folosea o exclamatie sau afirmatie pleca din joc 🙂 Va spun cu mandrie ca am rezistat destul de mult 😀

A mai fost un joc in care se foloseau doua consoane care trebuiau prelucrate dinamic. Prima consoana desemna un cuvant care trebuia sa contureze un verb iar cea de-a doua consoana trebuia sa ajute la desenarea unui substantiv.

Ca sa dau un exemplu, daca am vorbi de M si S am avea actiuni de genul: misc sare, maruntesc scortisoara, mananc salata, mut sulite, macin soc, mestec seminte, manevrez sanii etc

La fel, si la acest joc, fara lipsa de modestie, as fi putut sa stau la infinit. Daca la exercitiul cu intrebari la un moment chiar obosisem si am pierdut dupa cateva siruri de candidati schimbati precum incarcatoarele din mitraliera, la exercitiul duel de consoane a trebuit sa ma trimita Adriana la o pauza pentru ca AM gost invincibil. Practic improvizatia ca sa fie succes presupune cel putin trei puncte bine conturate si infipte in spectacol – 1. UMOR si Carisma; 2. Spontaneitate. 3. Creativitate lexicala;

Eu mai am de lucrat la partea de UMOR si Carisma pentru ca pe celelalte doua le stapanesc de la expert spre excelent 🙂

Si daca tot vorbim de exercitii smechere, cel cu masina si piesele din oameni a fost mortal. In primul rand exercitiul nu te limiteaza la un numar de oameni. Daca esti suficient de diliu poti sa-l faci cu 10 oameni si unul sa fie povestitor ca la fotbal. Pe final am pictat si eu un cofraj si mi-am pus amprenta pe sala colorata.

Pe scurt, va recomand cu multa caldura viitoarele ateliere de IMPRO semnate de Adriana Bordeanu pentru ca te scot subtil din cotidiana si te arunca intr-o zona plina de culoare 😀

Uncategorized

Focul lui Sumedru de la munte l-am dus pe plaja la malul marii

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Si a fost Focul lui Sumedru si, pentru ca sunt printre voi cititori care nu cunosc obiceiul, m-am gandit sa-l “povestesc” intr-o maniera creativa… Persoana care mi-a propus sa scriu despre subiectul in cauza este un adevarat Cerber al Limbii Romane, dar o face cu atata pasiune si umor incat acel Cerber se transforma subit intr-o zana a cuvintelor inventate.

Sa incepem! Ce inseamna Focul lui SUMEDRU!? E un obicei străvechi, de pe vremea primilor daci crestinati zic unii, despre care spune că în Ajun de Sfântul Dumitru, mai exact in data de 25 octombrie a fiecarui an, oamenii trebuie să aprindă focuri uriaşe pentru a se purifica şi a alunga spiritele rele, ghinionul, demonii din afara si din interior. In unele localitati, cenuşa care ramane dupa arderea lemnelor este folosita de localnici pentru fertilizarea solurilor.

 

Intamplare face ca prin 2013 sa fiu de Focul lui Sumedru tocmai la malul marii intr-un eveniment de coaching, la un hotel cu nume de soarta – Hotel Fortuna 

 

In zona satelor si comunelor din arealul Rucar-Bran, la Focul lui Sumedru se impart covrigi si mere, iar copiii arunca cu zeci de castane in foc. Cei mai dracosi dintre ei isi murdaresc degetele in funingine racita si alearga pe langa fete si le murdaresc obrajii pe furis dupa care fug si striga precum indienii: – HAI LA FOCUL LUI SUMEDRU sa iti fac obrazul negru!

Dar la mare, la mare lucrurile stau altfel. Am reusit sa conving si niste amici care stateau la 300 de metri de Plaja Belona pe o insula hoteliera

 

Spre dimineata, cand focul sta sa se stinga, cei mai curajosi sar peste foc pentru a avea noroc in viata. Sunt si eu un om ca toti oamenii…Am decis sa ma mut in Bucuresti, locuiesc inca in chirie pentru ca asa vreau, pentru ca imi place sa am mobilitate maxima si sa pot oricand sa ma mut cu jobul sau alte proiecte oriunde. Am un job in zona de marketing digital unde ma simt extraordinar si mai am multe alte colaborari pe zona de productie si editare video, iar in timpul liber sunt…blogger.

Dar am timp de idei nebunești precum Focul lui Sumedru pe plaja :)))

Uncategorized

BIG EYES – Pentru ca lacrimile nu mint NICIODATA!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am fost la BIG EYES in AFI Cotroceni. Filmul este distribuit de CineForum, iar proiectia va ajunge in CINEMA din 20 februarie. Inainte de sublinia cateva insight-uri despre filmul lui Tim Burton, vreau sa vorbesc putin despre cateva lucruri pe care le putem gandi ca fiind tangentiale la subiectul filmului. Acum un an sau si mai bine am fost la un iridolog. Am fost convins de surorile mele pentru ca eu nu eram foarte convins.  Am ajuns acolo, m-a primit o doamna doctor, cred ca avea pana in 40 de ani si fara sa ma prezint, sa-i spun cum ma cheama, fara sa ma intrebe ce ma doare, mi-a pus in ochi un aparat precum dioptronul de la oftalmologie si dupa un minut mi-a citit meniul problemelor mele de sanatate. Exact ce ati inteles! Mi-a citit in ochi! Continue reading “BIG EYES – Pentru ca lacrimile nu mint NICIODATA!”

Uncategorized

Când vom învăța că femeia, indiferent de cultură e OM, nu târfă, obiect, dejecție, aparat de făcut copii, cârpă, bucată de carne ???

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Am în mine un strigăt prelung care zbiară WHYYYYY și nu-l pot opri. Am suferit în viața asta de zeci de ori, am făcut greșeli copil fiind, mă băteam poate cu surorile mele ca toți copiii, ele îmi aruncau cu tot felul de jucării și cuburi de lemn în cap eu le mușcam sau le trăgeam de păr până ne vedeau părinții și ne băteau pe toți trei. DAR…

Am suferit, am avut decepții, am rupt un roman pe care doream să-l dedic în liceu unei ele, am trecut prin atâtea metamorfoze din cauza femeilor, am avut și de multe ori din cauza imaturității o atitudine grosolană, un discurs care-mi nu-mi face deloc cinste, chiar dacă nu era gratuit ci era un război de replici, tot n-am o scuză și o justificare…ȘI TOTUȘI…

Am văzut recent filmul The Frozen Ground inspirat din fapte reale, film care te tulbură, te cutremură dar niciunul nu se compară cu senzația pe care ar trebui să ți-o lase evenimentele din Turcia din ultima lună și nu numai…

Vorbim de o SINGURA LUME, dar din păcate, când vine vorba de FEMEI nu vorbim nici măcar de aceeași Galaxie… Dacă Pământul ar fi un microcosmos în sine și țările planete, atrocitățile care se comit față de femei vin din altă galaxie, sunt extraterestre… Vorbim de drepturile femeii dar în multe țări EA nu e privită ca FIINȚĂ UMANĂ

Sunt țări unde bărbații își respectă mai mult mașina sau câinele…De unde degradarea asta cretină, meschină ? În afara aparatului reproducător și a glandelor mamare, femeia, d.p.d.v anatomic este EXACT la fel cu un BARBAT!

Și atunci de unde atâta atrocitate și ferocitate, pentru ce? Dacă un bărbat poate să meargă seara pe stradă o femeie de ce nu poate? Dacă un bărbat se bronzează o femeie de ce nu poate?

Înțeleg că e bine să conservi tradițiile autohtone, să ai grijă de identitatea fiecărei culturi, dar, am o întrebare, dacă e atât de bună diversitatea culinară și e bine să mănânci fructe, legume, fripturi, prăjituri, și dacă lumea ar fi o masă copioasă, un bufet suedez cu toate bunătățile tradiționale, și dacă printre alimente s-ar găsi produse alterate, stricate, infecte, putrede,  învechite de luni, de ani , de secole și milenii, le-am lăsa pe masă de dragul diversității sau am încerca să le aruncăm ?

O vină o poartă și țările Occidentale. Dacă toate femeile din țările civilizate și-ar covinge soții să RUPĂ orce legătură cu țările demente, retardate, unde “alimentele lor traditíonale put si sunt infecte” (cu sensul de tabu-uri, cutume, legi, reguli) poate ca lucrurile ar sta altfel. Dar nu, noi inchidem ochii la cretinitatea din Arabia Saudita, pentru ca avem nevoie de lux, de petrol, de cea mai inalta cladire din lume cladita pe scheletele milioanelor de femei calcate in picioare la propriu si la figurat.

Eu as face o campanie internationala iar tarile unde “alimentele PUT” cu sensul de traditii grobiene sa fie scoase din lista. Eu nu voi calca in Turcia ca turist nici sa ma plateasca ambasadorul. Sa finantez un sistem unde barbatii cred ca femeile trebuie sa stea sa fie violate doar pentru ca au iesit din CASA? Sa finantez o tara cu un guvern care considera ca studenta e vinovata ca a fost arsa, batuta, violata cu bestialitate doar pentru ca a vrut sa vada un film? Sa finantez state din Arabia Saudita pentru ASTA?

  

Vorbim de martisoare, 1 martie, 8 martie si zi de zi milioane de femei mor doar pentru ca in tara lor NU sunt privite ca fiinte UMANE. Inteleg, violenta domestica e peste tot, agresiuni sunt peste tot, dar in tarile Occidentale barbatii sunt pedepsiti, violatorii fac puscarii pe viata, sunt castrati chimic sau electrocutati. Nu intru acum in polemici legate de legitimitatea pedepsei capitale. Eu vorbesc aici despre un lucru simplu, daca o romanca a putut sa vada frumusetea femeilor in 37 de tari diferite, daca a aratat ca avem o LUME, o singura LUME, o singura Planeta, de ca mai lasam inca sa putreZeasca fructe pe masa, alimente, prajituri ? As face o conventie mondiala asa cum sunt conventiile pe mediu, turism, sanatate pe ideea de UNITATE si as invita atat, cate un cuplu oficial din fiecare tara si as modera discutia si as vrea sa stiu, pe ce stanca, sub ce piatra din adancul Oceanului, unde scrie ca femeia NU trebuie tratata ca OM ? Cine ii invata, unde e sursa cangrenei? Asta ar fi un subiect. Pana atunci, din pacate, vor mai muri femei si nimeni nu va stii de ele pentru ca, “obiectele” nu se pot apara, “dejectiile” dispar dupa ce tragi apa, “carpele” se ascund sub noroi, paie, sub cenusa, iar “bucatile de carne” la mananca sobolanii linistiti sau cainii… E dramatic, e tragic, dar avem O SINGURA LUME doar din punct de vedere geografic pentru ca ceea ce e astazi e aceeasi masa copioasa din ultimii 50 de ani, cu smartphone-uri scumpe, cu cladiri si arhitecturi futuriste, si aceleasi legume si fructe imputite si stricate…

Nu sunt perfect…Sunt de departe de a fi perfect. Dar m-ai curand mi-as taia o mana decat sa lovesc in viata asta o femeie fizic. De ce sa imbraci o femeie intr-un sac cand ea a fost facuta sa dea viata culorilor…Daca n-ar fi fost femeia noi, barbatii, n-am intelege cat de auriu pot fi spicele de grau daca ea nu si-ar lasa parul in vant, cat de aromate ar fi capsunile daca nu i-am privi buzele, cat de verzi sunt smaraldele daca nu i-am privi ochii, cat de catifelat e laptele daca nu i-am privi pielea… Si in clanul babuinilor, urangutanilor, cimpanzeilor, daca stau bine sa ma gandesc, nicio specie de pe planeta asta nu considera partenerul de sex opus sub demnitatea personala a speciei, poate doar la insecte unde calugarita isi devoreaza partenerul. Doar calugarita vede in partener doar un mijloc de procreere si il devoreaza in timpul actului sexual dar e doar o insecta. Niciun mamifer de pe lumea asta, cu aripi (daca mai exista sau a existat vreodata), cu par, cu blana, cu solzi, in apa, sub apa, in aer NU-si trateaza partenera ca fiind o amiba sau insecta. Dar voi ce scuza aveti? Pentru ca, voi, indiferent de religia voastra musulmana, de secta, doctrina, siita, sunita, daca n-ar exista femeia ati ramane niste celule sterpe uitate in neant, pentru ca FEMEIA poate sa nasca, poate concepe viata, miracolul vietii e la ea… Ma opresc aici!

Sunt atat de plin de furie ca plang in tacere de neputinta si frustrare pentru ca aici nu e vorba de bani sau fonduri, e vorba de indiferenta sub pretextul, diversitate culturala… Chiar daca miroase si la noi ne prefacem ca nu simtim nimic si doare!

 Unde e femeia?

Femeia se ascunde in spatele Capelei Sixtine,

caci cel care a facut-o a avut o mama…

Femeia se ascunde in umbra primului pas pe Luna,

pentru ce cel care a pasit pe solul uscat,

stie ca a ajuns acolo doar nascut fiind de catre mama sa…

Femeia a scris, in gand, Declaratia de Independenta

a Statelor Unite ale Americii,

pentru ca fiecare barbat care a semnat in 1776,

a fost nascut si crescut de o FEMEIE.

Femeia s-a ascuns in cala vasului care a descoperit America,

pentru ca, acel Columb a avut o mama…

Femeia, la nivel metafizic,

a descoperit Teoria Relativitatii,

a inventat Roata,

electricitatea, motorul pe abur,

si lista continua la infinit

pentru ca Infinitul s-ar termina la punct

daca n-ar exista FEMEIA.

Si atunci,

unde e femeia in aceasta lume masculina?

UNDE?

Uncategorized

Cocktail de idei colorate pentru o vacanta shic si fancy!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Si acum urmeaza sa va spun o poveste. Si, ca orice poveste, are nevoie de un loc, un spatiu, undeva, pentru ca povestile n-ar fi povesti daca n-ar avea loc in locuri de poveste. Nu poti spune povesti de pe un trotuar gri si inert, de pe o banca spalacita si rupta la colturi, de langa magazinul de covrigi. Povestile au nevoie de culori, de un cocktail de culori…

Povestea mea am hotarat sa o incep de acolo de unde Asia si Europa se saruta de mii de ani, sarutul lor e mai pasional si mai batran decat toata viata cuplurilor de pe Pamant adunata in ultimele milenii. Sarutul lor a nascut un loc de poveste numit simplu – Antalya sau Anatolia.

Ca si exemplu, sa pornim povestea dintr-un loc si mai precis si sa-i spunem Matiate Hotel…Aici gasesti tot ce ai nevoie. Aici gasesti cele mai SURPRINZATOARE peisaje de vara si tot aici gasesti locuri unicat incarcate cu energie…Te-am rapit cititorule pentru ca mi s-a dat un ordin de la Cineva de Sus sa organizez un week-end de vis si nu am IDEI iar tu ai cala mintea plina de IDEI si mai stiu, din auzite, ca ai si inima la fel de plina de IDEI si personaje…

-Ce idei, ce personaje? Nu e prima oara cand o spun…Eu sunt doar un OM…O sa incerc sa te ajut dar promiti ca ma trimiti inapoi in camera mea din Bucuresti? O sa te ajut cat pot de repede pentru ca deja sunt speriat ca vorbesc cu o voce de fum, cu o entitate cu chipul lui NIMENI…

-O sa iti intind un covor mental de fum si te voi ghida prin toate locurile…Dupa ce faci un tur imi spui cum arata un week-end ideal pentru tine si ce ar mai trebui sau…tot ce iti trece prin cap…eu oricum sunt in mintea ta, m-am sincronizat la emisferele tale cerebrale si tot ce vei gandi eu voi nota mental in subconstient, voi stoca toate datele si le voi transmite mai departe…

-Sa pornim atunci…

Eroul nostru a plecat…A terminat intai de vizitat dormitorul de la hotel…A vazut cabina de dus din camera, a admirat tabloul cu natura moarta de pe perete, a studiat sifonierul sa nu aiba “scheleti”;) si a coborat in sala de mese. Aici a admirat culorile si aranjamentele, a verificat sistemul de boxe, la dimensiunile lui de gandac nici nu avea cum sa fie prea greu si a urcat apoi in sala de conferinte unde a jucat Darts si tenis de masa…

Dupa ce a facut turul de interior a iesit afara sa admire marea curata precum un cristal unde se strang turistii ca sa se incarce energetic si a revenit la camera sa, un fel de antecameră temporală…

-Am cateva propuneri pentru tine…

-Te ascult…

– O sa incep cu inceputul…Ce imi place aici…Peisajul este excelent, te poti incarca cu energie de oriunde si oricand, dar pentru un week-end de vis ar mai trebui cateva elemente…cel putin e doar parerea mea…Daca spui ca pe aici vor veni oameni dar si bloggeri, au nevoie de ceva ultra mega special… Pai, stai ca n-am terminat 🙂 Vreau sa te duc sa vezi ceva parfumat si exotic, ceva in stil KUSADASI!

Stiu ca bloggerii stau foarte mult la calculator asa ca le-am pregatit sedinte de masaj terapeutic dupa dusurile fierbinti din cabinele de dus…Stiu ca tie iti place sa calaresti si putem aranja sa testezi caii de pusta turcesti, stramosi ai tatarilor…

Pentru bloggerii uriasi gurmanzi gasim si un mini bar in stil open bar in camera si atunci cand se goleste de mancare si alte produse sa fie umplut la loc de catre angajati…In rest, nu ar mai fi nimic de adaugat…Sala de conferinte arata super, are tot ce-i trebuie iar combinatia de videoproiector si boxe ma duce cu gandul la un show live in stil karaoke. Asta e tot! Restul vine de la sine!

 

Uncategorized

Adrenalin – Un vis pentru cei ce cred in istoria brandului BMW

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

În industria curselor de mașini circulă de zeci de ani o expresie cunoscută de toți pasionații auto – Dacă vrei să câștigi competițiile de Formula 1 trebuie să conduci un Ferarri, dacă vrei să câștigi competițiile de turisme trebuie să conduci un BMW.

În anii ’60, cursele turismelor au devenit pilonul central al activităţilor BMW în motorsport. Hans Stuck Senior, la comenzile unui BMW 700, a câştigat titlul naţional în Germania, în 1960. A fost primul succes. A urmat apoi perioada anilor 1973-1979 și alte şase titluri în Campionatul European de turisme câştigate datorită modelului BMW 3.0 CSL.

În 1984, BMW 635 CSi Coupé a triumfat în campionatul nou înfiinţat – Deutsche Tourenwagen Meisterschaft și apoi a urmat epopeea BMW M3, cea mai cunoscută mașină a companiei germane. 

În primul său sezon pe circuit, M3 a reuşit să câştige titlul în Campionatul Mondial, în Campionatul European şi alte opt titluri. M3 şi-a câştigat statutul de legendă, iar în 1989 l-a ajutat pe Ravaglia să obţină un al treilea titlu DTM pentru BMW. La finalul sezonului 1992, piloţii BMW M3 reuşiseră peste 1.500 de victorii individuale – 40 dintre acestea au fost în DTM – şi peste 50 de titluri internaţionale.

Dacă vrei să afli toată povestea intră pe pagina de facebook unde poți câștiga un un DVD despre istoria din spatele BMW-ului în competițiile motorizate.

SURSA: Romanialibera.ro

Uncategorized

Distileriile Alexandrion – Pentru că EXCELENȚA are nevoie doar de jumătate de infinit!

Our Score
Our Reader Score
[Total: 0 Average: 0]

Când vorbim de hoteluri de 5 stele sau dacă visăm la hotelul de 7 stele din Dubai vorbim de lux, extravaganță, excelență. Când ne adresăm unei persoane cu titulatura de Excelență o facem pentru că acea persoană are sânge albastru, are un trecut nobiliar, are un blazon, are faimă.

Dar dacă personalități cu origini românești cu titulatură onorifică atât de rafinată cunoaștem foarte puține, iar de hoteluri de 7 stele nici nu poate fi vorba în prezent în România, țara noastră are totuși ceva PREMIUM, de 7 Stele.

Dar să lăsăm Timpul să se așeze…

Continue reading “Distileriile Alexandrion – Pentru că EXCELENȚA are nevoie doar de jumătate de infinit!”